Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Un oaspete de seama şi o nouă conferinţă la Capela Sf. Siluan din Munchen

Centrul Bisericesc Român Ortodox München (CBROM) îl va avea vineri, 31 ianuarie 2014, ca oaspete, la Capela „Sf. Siluan Atonitul”, pe părintele Prof. Dr. Daniel Benga, conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Părintele Daniel Benga va sluji împreună cu Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul Taina Sfântului Maslu, începând cu orele 18:00, iar în continuare va prezenta conferinţa „Sfânta Liturghie – marele Paște al Bisericii”.

În prima parte a conferinţei, plecând de la etimologia Paștelui ca trecere, părintele va vorbi despre „trecerea” din spaţiul şi timpul lumii în timpul veşnic al lui Dumnezeu, interpretând unele texte liturgice.Apoi, în a doua parte, va vorbi despre „trecerea” noastră din Biserică în lume, pentru a vesti şi altora noua viaţă în Hristos şi iubirea Sa pentru toţi oamenii.

Născut în anul 1972 în localitatea Recea din judeţul Braşov, Părintele Daniel Benga este căsătorit, fiind şi tată a trei copii. Este doctor atât al Facultăţii de Teologie din Bucureşti cât şi al Universităţii Friedrich Alexander din Erlangen-Nürnberg. Pe lângă activitatea cărturărească, părintele Daniel are şi o bogată activitate pastorală al cărei centru este Biserica Cuibul cu Barză din Bucureşti. Cunoştinţele sale teologice, experienţa pastorală şi cea didactică şi implicarea sa în viaţa concretă a Bisericii, îl fac să vorbească cu multă competenţă, dar şi cu multă căldură sufletească.

Adresa Centrului este Paul-Heyse-Str. 19, 80336 München, U4, U5 staţia Theresienwiese.

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=12027:un-oaspete-de-seama-i-o-nou-conferin-la-capela-sf-siluan-din-munchen&catid=49:cultura–culte&Itemid=74

Lasati un raspuns