Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Predica Preafericitului Cardinal Lucian rostită cu ocazia pelerinajului de la Sighet

cardinalul-lucianEpiscopii greco-catolici din România, în frunte cu Preafericirea Sa Cardinalul Lucian și o parte din episcopatul romano-catolic, au participat sâmbătă, 10 mai 2014, alături de pelerini din întreaga ţară, la tradiţionalul pelerinaj la „Cimitirul săracilor” unde odihnesc, printre atâtea morminte anonime, şi rămăşiţele pământeşti ale episcopilor catolici care şi-au dat viaţa pentru credinţă în închisoarea de la Sighet în timpul prigoanei comuniste: Valeriu Traian Frențiu, episcop greco-catolic de Oradea; Ioan Suciu, episcop greco-catolic, Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș; Tit Liviu Chinezu, episcop greco-catolic; Anton Durcovici, episcop romano-catolic de Iași care va fi beatificat peste o săptămână (17 mai 2014).
Pelerinajul a început cu o procesiune de la Muzeul Memorial Sighet (ora 9.00) înspre „Cimitirul Săracilor” și a culminat cu celebrarea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii la cimitir (ora 10.30).Mai jos vă punem la dispoziție Predica Preafericitului Cardinal Lucian rostită cu această ocazie:

Înalt Preasfințiile și Preasfințiile Voastre,
Cucernici Părinți,
Stimate oficialități,
Dragi credincioși,

În Apostolul din această duminică din Faptele Apostolilor, citim cum Sf. Petru dăruiește tămăduire paraliticului Enea din cetatea Lida, ce de opt ani zăcea la pat, rostind aceste cuvinte: „Enea, te vindecă Isus Cristos. Ridică-te şi strânge-ţi patul”. O vindecare tainică, explicitată mai apoi în lectura Sf. Evanghelii din această a patra duminică după Praznicul Învierii, numită Duminica Slăbănogului. La Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, numită Vitezda, având cinci foișoare. Acolo Domnul Isus îl vindecă pe un nefericit paralizat de 38 de ani. „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”.  Sau, cu alte cuvinte: „Înviază Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui”. Fiindcă în fața cuvântului Domnului, nici o boală, nici o neputință, nici o suferință nu pot triumfa. Cu adevărat, Împărăția inaugurată de Isus este înnoire, este schimbare, este sfărmarea tuturor barierelor: fără bolnavi, fără slăbănogi, fără durere și fără moarte. Și ceea ce ne impresionează cel mai mult în această Evanghelie este faptul că starea „normală” pentru creștini este cea de nevoie, de necesitate, de a fi ajutați de un Altul, precum slăbănogul de astăzi, și totodată, de a ne lăsa ajutați de acest Altul misterios, spre a se evita riscul imobilismului ca persoane sau ca Biserică.

Aici la Sighet, acești martiri care din ceruri se roagă cu noi și pentru noi, au înțeles bine acest risc. Au înțeles bine că trebuiau să se ridice, la chemarea Domnului, trebuiau să își ia patul pătimirilor lor ca persoane și ca Biserică, și să pășească pe calea pregătită lor și nouă de Mântuitorul, să pășească pe Calea Crucii, să pășească în urma Crucii Domnului.

Locul pe care pășim freamătă de dorurile lor. Dacă Soarele românilor a răsărit la Blaj, aici, pe pământul sfânt al Sighetului, lumina Soarelui de lumină dătător, Isus Domnul, a știut să insufle curaj, tărie, dăruire și eroism mucenici celor multi, știuți și neștiuți care își așteaptă învierea sub această glie. Lumină din lumina Lui; putere din Jertfa Lui; dăruire din dragostea Lui. Jertfe din iertare și din iubire, ochi contemplând cerul mărginit doar de Crucile de gratii. Sângele meu care pentru voi și pentru mulți se varsă. Și sângele lor, vărsat în potirul Jertfei Domnului, aici la Sighet, unde ei au înțeles cu adevărat că nu trebuie să ne temem de cei care ucid trupurile.

Ierarhi, preoți, persoane consacrate și mireni, care au știut să „citească” semnele timpului, descoperind degetul Proniei Divine în zbuciumul acelor vremuri. Sfinți care ne cer nu doar să le pomenim memoria, și nu doar să ne închinăm jertfei lor, ci mai ales să îi imităm și să credem în credința lor.

Fiindcă martirul este în primul rând un martor, iar martor este cel care este de față la săvârșirea unui eveniment. Au fost de față mucenicii noștri la nașterea lui Isus în peștera străină-rece a celulelor; au fost martori ai jertfei tainice a lui Domnului prezent cu toată gloria și dumnezeirea Sa într-o firimitură de pâine și într-o picătură cu vin. Au primit iertarea și dezlegarea de pe urmă prin ciocănituri în perete. Au împărtășit împreună cu Învățătorul paharul amărăciunilor și al durerilor, și s-au rugat precum întâiul martir Sf. Ștefan: „Doamne Isuse primește spiritul meu”. Și tot ca Sf. Ștefan: „Doamne nu le socoti lor păcatul acesta” (Fap 7, 59-60). Au întâlnit chipul luminos al Domnului în întunericul celulei simbolic numită „neagra”, și mai ales au crezut că El este cel care își conduce Mireasa Sa – Biserica spre altarul Crucii și cel al Învierii.

O Golgota glorioasă este acest pământ neprihănit pe care călcăm. Așa cum amintea Cardinalul Leonardo Sandri în urmă cu 4 ani, „aici am putea celebra Sfânta Liturghie fără a avea nevoie de un antimis”,  fiindcă călcăm pe un antimis făcut nu din pânză ci din trupuri sfinte, pe care se slujește Liturghia cea fără de sfârșit.   Au știut să scrie cu sânge istoria glorioasă a unei Biserici martire, o Biserică puţin însemnată, deloc interesantă pentru cei puternici din această lume, însă care nu o dată de-a lungul istoriei sale a dovedit că „porțile iadului nu o vor birui”.

De la arhiereii întemeietori ai Sfintei Uniri, Teofil și Atanasie și până astăzi, Biserica martirilor de la Sighet dovedește că este semnul limpede al lucrării lui Dumnezeu în sânul poporului român, în ciuda nenumăratelor piedici și furtuni. Și totodată, mărturisește cum credința catolică şi cultura unei țări pot să viețuiască împreună, și pot să aducă roade bogate sub inspirația valorilor perene ale Evangheliei, și pentru desăvârșirea binelui comun.

Uniți cu Papa de la Roma, ce de pe Scaunul celui Intai intre Apostolilor săruta lanțurile cu care erau înlănțuiți, vlădicii noștri martiri erau pe deplin conștienți de misiunea profetică a Bisericii pe care o păstoreau în catacombe, și care găsise în Sfânta Unire cu Roma de acum mai bine de 3 veacuri o asigurare a păstrării neştirbite a comorilor de tradiție și de spiritualitate primite de la înaintaşi, şi pe care, cu toții astăzi, suntem datori a le transmite noilor generaţii.

Așa cum amintește Pontiful de sfântă pomenire Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea Apostolică publicată în anul 2000 cu ocazia celui de-al treilea centenar de la Unirea cu Biserica Romei, « în această „mulţime multă” îmbrăcată în veşminte albe de martiri şi de mărturisitori ai Bisericii voastre, „care vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului” şi care „sunt înaintea tronului lui Dumnezeu”, strălucesc nume ilustre de episcopi precum Vasile Aftenie, Ioan Bălan, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Alexandru Rusu şi al cardinalului Iuliu Hossu. Ei, precum acei rugători care „slujesc ziua şi noaptea în templul lui Dumnezeu”, împreună cu alţi martiri şi mărturisitori, mijlocesc pentru poporul lor, bucurându-se din partea acestuia de o adevărată şi profundă veneraţie. Mărturia muceniciei şi a mărturisirii de credinţă în Cristos şi în unitatea Bisericii Sale se înalţă precum tămâia jertfei de seară către tronul lui Dumnezeu în numele întregii Biserici, din partea căreia se bucură de cinste şi de devoţiune ».

Din această devoțiune am venit și noi astăzi să ne facem părtași, în acest loc sfânt, de pe care, precum pe Scara lui Iacob, mulți ucenici ai Domnului au urcat la cer. Încredințăm aici Biserica noastră și pe toți fiii ei, ocrotirii și purtării de grijă a Maicii Bunului Sfat: Maica Sfântă din Grădina Învierii să ne conducă spre unicul Învățător și Izvor de lumină, care este Fiul Ei. Amin.

Cristos a înviat!

http://www.e-communio.ro/stire1503-predica-preafericitului-cardinal-lucian-rostita-cu-ocazia-pelerinajului-de-la-sighet2

Lasati un raspuns