El este românul care DOARME ÎN COŞCIUG de 7 ani! Explicația este HALUCINANTĂ
De şapte ani, Viorel Stoian (58 de ani), din comuna Cosâmbeşti, judeţul Ialomiţa, îşi petrece toate nopţile într-un sicriu! Bărbatul susţine că a făcut această alegere macabră deoarece vrea să înduplece Moartea să-l ia uşor şi fără durere pe lumea cealaltă, când i-o veni sorocul. Mai mult, el vrea să-şi schimbe numele din Stoian în Strigoi! Gura satului poartă vorba că nu are toţi boii acasă, însă lui nici că-i pasă. Îşi face viaţa după o lege numai de el ştiută.
Ducem cu noi, toată viaţa, teama de neprevăzut, teama că într-o zi o să închidem ochii pentru totdeauna şi lumea o să vină şi o să ne privească întinşi în sicriu.E greu, e adevărat, dar să alegi să-ţi petreci viaţa într-un sicriu, să dormi, în fiecare seară, într-un coşciug, punând mâinile pe piept, este o alegere dificil de înţeles.
Dacă te cheamă Michael Jackson, eşti văzut ca excentric, dar dacă te numeşti Viorel Stoian şi locuieşti în comuna Cosâmbeşti, Ialomiţa, atunci lumea începe să te ocolească şi să se uite chiorâş la tine.
Ei bine, Viorel, acest Ivan Turbincă al zilelor noastre, s-a hotărât să inducă Moartea în eroare. Şi-a cumpărat, fain frumos, un copârşău, l-a cărat în mijlocul casei, şi-a aşternut ţoalele de noapte în el şi, de atunci, a dat uitării patul banal.
“Am probleme cu spatele, iar doctorul mi-a recomandat să dorm pe ceva tare. Aşa că m-am gândit să mă culc în sicriu, că e din lemn şi-mi face bine la coloană. De şapte ani visez în copârşău, tot trebuie să mă obişnuiesc cu el, somnul de veci tot în el o să mi-l fac”, ne-a mărturisit Viorel Stoian.
Singurul dezavantaj este că doarme singur. Nu are şi el un suflet de creştină care să pună capul lângă el pe pernă. Să-l ţină strâns în braţe în nopţile în care se gândeşte la eternitate.
Fire romantică de felul lui, a încercat o perioadă să corupă în coşciugul lui câte o femeiuşcă de prin sat, dar când biata iubitoare a văzut unde ar trebui să se odinească, şi-a făcut cruce, a scuipat în sân şi a fugit ca dracul de tămâie.
De atunci, Ivan Turbincă al nostru pune capul pe marginea sicriului şi răsuflă adânc, apăsat de dorul unui suflet de muiere.
Nevasta şi copiii l-au părăsit
Singura lui prietenă, care nu l-a trădat niciodată, a rămas o chitară veche, uzată, păstrată din timpurile când îşi câştiga existenţa cântând în diverse localuri.
“Am avut o familie, o soţie, copii… Toţi m-au părăsit. Copiii sunt plecaţi în Italia şi nu au mai călcat în bătătura casei mele de trei ani”, ne-a spus bărbatul. Sunt nopţi în care plânge şi se gândeşte la moarte. Pune mâna pe chitară şi corzile ei îi spun poveşti despre o viaţă pe care nu o mai are. Despre o familie care nu-l mai vrea şi despre o Moarte care vine în fiecare noapte şi-l priveşte din cadrul uşii.
E singura care mai trece pe la el. Îl priveşte dezorientată. Vede totul pregătit în jur, scoate catastiful din sân şi nu găseşte numele lui Viorel trecut acolo. Învârte nervoasă coasa şi nu mai înţelege nimic. Oare lumea a luat-o razna de tot?! În curând, o să vină oamenii de bună voie şi ea, păcătoasa, nu o să mai aibă locuri de cazare.
Doar preotul mai trece pe la el
Noaptea, omul nostru se ridică în mijlocul coşciugului şi parcă priveşte fix spre Ea: “Noi doi am făcut un pact. Eu o să fiu pregătit în fiecare clipă pentru tine, nu o să-ţi fac probleme când o să vii, iar tu trebuie să-mi promiţi că o să mă iei de aici fără pic de durere. Că totul o să fie ca o trecere obişnuită dintre zi şi noapte”.
Întinde mâna către Ea pentru a pecetlui pactul. Iar Ea, dacă ar putea, şi-ar face cruce şi s-ar uita către cer. Buimacă, pleacă încercând să uite o perioadă de ciudatul care doarme în coşciug. În lume nu prea iese şi nici lumea nu prea vine la Viorel Stoian. Aşa că stă cocoţat în coşciugul lui şi se plictiseşte. Doar preotul din sat mai trece pe la el din când în când.
“Mă, omule, dacă tu vrei să trăieşti aşa, amu, ce să zic eu? Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău”. Viorel mai are o dorinţă ciudată.
“Mă gândesc să-mi schimb numele în Strigoi. Lumea din sat mă face nebun, poate că sunt, am avut şi epilepsie şi m-au operat, dar io-s fericit aşa. În universul meu nu există război sau durere”, ne-a mărturisit bărbatul în timp ce ia chitara din cui şi începe să-şi cânte iubirile pierdute.
Apoi, Ivan Turbincă al nostru, românul care păcăleşte moartea în fiecare seară, se pregăteşte de culcare. Cade într-un somn adânc în sicriul lui din lemn, iar visele sale sunt senine ca ale pruncului fără de păcat.
