Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Cum interacţionează îngerii cu noi?

Ortodoxia cinsteşte anual, pe 8 noiembrie, Soborul (adunarea celor împreună) Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor puterilor cereşti. Este un moment prielnic pentru a reflecta asupra modului în care îngerii interacţionează cu noi, fie ocrotindu-ne şi îndemnându-ne la bine, fie ispitindu-ne spre înfăptuirea celor rele.

Conform spiritualităţii ortodoxe privind îngerii, aceştia sunt fiinţe spirituale, duhovniceşti. Scriptura îi numeşte cu un termen foarte complex: duhuri slujitoare. Le-am putea numi, mai prozaic, atitudini duhovniceşti, pentru că un duh nu reprezintă altceva decât personificarea unei stări duhovniceşti. Denumirea lor (înger) arată şi funcţia lor: mesageri (vestitori) ai voinţei divine, trimişi ai Domnului către oameni.S-ar pune, firesc, întrebarea: ce nevoie are Dumnezeu cel Atotputernic de îngeri? Nu este suficient de puternic ca să facă tot ceea ce este necesar pentru binele oamenilor? De ce are nevoie de îngeri? Răspunsul este simplu: pentru că Dumnezeu este iubire, El nu poate fi egoist. Toată Creaţia nu este decât voinţa divină de participare la iubire, de aceea Dumnezeu nu concepe să existe singur, ci creează un Univers întreg, material şi spiritual, pentru a-l face părtaş la iubirea Sa. Iar dacă omul este suprema creaţie, chip divin, atunci el merită a fi ocrotit cu toată atenţia. Însă nu împotriva voinţei lui.

Aşadar, îngerii apar din iubirea lui Dumnezeu, pentru ca ei să se bucure de aceasta şi, la rândul lor, să îndemne spre bine, frumos şi iubire pe oameni, ocrotindu-i. De aici începe să fie interesant modul în care îngerii interacţionează cu noi.

De cine anume ne ocrotesc îngerii? De două lucruri:

Unul este posibilitatea ca noi să facem alegeri greşite, prin exercitarea propriului liber arbitru. În acest caz, ei încearcă să comunice cu sufletul nostru, încercând să ne determine să facem alegerea corectă. Nu v-aţi întrebat niciodată de unde ne vin ideile? Ele nu vin de nicăieri. Majoritatea pot fi consecinţa unor raţionamente logice ale raţiunii noastre. Însă unele idei ne vin pur şi simplu. Fără prea multă pregătire, fără prea mult raţionament. Ei bine, în acest caz, îngerul a comunicat cu noi.

Dacă vom studia cu atenţie procesul de comunicare, vom ajunge la un adevăr pe care noi deja îl ştim în sufletul nostru: comunicarea este un proces în care, prin intermediul unor mecanisme informaţionale senzoriale (sunete, imagini, cuvinte) se transmit , de fapt, atitudini duhovniceşti. Urmăriţi cu atenţie şi veţi observa că mai toate mesajele comunicaţionale pe care le primim în lumea aceasta materială sfârşesc prin a ne determina o atitudine sufletească, o stare duhovnicească.

Aşa că, adeseori, îngerii comunică cu noi direct, prin intermediul acestor stări duhovniceşti, concretizate sub forma unor idei (gânduri), care generează în noi stări sufleteşti. Însă acestea nu sunt stări de impunere asupra voinţei, ci avem posibilitatea de a alege să le acceptăm sau să le respingem.

Tocmai de aceea, există şi o comunicare extraordinară a îngerilor. Scriptura consemnează o sumedenie de momente istorice de o importanţă deosebită în care îngerii comunică trupeşte cu noi, apelând la aceleaşi metode de comunicare senzitive. Având putere de influenţare a lumii materiale, ei iau înfăţişare umană şi se adresează oamenilor prin viu grai, pentru a nu exista posibilitatea de a fi interpretaţi eronat. Este o stare extraordinară în care, prin această metodă, se caută eliminarea posibilităţii de interpretare eronată a mesajului, datorită liberului arbitru.

O altă metodă extraordinară de interacţionare a îngerilor cu noi este şi arătarea în vis. Sintagma este cumva depăşită de situaţie. În fapt, omul nu visează un vis obişnuit, care este doar o frământare a minţii, o preocupare a duhului din noi (despre vise voi scrie altă dată). Dimpotrivă, deşi trupul doarme, sufletul trece printr-o stare deosebită de trezvie (atenţie duhovnicească vie) în care realizează tot ceea ce se întâmplă, ca şi cum omul ar fi treaz. De aceea, dacă la visul obişnuit, omul se trezeşte tulburat sau cu o imagine destul de haotică (amprenta visului asupra sufletului), în cazul unei arătări îngereşti omul îşi aduce aminte totul ca şi cum s-ar fi întâmplat în realitate. În acest ultim caz, doar trupul se odihneşte, sufletul fiind deja activ. E un fel de trezire doar cu sufletul.

Până la urmă, trupul este doar o interfaţă a sufletului cu lumea materială, din care îşi culege informaţii, iar îngerii nu au neapărată nevoie de simţurile noastre trupeşti, pentru a comunica cu noi. Aşa înţelegem şi ce suntem noi: suflet în trup, adică raţiune, simţire, voinţă, conştiinţă şi toate celelalte puteri sufleteşti, care se folosesc de trup în această lume. De aceea, când trupul îşi încetează viaţa organică, noi nu încetăm să existăm , ci rămânem aşa cum ne ştim, mai puţin interfaţa cu lumea aceasta, prin simţurile trupeşti.

Al doilea lucru de care îngerii ne ocrotesc îl constituie….alţi îngeri. Scriptura menţionează şi existenţa îngerilor răi cu care se războiesc îngerii cei buni. În Apocalipsa citim clar despre războiul dintre ei. Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui.

Diavolii se comportă exact ca şi îngerii buni, numai că ei au un scop potrivnic omului (satan = împotrivitor). Ţelul lor este să determine liberul arbitru al omului să aleagă respingerea iubirii şi desăvârşirii sufleteşti. De unde aceasta? Din mândrie. Văzând o parte din îngeri frumuseţea creaţiei şi iubirea Creatorului, şi-au dorit să devină ei ţinta exclusivă a acestei iubiri. Cum ar veni, şi-au dorit să devină vedetele creaţiei, luând locul Creatorului. Cum acest lucru nu era posibil, din invidie au început să duşmănească şi pe Creator, dar şi creaţia Sa cea mai de preţ: omul, care este făcut după chipul lui Dumnezeu. Am explicat în alt text ce înseamnă chip şi asemănare a omului cu Dumnezeu.

Prin urmare, toată munca duhurilor rele este să rupă această legătură de iubire dintre om şi Dumnezeu, să înlocuiască iubirea cu ura, armonia cu haosul, adevărul cu minciuna, frumosul cu urâtul şi aşa mai departe. Iar instrumentul de lucru este ispita, prin manipularea mincinoasă a realităţilor. Hristos chiar aşa îl numeşte: tatăl minciunii (născătorul minciunii). Iniţial, aceasta apare ca un gând rău semănat în suflet, după care, pe măsură ce conlucrezi cu el, poţi ajunge la alegerea greşită. Sfinţii Părinţi ne învaţă să deosebim între ispitire (apariţia gândului rău) şi căderea în ispită (luarea unei decizii greşite şi săvârşirea unei fapte rele). Prima este doar o invitaţie la păcat, a doua este deja săvârşirea lui. De aceea, Sf. Pavel ne atrage atenţia asupra luptei duhovniceşti permanente la care suntem supuşi în lumea aceasta: Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh (cer spiritual).

Desigur că şi îngerii răi au posibilitatea comunicărilor extraordinare. Şi ei pot avea diverse apariţii trupeşti, atât sub masca unor îngeri buni, a unor sfinţi sau chiar a lui Iisus Hristos, cât şi sub forma unor arătări urâte, cu scop de înfricoşare şi îngrozire. Aceasta deoarece ei ştiu prea bine (ca şi unele mijloace de presă de azi) că horror-ul paralizează puterile sufleteşti, caz în care omul este mai uşor de prelucrat (aviz amatorilor de audienţă).

Iconografia bisericească a încercat să exprime aceste două atitudini îngereşti, prin pictarea acestor fiinţe spirituale funcţie de starea lor duhovnicească. Cei buni au aripi, chipuri frumoase şi luminoase, atitudine evlavioasă şi au câte un simbol particular, funcţie de menirea lor (sabie de foc, floare de crin,ochi multipli, aripi multiple etc. ). Cei răi sunt pictaţi întunecaţi (întunecarea spirituală) cu chipuri urâte (urâţite de ură), cu părţi anatomice ascuţite (coarne, urechi, gheare etc., semn al împungerii ispitei) şi cu coadă (caracteristica aducerii ispitei, sub sintagma arhi-cunoscută: şi-a băgat diavolul coada)

Din fericire, în acest război duhovnicesc planetar, creştinul găseşte în sfinţii îngeri un aliat puternic.

Este şi motivul pentru care creştinătatea cinsteşte pe sfinţii îngeri cu rugăciuni de laudă şi de mulţumire, ca unii ce ne sunt ocrotitori şi îndrumători pe calea desăvârşirii umane.

Mai mult, unii dintre noi aleg să poarte numele lor, care au semnificaţii deosebite. Iată-le pe cele mai cunoscute:

Mihail (Mihael) = Cine este ca Dumnezeu?
Gavriil (Gabriel) = Dumnezeu este Atotputernic / Omul lui Dumnezeu
Rafail (Rafael) = Dumnezeu a vindecat
Uriel = Dumnezeu este lumina mea
Fanuel = Faţa lui Dumnezeu

http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/cum-interactioneaza-ingeriicu-noin-1_527bf0bdc7b855ff56cc3a87/index.html

Lasati un raspuns