Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Profeţii ÎNFRICOŞĂTOARE. Nostradamus a prezis izbucnirea celui de-al TREILEA RĂZBOI MONDIAL în 2014

razboi-mondialNostradamus a prezis că, în anul 2014, vor fi tensiuni între doi mari lideri politici. Mai mult, celebrul vizionar a prezis că 2014 va fi anul care va aduce Al Treilea Război Mondial.
Potrivit celebrului vizionar, relaţiile dintre două mari state se vor răci în 2014, iar lumea va fi în pragul celui de-al Treilea Război Mondial. Prezicerile par să se adeverească, dacă ne gândim la tensiunile dintre Rusia şi Statele Unite, mai ales după anexarea Crimeei de către Rusia.
Profeţiile continuă şi mai înfricoşător. 2014 va aduce Al Treilea Război Mondial, care va dura 10 ani. În plus, boli crunte vor afecta mare parte din populaţia globului. Europa va fi aproape depopulată, ca urmare a folosirii armelor chimice şi nucleare în conflictele prezise de Nostradamus.

Mai mult, potrivit unui inginer ucrainean, catrenele lui Nostradamus dezvăluie că anul 2014 va sta sub semnul violenței. Patru premieri vor fi victimele unor atentate, fapt ce va duce la declanșarea unui conflict armat în Peninsula Indostan, denumire veche a zonei care cuprinde India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Srilanka, Buthan și Insulele Maldive.

Nostradamus, născut în 1503, a devenit celebru datorită lucrării „Les Propheties” (1555), care conţine profeţii sub formă de catrene şi care acoperă o perioadă întinsă până în anul 3797. În total, Nostradamus a făcut 6.338 de profeţii.

http://www.romaniatv.net/profetii-infricosatoare-nostradamus-a-prezis-izbucnirea-celui-de-al-treilea-razboi-mondial-in-2014_134767.html

Lasati un raspuns