Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Stareţul Mănăstirii Sihăstria Rarăului, care a spovedit-o pe Iulia Ionescu: «I-am spus să îşi termine studiile»

staretNoile informaţii apărute în ancheta privind dispariţia pentru patru zile de acasă a Iuliei Ionescu nu par să ajute la clarificarea situaţiei. Autorităţile se contrazic şi nici până acum nu se ştie cu certitudine unde şi cum s-a ascuns fata în tot acest timp.
Reprezentanţii Mănăstirii Sihăstria Rarăului din judeţul Suceava, suspectaţi că ar fi ascuns-o într- una din cele trei seri în care Iulia a lipsit de acasă, au declarat ieri că doar şi-au făcut datoria. “Nu am ascuns pe nimeni, poliţiştii au venit vineri în jurul prânzului să ne întrebe dacă am văzut o copilă, dar ea nu era aici. Fetiţa a ajuns vineri seara pe la ora 21.00, a stat pe hol cu alţi solicitanţi şi a aşteptat la rând să se spovedească. A zis că este din Bucureşti. Mi-a spus că are 16 ani deja, însă mi-am dat seama că minte. A zis că nu are buletinul la ea şi că ar vrea să meargă la mănăstire, să slujească lui Dumnezeu. A spus că este în clasa a IX-a, că e bună la învăţătură, chiar olimpică. Era blândă, dar neliniştită, aşa că i-am spus să meargă să-şi termine studiile, să aştepte să devină majoră şi am sfătuit-o ca în ce vrea să facă să aibă binecuvântarea părinţilor”, a povestit stareţul Ioan.

Fata i-ar fi rugat să nu cheme poliţia

Pentru că fata i-ar fi rugat pe călugări să nu cheme poliţia, aceştia i-au respectat dorinţa minorei şi au cazat-o vineri seara, urmând ca a doua zi Iulia să meargă acasă, la Bucureşti. “Am trimis-o la gară cu un călugăr, ca să nu păţească ceva, să nu se arunce în faţa trenului sau să aibă vreun accident. Noi ne-am făcut datoria din punct de vedere moral, religios şi social”, a mai spus stareţul mănăstirii, care îi îndeamnă pe cei apropiaţi Iuliei să o sprijine să depăşească acest moment dificil din viaţa sa.

Şeful de tren şi-a schimbat declaraţia

Şeful de tren de pe ruta Moscova- Sofia, Cornel Grigorciuc, cel care susţine că a predat-o pe Iulia Cristina Ionescu (15 ani) poliţiştilor a fost audiat de anchetatori la Suceava. În faţa lor, conductorul pare să-şi fi schimbat declaraţia. El ar fi mărturisit că a aflat de copilă în momentul în care le-a cerut biletele poliţiştilor care o supravegheau pe elevă în vagon, încă de la localizarea în Suceava. “Oamenii şi-au declinat identitatea şi i-au spus şefului de tren să-şi vadă de treabă. Între Adjud şi Focşani, ofiţerii sub acoperire au mers la Iulia şi i-au spus că sunt de la poliţie şi că o să meargă cu ei”, ne-au precizat surse judiciare. (Remus Vlad)

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/iulia-ionescu-eleva-disparuta-gasita-482410.html

Lasati un raspuns