Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Episcopii europeni, despre problematicile vestirii Evangheliei pe Internet

„Domnul ne vorbeşte prin intermediul evenimentelor zilnice”, indicându-ne o „mistică a actualităţii”, a spus mons. Claudio Maria Celli, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii Sociale, care a făcut o amplă prezentare a documentului „Inter mirifica”, la 50 de ani de pa publicarea documentului, la deschiderea întâlnirii episcopilor responsabili cu Comunicaţiile Sociale în cadrul diferitelor Conferinţe Episcopale, reuniţi la Barcelona, în Spania, între 7-10 noiembrie. RealAudioMP3

Papa Francisc ne îndeamnă spre „o mistică ce dă sens actualităţii, învăţându-ne să-l ascultăm şi să-l vedem pe Dumnezeu care nu oboseşte niciodată să acţioneze în orice moment al vieţii şi istoriei noastre”, a spus în prezentare preşedintele departamentului vatican pentru comunicaţii sociale.

Parcurgând istoria decretului conciliar „Inter mirifica” mos. Celli a indicat evoluţia magisterului Bisericii în privinţa acestui aspect, delineând totodată problematicile de înfruntat în vederea îndeplinirii misiunii evanghelizatoare într-o epocă tot mai marcată de noi tehnologii şi de tot mai moderne limbaje comunicative.

„Ioan al XXIII-lea, cu felul său de a privi în perspectivă, a dorit includerea comunicaţiilor sociale în agenda de lucru a Conciliului”, a explicat mons. Celli, precizând că şi pontifii care au urmat au ţinut pasul cu schimbările petrecute în ultima jumătate de secol în sectorul comunicaţiilor, cu brusca acceleraţie impusă de Internet şi telefonia mobilă.

Biserica este „chemată nu să evanghelizeze Internetul, ci să evanghelizeze în cadrul Internetului”, a amintit mons. Celli în intervenţia sa, specificând că în prezent circa un miliard şi 200 de milioane de persoane populează o reţea socială, precum Facebookul, tocmai de aceea este o datorie, înainte de a fi un drept, „vestirea Evangheliei” prin modalităţile comunicative cele mai moderne , respectoase şi eficiente.

În cursul întâlnirii de la Barcellona a fost prezentat participanţilor noului site al Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa, cu adresa ccee.eu. În noua sa versiunea bilingvă, italiană şi engleză, situl îşi propune să le prezinte utilizatorilor Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa şi activităţile sale.

http://ro.radiovaticana.va/news/2013/11/09/episcopii_europeni,_despre_problematicile_vestirii_evangheliei_pe/rom-745139

Lasati un raspuns