Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Absențele (ne)motivate ale lui Dumnezeu

english-standard-version-bibleUn șofer de autobuz din Ohio a fost împușcat de două ori în piept de trei adolescenți. A scăpat însă cu viață datorită Bibliei. A Bibliei pe care o purta în buzunarul de la piept. Șoferul a văzut în scăparea miraculoasă mâna lui Dumnezeu. Cum rămâne însă cu oamenii care nu au avut privilegiul să trăiască o astfel de intervenție?
Potrivit rapoartelor poliției, au fost trase spre șofer trei focuri de armă: două spre piept și unul în picior. „Cele două gloanțe au fost oprite de Noul Testament pe care îl ținea în buzunarul de la piept”, a declarat reporterilor ofițerul de poliție Michael Pauley. „A fost, în mod evident, un fel de intervenție divină în acest incident, pentru că, altfel, omul acesta nu ar mai fi fost aici.”Retras din istorie

Pentru Wagoner atacul armat s-a soldat cu un final fericit. Câți ar putea să relateze o poveste similară? Recent, 33 de oameni au fost înjunghiaţi mortal şi 130 au fost răniţi într-o gară din China. Pentru ei nu a fost nici un miracol. Desigur, aceștia nu au fost creștini, ar putea invoca unii. Dar atunci ce s-ar putea spune despre cei șapte studenți uciși în timpul unui atac armat dintr-o universitate religioasă din California? Sau cele trei fetițe amish omorâte în timp ce erau prezente la cursurile școlii religioase? Și cazurile nu se opresc aici. Cele peste 300.000 de victime ca urmare a tsunami-ului din Oceanul Indian nu au beneficiat de aceeași protecție ca și Wagoner.

O investigație mai profundă ne conduce în fața unor informații care amplifică dilemele. Cum poate fi „descifrată” prezența lui Dumnezeu în spatele celor aproximativ 100 de zile de masacru, în care se comiteau 8.000 de crime pe zi în timpul genocidului din Rwanda?

Holocaustul. O altă dramă cu răspunsuri imposibile. Promisiunile lui Dumnezeu identificate pretutindeni pe paginile Sfintei Scripturi și realitatea crudă pe care ne-o oferă istoria mai pot fi armonizate cu dificultate. Este o dilemă care l-a determinat pe ilustrul supraviețuitor al lagărelor morții, Elie Wiesel, să considere că nu se mai poate face teologie după Holocaust. Cel puțin, nu în maniera în care s-a făcut până acum.

Mai este Dumnezeu atotputernic? Mai deține controlul asupra unei lumi pe care El Însuși a creat-o? Sau au dreptate cei care mizează pe „moartea lui Dumnezeu”, enunțată cu certitudine de către Nietzsche? Tragediile umane pun sub semnul întrebării nu doar imaginea lui Dumnezeu, ci însăși existența Lui.

Un altfel de Dumnezeu

Și-apoi, cât de legitimă este așteptarea aceasta a creștinilor, ca Dumnezeu să intervină în fiecare aspect al istoriei umane? Unii teologi spun că unul dintre motive este că liberul-arbitru ar fi anihilat dacă Dumnezeu ar interveni în istorie. Și că libertatea face parte din experiența necesară pentru maturizarea umanității. La acest gen de concluzie ajunge și Wiesel, considerând că Dumnezeu a fost absent, deoarece tocmai această absenţă a lăsat loc unei chemări la responsabilitate a fiinţei umane în faţa semenilor săi. Însă oamenii au fost uciși, fiindcă semenii lor au preferat să trăiască în indiferență.

Desigur, în fața unei dileme atât de puternice precum cea a suferinței umane și absenței divine, răspunsurile nu pot fi unilaterale. Complexitatea este mult prea profundă pentru a fi tranșată prin răspunsuri simpliste. Unul dintre teologii preocupați să înțeleagă profunzimea acestei dileme este cunoscutul Philip Yancey. În cartea Dezamăgit de Dumnezeu, Yancey consideră că nu Dumnezeu este cel care ne dezamăgește, ci așteptările noastre nerealiste.

Tăcerea lui Dumnezeu are un scop, iar miracolele nu ar trebui să reprezinte cheia existenței umane. Sunt chiar riscante, în condițiile în care dorința de a avea parte de miracole ascunde mai degrabă o lipsă de credință, decât o credință profundă. Personajele biblice au suferit, au experimentat drame, au avut dileme și, cu toate acestea, au trebuit să accepte faptul că nu vor avea răspunsuri absolute. Pentru unii poate părea o realitate crudă, însă este singura care transpare din textul biblic.

Răspunsuri care vin mai târziu

Percepția noastră despre Dumnezeu este greșită, de aici și așteptările nerealiste pe care le avem, apreciază și psihologul Larry Crabb. Presupunem în mod iluzoriu că Dumnezeu a promis că ne va asigura condițiile pentru concretizarea unei fericiri relative. „Dumnezeu nu cooperează cu noi pentru o viață lipsită de dureri. Mulți însă cred că El tocmai asta face. Și că asta și trebuie să facă.”

Deși suntem obișnuiți să căutăm binecuvântările divine și să vorbim despre ele, ar fi recomandat să ne gândim dacă acestea chiar reprezintă scopul final al lui Dumnezeu. „Teologia binecuvântărilor” venită din mediul american constituie o capcană în care prea mulți au căzut. Numai Cerul va rezolva incertitudinile create de decizia lui Dumnezeu de a se ascunde de noi. Până atunci, dramele vor continua.

Pe peretele unei pivnițe din Koln, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a fost scrijelită următoarea observație: „Cred în soare, chiar când nu strălucește; cred în dragoste, chiar și când nu o simt; cred în Dumnezeu, chiar când El rămâne tăcut.” Un răspuns la dilemele existenței umane pe care putea să îl ofere doar cineva care i-a înțeles și sensul.

http://semneletimpului.ro/religie/absentele-nemotivate-ale-lui-dumnezeu.html

Lasati un raspuns