Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Biserica Catolică regândește doctrina privind divorțul

divort-catoliciÎn așteptarea Sinodului Extraordinar al Episcopilor pe Probleme de Familie, observatori ai Bisericii Catolice încearcă să anticipeze următoarele mutări doctrinare ale liderilor. Bazându-se pe discursurile recente ale unor reprezentanți proeminenți ai bisericii, mulți speră la o „relaxare” a prevederilor privind divorțul.
Biserica Catolică nu permite dizolvarea prin divorț a căsniciilor valide din punct de vedere sacramental. Pentru ca o căsătorie să fie considerată astfel, trebuie întrunite mai multe condiții: ambii parteneri să fie botezați, să facă pasul spre căsătorie de bunăvoie și nesiliți de nimeni și să nu fie împiedicați de nicio altă lege naturală sau ecleziastică. Un credincios catolic are voie să se lege prin căsătorie de un creștin care nu este catolic, iar Biserica va privi mariajul lor ca pe o „căsătorie mixtă”. În schimb, dacă unul dintre parteneri nu este botezat deloc, este nevoie de o dispensă expresă din partea unui episcop pentru ca uniunea să fie considerată validă.

În schimb, anularea căsătoriei, despre care teologii catolici insistă că nu este o formă „catolică” de divorț, permite invalidarea unei uniuni care nu îndeplinește condițiile amintite mai sus.

Un catolic divorțat civil în condițiile unei anulări (valide) a sacramentului căsătoriei poate să își continue viața de credință ca și până la acel moment. În schimb, un credincios catolic care divorțează civil și se recăsătorește, fără a fi obținut din partea bisericii o anulare a sacramentului, nu mai are voie să participe la Comuniune (să se împărtășească), deoarece se consideră că este implicat într-o relație adulteră, iar adulterul este văzut de biserică drept un păcat „de moarte”. Eciclopedia Catolică New Advent explică în detaliu modul în care divorțul este perceput în morala teologică, din perspectivă catolică.

Punctul nevralgic

Dezbaterea în privința acordării Eucharistiei în cazul persoanelor divorțate și recăsătorite s-a acutizat în ultimii ani, în condițiile în care divorțul a devenit larg acceptat la nivelul societății. Iar credincioșii exercită indirect presiuni pentru ca doctrina să fie schimbată. De exemplu, credincioșii germani nu consideră importante sau chiar resping normele morale privind sexualitatea adoptate de biserică, a arătat recent un sondaj realizat recent de Vatican. Cei mai mulți credincioși nu sunt de acord cu interzicerea mijloacelor de contracepție sau a relațiilor sexuale premaritale ori a relațiilor homosexuale și nici cu faptul că o persoană divorțată nu se poate recăsători în biserică.

Nici la nivelul liderilor nu există un consens. În timp ce de la Roma se aud declarații explicite potrivit cărora Biserica Catolică nu va accepta să acorde Comuniune celor divorțați și recăsătoriți, alți lideri, precum cardinalul Walter Kasper (Germania), au declarat că regulile vor fi schimbate în curând. Și nu este vorba de un dezacord între lideri cu poziții ierarhice diferite. Cardinalul Kasper face parte din Congregația pentru Doctrina Credinței, instituția responsabilă de integritatea doctrinară a bisericii. Într-un interviu acordat publicației germane Die Zeit, el a declarat deschis că „acelor creștini care vor să trăiască prin credință, alături de biserică, și care recunosc că au greșit rupând legământul primei căsătorii și regretă, acestora ar trebui să le fie oferită o cale de a participa pe deplin la creștinism și la viața bisericii. Ceea ce este posibil la Dumnezeu — iertarea — ar trebui să ne ajute să o obținem și în biserică”, a mai spus înaltul prelat.

Fondul anticipării unei schimbări

Speculațiile privind o schimbare majoră s-au înmulțit după ce Papa Francisc le-a spus jurnaliștilor care îl însoțeau, în iulie, la întoarcerea de la Ziua Mondială al Tinerilor Catolici, că legea bisericească privind anularea căsătoriilor „trebuie să fie revăzută, fiindcă tribunalele ecleziastice nu sunt suficiente acestui demers”. Biserica, a spus atunci papa, „este o mamă și trebuie să meargă pe calea milei, să găsească o formă de milă față de toți”. Rămâne de văzut sub ce formă va fi aplicată această milă și ce impact va avea asupra ratei divorțurilor în rândul creștinilor. Oricare va fi hotărârea, aceasta va fi oricum supusă mecanismului prin care religia și decizia de divorț se influențează reciproc.

http://semneletimpului.ro/social/familie/divort/biserica-catolica-regandeste-doctrina-privind-divortul.html

Lasati un raspuns