Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Unificarea datei Pastelor , premizã a refacerii unitãti crestine

isus-cruceUna dintre cele mai actuale probleme ale Bisericii crestine este aceea a refacerii unitãtii sale vizibile.
Modelul este acela al Bisericii primare unde – în ciuda diferenţelor dintre Apus si Rãsãrit – exista o comuniune euharisticã între toti crestinii. Din nefericire, conditiile istorice diferite au cauzat un proces reciproc de înstrãinare, transformând diferentele în confesiuni.
Una dintre aceste diferente – simtitã cu amãrãciune de noi, cei de astãzi – este diferenta în sãrbãtorirea Învierii Domnului sau Sf. Pasti. Si în acest an, ortodocsii prãznuiesc Sf. Pasti la 27 Aprilie, în timp ce catolicii si protestantii la 23 Martie. Vom încerca, în cele ce urmeazã, sã vedem cauzele care au determinat celebrarea Pastelor la date diferite si ce se poate face pentru ca toti crestinii sã poatã sãrbãtori Învierea Domnului – cea mai mare sãrbãtoare a Bisericii crestine – la aceeasi datã.
Rãspândirea crestinismului în Imperiul roman a faci-litat formarea de traditii si practici locale care au devenit – cu timpul – diferente în Bisericã. Una din aceste diferente a fost aceea a datei si felului calculãrii datei Pastelor.
Începutul controverselor pascale este destul de obscur si urcã – în istoria crestinã primarã – pânã la dezacordurile dintre iudeo-crestini si ceilalti crestini. Cele mai acute s’au manifestat în a doua jumãtate a secolului al II-lea : crestinii din Asia celebrau moartea si Învierea Domnului la 14 si 16 nissan – a IVa lunã din calendarul iudaic – împreunã cu iudeii, urmând calendarul iudaic. Astfel, Pastele coincidea cu luna plinã, dupã echinoctiul de primãvarã, dar anul lunar era mai scurt decât cel solar cu 11 zile si 3 ore, fapt ce determina introducerea unei noi luni la fiecare 2-3 ani.
Imperfectiunea calendarului iudaic si marile oscilatii în anii cu noua lunã intercalatã creau impedimente pentru toti crestinii, care trebuiau sã se îndepãrteze de data astronomicã pentru a nu întâlni Pastele iudaic ; la Roma si în Rãsãrit se celebrau rãstignirea si Învierea vineri si duminicã, într-o zi oarecare din lunã. Ziua Pastelor era duminica ce urma dupã 14 nissan, dupã luna plinã si dupã echinoctiul de primãvarã. Dacã luna plinã cãdea duminica, Pastele era amânat pe duminica urmãtoare.
La scurt timp au apãrut diferente si între Alexandria si Roma. La Alexandria echinoctiul era la 21 Martie, iar Pastele era calculat dupã un ciclu de 19 ani. Deci, Pastele cãdea între 22 Martie si 25 Aprilie. La Roma echinoctiul era la 18 Martie, iar ciclul pascal de 16 ani. Ulterior, echinoctiul a fost mutat la 25 Martie, iar ciclul pascal la 84 de ani. Pastele cãdea între 25 Martie si 21 Aprilie.
Controversele pascale, cele mai celebre , au fost ace-lea dintre Papa Anicet si Policarp Episcopul Smirnei, spre anul 155, sau între Papa Victor si Episcopul Policrat al Efesului spre anul 190.
Sinodul din Arles din 314 a hotãrât, în canonul I, cã Pastele sã fie sãrbãtorit « în acelasi timp de toti crestinii », Papa voind sã impunã computul său privind calcularea datei Pastelui ca la Roma, ceea ce n’a reusit.

S’a ajuns, astfel, la Sinodul I ecumenic de la Niceea din 325, care a stabilit ca Sf. Paste sã fie celebrat peste tot în aceiasi zi, adicã duminicã, dupã luna plinã urmând echinoctiul de primãvarã.
Sarcina de a calcula data Pastelor a fost încredintatã Bisericii din Alexandria Egiptului – datoritã superioritãtii de atunci în probleme de astronomie – care trebuia sã informeze celelalte Biserici locale. S’au pãstrat scrisorile pascale ale Sf. Anastasie cel Mare, care anunta celorlalte Biserici surori data Sf. Pasti.
Precizãm totusi cã Sinodul I ecumenic din 325 nu a dat o regulã precisã, pur tehnicã, asupra calculãrii datei Pastelor si cã documentele si canoanele sale nu vorbesc de Pasti. Numai în Enciclica sinodalã cãtre Bisericile din Egipt, Libia si Pentapole citim « Toti fratii din Orient, care un timp celebrau Pastele cu iudeii, îl vor celebra – de acum înainte – cu romanii, cu noi si cu toti cei care l’au celebrat totdeauna în acelas timp cu noi » (Socrate, Istoria bisericeascã, I, 9). Iar Enciclica Împãratului Constantin cel Mare vorbeste de necesitatea ca toti crestinii sã prãznuiascã Pastele în aceeasi zi, diferit de iudei.
În ciuda recomandãrilor Sinodului din 325, Roma continua sã calculeze Pastele dupã propriul sãu comput – nerespectând computul alexandrian – adãugând uzanta de a nu-l celebra în prima duminicã dupã o sâmbãtã cu lunã plinã si de a nu depãsi ca datã limitã 21 Aprilie.
Sinodul din Antiohia din 341, în canonul I, a aplicat sanctiuni împotriva celor ce nu respectau recomandãrile Sinodului niceean, iar Sinodul de la Sardica din 343 a stabilit un interval de 50 de ani, acord ce n’a fost totusi respectat.
O primã unificare a avut loc în secolul al VI-lea când Roma, renuntând la computul sãu si pe baza recomandãrii fãcute de Dionisie cel Mic, un învãtat monah dobrogean – cel care a calculat era crestinã de la Mântuitorul Hristos – a acceptat computul alexandrian, adicã echinoctiul la 21 Martie, ciclul de 19 ani si limitele datei Pastelor între 22 Martie si 25 Aprilie.
Ziua Învierii Domnului – care în secolele precedente fãcea parte din ciclul Rusaliilor – a fost legatã de ciclul Pastelui si a sfârsit prin a purta numele de Pasti. Au mai fost necesari încã 459 de ani pentru ca datele duble sã disparã – fapt petrecut în 784 – si încã o sutã de ani înainte de unificarea computului pascal în Occident.

În anul 1582, Papa Grigore XIII, cu ajutorul astronomului Aloisius Lilius, a reformat calendarul iulian – alcãtuit la anul 44 înainte de Hristos de Iulius Cezar, dupã calculele astronomului Sosigene – suprimând 10 zile (4-15 Octombrie), diferenta din acel an între anul astronomic si cel civil. Noul calendar s’a numit gregorian fiind acceptat imediat de catolici si din 1775 si de protestanti. Ortodoxia a refuzat sã-l accepte, considerându-l – prin Patriarhul Ecumenic Ieremia II sau prin Mitropolitul Gheorghe Movilã al Moldovei – ca mijloc de propagandã catolicã. Deci, din 1582 existã practic douã date ale Pastelor.

De-a lungul anilor, diferenta dintre anul astronomic si cel civil s’a mãrit, ceea ce a determinat tãrile ortodoxe sã organizeze o Conferintã la Constantinopol, în anul 1923, care a îndreptat calendarul iulian, motivatã “ca o necesitate inevitabilã la care nu se opune nici un impediment canonic”. Prin acceptarea de cãtre statele civile a reformei gregoriene – Rusia si Bulgaria în 1918, Serbia si România în 1919, Grecia în 1923 – s’a ajuns la divergente rezolvate partial la Conferinta din 1923 la care au participat reprezentantii Bisericilor Ortodoxe din Constantinopol, Serbia, România, Cipru si Grecia.
Biserica Ortodoxã Românã, prin reprezentantul sãu Arhim. Iuliu Scriban, a fost de acord cu modificãrile calendarului iulian, adicã : a.- echinoctiul de primãvarã s’a transferat din 8 în 21 Martie, suprimându-se diferenta de 13 zile dintre anul astronomic si cel civil (1 Octombrie 1923 a devenit 14 Octombrie 1923) ; b.- anul va avea 365 zile si la fiecare patru ani se va adãuga o zi, la 29 Februarie (an bisect) ; c.- sãrbãtorile cu datã fixã rãmân neschimbate ; d.- Pastele va fi sãrbãtorit dupã calendarul iulian, pentru a se pãstra unitatea Bisericii, pânã când un Sinod ecumenic sau panortodox va hotãrî diferit.
Marele avantaj al calendarului îndreptat în 1923 la Constantinopol este extraordinara lui precizie, redu-cându-se diferenta dintre anul astronomic si cel civil de la 26,02 secunde, adicã o zi la 3.500 zile din calendarul gregorian, la numai 2,02 secunde, adicã o zi la 42.772 ani !
Din nefericire, nu toate Bisericile Ortodoxe locale au urmat recomandãrile Conferintei ortodoxe din 1923.
De atunci au acceptat aceste recomandãri Bisericile Ortodoxe din Constantinopol, Antiohia, Alexandria, România, Bulgaria (din 1968), Cipru, Grecia, Polonia si mânãstirea Vatoped. Au rãmas la calendarul iulian neîndreptat, Bisericile Ortodoxe locale din Ierusalim, Rusia, Iugoslavia si mânãstirile de la Athos si Sinai.
Problema unificãrii datei Pastelor s’a discutat – în ca-dru ortodox – la Conferinta de la Vatoped din 1930, la Congresul profesorilor de teologie ortodoxã de la Atena din 1936 si la Conferinta de la Moscova din 1948.

Astãzi, problema unificãrii datei Pastelor a devenit de stringentã actualitate. Multe dintre diferentele celor douã calendare provin din faptul cã unii vor sã evite coincidenta cu Pastele iudaic, altii nu. Recomandarea Sinodului niceean din 325 de a interzice celebrarea Pastelor înainte de cele iudaice nu are caracter dogmatic, nici canonic, fiind datã în conditiile calendarului iudaic de atunci, din 325. Deci, orientarea dupã acel calendar si dupã ciclul pascal iudaic nu mai este nici adecvatã, nici actualã. În plus, canonul 7 apostolic interzice celebrarea Pastelor înainte de echinoctiul de primãvarã, iar canonul 1 al Sinodului antiohian din 314, interzice celebrarea Pastelor odatã cu iudeii, nu înainte de ei.
Pentru regretatul profesor Teodor M. Popescu, solu-tia problemei este dublã : a.- una relativã – reducerea marelui spatiu pascal de la 35 zile (22 Martie la 25 Aprilie) la numai 7 zile ; b.- alta absolutã – stabilirea datei Pastelor la o datã fixã, la 15 Aprilie, solutie asemãnãtoare celei propuse de O.N.U.
Alt regretat profesor, Liviu Stan, vedea alte lipsuri în recomandãrile din 325: a.- aplicarea ad litteram a recomandãrilor niceene nu este posibilã deoarece când în emisfera nordicã este echinoctiul de primãvarã, în cea sudicã este cel de toamnã ; b.- crestinii de la ecuator – unde nu-s echinoctii – ar urma sã nu sãrbãtoreascã niciodatã Sf. Pasti.
Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat la 8 Mai 1968, urmãtoarea pozitie oficialã : “Sãrbãtoarea Pastelor ar putea sã aibã loc la o datã comunã : sau într-o duminicã mobilã, între 22 Martie si 25 Aprilie, dupã echinoctiul de primãvarã si dupã lunã plinã, sau la o datã fixã care ar putea fi a II-a sau a III-a duminicã din Aprilie. În toate aceste cazuri nu se opun dificultãti nici de ordin dogmatic, nici canonic, nici cultic sau tipiconal ». Aceasta pozitie am prezentat-o personal la Simpozionul ecumenic organizat la Roma de Fundatia Dragan, la 10 mai 1969.
Fostul Patriarh Ecumenic Athenagoras I a cerut tu-turor crestinilor, de Sf. Paste 1969, sã celebreze Învierea Domnului la aceeasi datã. Ca rãspuns, între 16 si 19 Martie 1970, Centrul ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Geneva a gãzduit o Conferintã consultativã intercrestinã, organizatã de Consiliul Ecumenic al Bisericilor si de Secretariatul pentru unitate al Vaticanului, fãcându-se noi pasi pe drumul rezolvãrii acestei probleme care divide astãzi pe crestini.
Consultatia ortodoxo-catolica de la Alleppo Siria, din martie 1997 a prezentat trei propuneri privind unificarea datei Pastelor :
a. mentinerea regulei de la Niceea din 325 (Prima duminică, după luna plină, după echinocţiul de primăvară)
b. folosirea datelor astronomice moderne pentru stabilirea exactă a echinocţiului de primavară ;
c. folosirea meridianului Ierusalimului.
Viitorul Sinod panortodox va discuta si problema unificãrii datei Pastelor, cum a fãcut-o la Conferinta panortodoxã Rodos I (1961), Rodos II (1963), Rodos III (1964), Chambesy (1968), existând sperante cã va fi rezolvatã unitar de Bisericile Ortodoxe locale, pentru ca ulterior – în discutii cu catolicii si protestantii – sã se gãseascã modalitatea unificãrii datei celei mai importante sãrbãtori crestine : Învierea Domnului.

Mileniul al III-lea va trebui sã vadã realizatã unitatea Bisericii crestine, care desigur nu va fi uniformitate, ci unitate în diversitate, exprimatã atât de frumos în testamentul Mântuitorului Iisus Hristos « Ca toţi sã fie una » (In. 17, 21).

Bibliografie selectivă
1. Hefele/Leclercq, Histoire des Conciles, t. I, 1, Paris, 1907, p. 450-470.
2. A. Fliche – V. Martin, Histoire de l’Église, Ill, Paris, 1947, p. 88-90.
3. K. Bihlmeyer/H. Tuechle, Storia della Chiesa, 1, Brescia, 1955, p. 350-355.
4. E. Braniste, «Problema unificãrii calendarului liturgic în Bisericile Ortodoxe», in Ortodoxia no 2, 1955, p. 181-216.
5. T.M. Popescu et allii, Istoria Bisericeascã Universal, 1, Bucuresti, 1956, p. 137-140 si 214-216.
6. V. Vinay, Storia della Chiesa, II, Roma, 1961, p. 40-45.
7. O. de Urbina, Nicée et Constantinople, Paris, 1961, p. 50-95.
8. T.M. Popescu, «Problema stabilirii datei Pastelor», Le problème de la date de Pâques, in rev. Ortodoxia, no 2, 1964, p. 344-444.
9. J. Danielou-H. Marrou, Nouvelle Histoire de l’Église, I Paris, 1963, p. 136-140, vol. 11, Paris, 1968, p. 193-200.
10. SOEPI, Genève, no 15, din 24, Aprilie 1969.
11. Unificazione della Pasqua, Fondazione Dragan, Roma, 1969
12. M. Sesan, «In problema unificrii calendarului», în Mitropolia Ardealului, no 9-10, 1969, p. 670-680.
13. L. Stan, «Pentru serbarea Sf Pasti la aceeasi datã», în Studii Teologice, no 5-6, 1970, p. 369-385.

http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=10080

Lasati un raspuns