Mănăstirea Bârsana, lăcaş cu o istorie de 600 de ani. În 1800, călugării cedau presiunii catolicismului, refugiindu-se în Moldova
Mii de pelerini şi de turişti iau în fiecare an drumul Maramureşului ca să îşi limpezească gândurile la Mănăstirea Bârsana. Iar de Paşte, graţie măicuţelor de aici, la Bârsana se desfăşoară o adevărată sărbătoare a ortodoxiei româneşti.
Istoria lăcaşului începe cu o tainică şi frumoasă sihăstrie, cum spune Maica Macrina, ghid pentru cei care vor să ştie mai multe despre mănăstire. Cel care a dispus mutarea mănăstirii aproape de satul Bârsana a fost Balcu Vodă.
„Voievodul a avut grijă să o înzestreze cu toate cele necesare ei pentru dezvoltare, astfel că, în scurtă perioadă, mânăstirea devine din ce în ce mai bogată, mai dezvoltată, ia amploare şi devine una dintre cele mai vestite din Maramureş, numită pe bună dreptate mânăstire voievodală”, povesteşte Maica Macrina.
Pe la 1700, biserica ortodoxă din Transilvania trece printr-o grea încercare, sub presiunea catolicismului. Mitropolia zonei este desființată, însă Episcopia Maramureşului mai rezistă 30 de ani, cu Mănăstirea Bârsana ca centru de referinţă.
„Ea era cea care întreținea relații sufleteşti cu celelalte biserici surori din Moldova şi din Țara Românească, cu marile tipografii din acele ținuturi, de unde procurau cărți de slujbă şi de învățătură ortodoxă. Cărțile ajuse în Maramureş erau distribuite prin intermediul preoților credincioşilor din eparhie”, mai spune ghidul de la Bârsana.
În 1740 cedează şi episcopia, dar mănăstirea mai rezistă încă o jumătate de veac. În cele din urmă, călugării şi preoții se refugiază în Moldova, în timp ce complexul era distrus.
Abia în 1993 se pune piatra de temelie a noii mănăstiri Bârsana. Acum, pe lângă biserică sunt mai multe clădiri cu destinaţii diferite – de la chilia măicuţelor până la muzeu şi spaţii de cazare.
Pentru măicuţele care şi-au găsit aici popas de suflet şi credinţă, readucerea la viaţă a lăcaşului este legată de păstrarea notei locale tradiţionale. „Mânăstirea Bârsana este o punte între trecut şi viitor, folosindu-se în acest sens ca sursă de inspirație tradiția populară locală, astfel că toate construcțiile sunt din lemn de stejar masiv şi de piatră de râu”, spune Maica Macrina.
Locul a devenit o atracţie nu doar pentru simplii credincioşi, ci şi pentru turişti din ţară şi din lume. Cei care ajung o dată aici cu siguranţă vor reveni. De Paşte, toţi au venit cu gândul să îşi umple inima cu tihnă şi lumină.