Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Mafia italiană îl vrea mort pe liderul catolic! «Papa ar putea fi ucis de un cardinal»

Ales de mai bine de un an, Papa Francisc s-a decis să “cureţe” imaginea Bisericii Catolice pe care o conduce, chiar dacă asta înseamnă chiar să-şi pună viaţa în pericol. Dovadă stau mărturiile oamenilor de încredere ai Suveranului Pontif, care susţin că, din cauza luptei împotriva corupţiei, şi-a făcut mulţi duşmani.

cardinaliPus pe fapte mari, Papa Francisc (77 de ani) nu se gândeşte la consecinţele pe care le are decizia sa de a mai spăla din păcatele angajaţilor de la Vatican.
Şi-a început Pontificatul prin a se apropia de oamenii sărmani, prin a recunoaşte actele de pedofilie comise de-a lungul anilor de mulţi prelaţi catolici şi, mai ales, a “curăţat” Banca Vaticanului de cardinalii corupţi care o conduceau şi care spălau prin această instituţie sute de miliarde de euro ai Mafiei italiene.
Îndepărtarea de la Vatican a unora dintre cei mai cunoscuţi şi influenţi cardinali l-a transformat pe Papa Francisc într- o ţintă a Camorrei (mafia din Peninsulă). Sub protecţia anonimatului, câţiva apropiaţi ai Suveranului Pontif au mărturisit că paza acestuia a fost triplată. Lui nu-i convine deloc, deşi este conştient că viaţa sa este în pericol.
“Mafia continuă să-şi facă acoliţi printre cardinalii de la Vatican, plătindu-i cu bani grei. Sunt convins că, la nevoie, Papa Francisc ar putea fi ucis chiar de unul dintre ei”, a declarat un responsabil cu securitatea Sfântului Părinte.Mai mult decât atât, Papa, care adoră să meargă printre oamenii simpli, să se plimbe fără gărzi de corp sau agenţi secreţi, suferă că nu poate să participe la băi de mulţime şi să-i întâlnească pe toţi cei care visează să-l salute sau să-l atingă.
Potrivit aceloraşi surse de la Vatican, Papa Francisc repetă întruna crezul său: acela de a-i vedea morţi pe cei corupţi, de a pune stavilă războaielor, foametei şi bolilor şi de a-i proteja pe sărmani şi pe copii de orice fel de rău.
Azi îl canonizează pe Ioan Paul al II-lea
Papa Francisc îi sanctifică azi pe doi dintre predecesorii săi, italianul Ioan al XXIII-lea şi polonezul Ioan Paul al II-lea (foto dreapta) – cel mai îndrăgit dintre Sfinţii Părinţi de la Vatican.
La acest eveniment, actualul suveran pontif va fi ajutat de fostul Papă Benedict al XVI-lea. Ceremonia va avea loc în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, în prezenţa a 150 de cardinali, 1.000 de episcopi şi 6.000 de preoţi din toată lumea.

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/mafia-italiana-mort-liderul-catolic-papa-ucis-cardinal-490267.html

Lasati un raspuns