Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Proiect ONG pentru Săptămâna altfel – 10.000 de vizitatori în doar trei zile

atelier_biblicÎn doar trei zile de la inaugurare, peste 10.000 de persoane au vizitat deja Satul Biblic, amenajat în Parcul Titan din București. Cei mai mulți vizitatori au fost bucureșteni, dar au fost și alții care au venit cu autocarele de la Brașov, Brăila, Ploiești sau Buzău, special pentru “Satul Biblic”.
„Suntem copleșiți de interesul arătat până acum în special de copii și părinții acestora. Fiecare zi de până acum a fost o provocare pentru noi. Cei peste 600 de voluntari au reușit să-i țină conectați pe vizitatori la o cultură veche de mii de ani. Mulți dintre cei care au citit Biblia s-au întrebat și și-au imaginat cum arătau lucrurile în vremea lui Iisus. Acum au o excelentă ocazie de a vedea și experimenta toate acestea!” a declarat Mihai Brașov, coordonatorul acestui eveniment.Topul celor mai atractive locuri cuprinde atelierul de fierărie, unde vizitatorii pot realiza monede, țesătoria cu războaiele de ţesut, fuioarele și lâna (pentru mulți vizitatori o necunoscută), tâmplăria, unde se pot sculpta linguri și obiecte casnice din lemn, atelierul de olărit, pescăria, unde vizitatorii învață să facă nodul pescăresc, dar mai ales cursurile de caligrafie ebraică unde au avut ocazia să scrie în alfabetul ebraic pe pergament, cu ajutorul unei trestii ascuțite.

De asemenea, mini-grădina zoologică cu posibilitatea de a atinge și chiar de a face o scurtă plimbare cu calul, alături de numeroșii povestitori care amintesc fiecare câte o pildă din vremuri străvechi, sunt alte două atracții pentru vizitatori.

Pe lângă vizitarea Satului Biblic, organizatorii au pregătit în fiecare zi diverse activități și proiecte menite să surprindă anumite aspecte ale culturii biblice.

Astfel, în 11 aprilie, vineri seara, începând cu ora 19.30 va avea loc un program special la sinagogă pentru a marca începutul zilei de odihnă iar sâmbătă vor avea loc două seminare: la ora 12.00 – “Sinagoga din Nazaret” susținut de Dr. Florin Lăiu și la ora 17.00: “Pietrele Vorbesc” un seminar de arheologie prezentat de Dr. Traian Aldea, restul obiectivelor rămânând închise.

De asemenea, în 13 aprilie, duminică, începând cu ora 17.00 va avea loc un concert oferit de Federația Comunităților Evreiești din București (Corul Hazamir și formația Bucharest Klezmer Band) iar de la ora 20.00 va avea loc un concert organizat de Primaria Sectorului 3 prin “Casa Artelor” cu participarea unor coruri laice și confesionale, precum și a unor artiști români îndrăgiți: Marcel Pavel, Vlad Miriță, Irina Iordăchescu și Mediana Vlad.

Oferta culturală vastă de duminică mai cuprinde: începând cu ora 11.00 Dr. Aurel Vainer, deputat și președinte FCER, va suține conferința “Tora și Cele Zece Porunci”, urmând ca între orele 12.00 – 15.00 să fie programată o prezentare muzeistică în Sinagogă – imagini, simboluri și obiecte de cult, realizată de Dr. Janina Ilie. De asemenea, la ora 15.00 Rabin Rafael Shaffer va susține conferința “Relația dintre om și Divinitate în monoteism”.

Proiectul este inclus în lista de activități extrașcolare agreate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București în cadrul programei “Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun”, fiind un proiect cultural educativ, desfășurat în perioada 7-17 aprilie, în Parcul Titan (Alexandru Ioan Cuza) din București. Organizatorii proiectului sunt Asociația Studențească AMiCUS și Asociaţia „Exploratori pentru viitor” în parteneriat cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, Federația Comunităților Evreiești din România, Federația Română de Tir cu Arcul, ADRA România, Editura “Viață și Sănătate” și Liceul “Mihai Ionescu” din București.

Mai multe imagini se pot găsi pe pagina de Facebook a proiectului sau pe website-ul www.satulbiblic.ro.

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=12936:proiect-ong-pentru-sptmana-altfel-10000-de-vizitatori-in-doar-trei-zile&catid=48:economic–social&Itemid=76

Lasati un raspuns