Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Elena Sabina Boiştean, candidată la Civitavecchia: «Unicul punct de referinţă rămâne Biserica ortodoxă»

sabina_boisteanLa Civitavecchia, oraş situat în regiunea Lazio, pe malul mării Tireniene, o româncă de 25 de ani, Elena Boiştean va candida pentru un loc în consiliul comunal, pe lista partidului Sinistra Ecologia e Libertà (Sel). Este originară din Piatra Neamţ şi a venit în Italia în urmă cu 14 ani.
“Am venit în Italia în urmă cu 14 ani, împreună cu sora mea mai mică, Elisa. Părinţii noştri veniseră cu ceva timp înainte. În afară de primii patru ani de şcoală, am făcut toate studiile în Italia şi deşi s-ar putea zice că sunt “italiancă” de adopţie, eu consider că am tot sânge şi mai ales inima românească” ne-a povestit ea.
Este în ultimul an la facultatea de drept. “În Italia am crescut şi mi-am format caracterul, lovindu-mă de toate problematicile legate la o situaţie multietnică, reuşind să mă integrez bine împreună cu familia mea. Am terminat liceul socio-psiho-pedagogic la Civitavecchia, iar acum am ajuns aproape de sfârşitul parcursului meu universitar la facultatea de drept “Luiss Guido Carli” la Roma.

Am muncit tot timpul part-time, ca ospătar, babysitter şi am făcut diferite meditaţii, dar am făcut şi multe experienţe de studiu şi formare profesională în străinătate. Am făcut un stage la ONU la New York şi la Singapore, am condus un proiect european pentru universitate, întâlnind şi lucrând cu instituţiile europene precum Curtea de justite europeană şi Curtea de justiţie internaţională, Parlamentul european, Comisia europeană, Comitetul economic şi social european, Banca centrală europeană.”

Un pas spre integrare

Am rugat-o să ne vorbească despre problemele comunităţii româneşti din Civitavecchia. “Normal că pe parcurs a trebuit să înfrunt probleme legate de integrare şi de multe ori am avut de a face cu episoade de discriminare din cauza naţionalităţii mele.

Aş vrea ca toţi tinerii, şi nu numai, să nu uite niciodată că a fi român sau italian sau arab şi de orice altă naţionalitate şi că a trăi într-o ţară diferită de cea de apartenenţă nu este un handicap şi nu trebuie trăit cu nelinişte sufletească, dimpotrivă, este un punct în plus faţă de cine are numai o cultură sau o limbă”.

“Tocmai de aceea m-am gândit că pot să ajut comunitatea mea să treacă mai uşor prin experienţe prin care deja am trecut şi cu care m-am confruntat crescând foarte mult pe plan personal. De aceea când mi să oferit posibilitatea de a putea înfrunta o candidatură pentru un post de consilier, nu am putut să refuz. Cred că este o şansă foarte mare pentru noi, românii, să putem participa la deciziile politice şi nu numai, ale oraşului în care locuim.

Este un pas foarte important spre integrare şi ar trebui să fim uniţi şi decişi să doborâm zidul acesta care vrea să ne vadă diferiţi pentru naţionalitate. Avem posibilitatea să stăm la aceeaşi masă şi să decidem de vitorul nostru şi mai ales a tinerilor şi copiilor noştri. Am făcut şi continui să fac volontariat în spitale şi cu Asociaţia Sant’Egidio, la Civitavecchia şi la Roma, iar această experienţă vreau s-o împărtăşesc conaţionalilor mei şi să-i implic în viitor”.

Puncte de referinţă

De unde vin neînţelegerile? În primul rând din necunoaşterea limbii şi a legilor. “Românii se confruntă zi de zi cu probleme legate de convieţuirea cu persoane care vorbesc o limbă diversă, au o cultură diversă şi ritmuri diverse. Dar cred că în 2014 unde se vorbeşte de globalizare, de Uniune Europeană, ar trebui să eliminăm toate barierile convenţionale şi să redimensionăm realitatea care o trăim.

Ca să putem înfrunta în mod eficient şi concret situaţii ca acestea, ar trebuie să plecăm de la lucrurile de bază. Majoritatea problemelor sunt legate de cunoaşterea limbii, de integrarea copiilor la şcoală, de cunoştinţa legilor italiene, integrarea la locul de muncă, formarea unui dialog cultural constructiv şi existenţa unui punct de referinţă politic şi cultural al comunităţii.”

Sabina Boiştean şi-ar dori crearea şi în afara bisericii, a mai multor puncte de referinţă pentru români “Comunitatea românească este foarte mare la Civitavecchia, dar în cele mai multe cazuri unicul punct de referinţă rămâne Biserica ortodoxă. Bine, mi-ar plăcea să concretizez împreună cu comunitatea creştină şi cu ajutorul preotului paroh toate planurile până acum rămase suspendate. Se vorbeşte de o grădiniţă care să ajute părinţii să nu renunţe la locurile de muncă pentru că nu au cu cine să lase copiii, se vorbeşte de o cantină a săracilor care să colaboreze cu deja existentul Caritas, se vorbeşte di un centru cultural unde tinerii şi nu numai, se pot întâlni.”

Un primar român

“Sunt necesare punctele de informaţie şi consultanţă legală pentru că mulţi români nu cunosc legile italiene, se găsesc nelămuriţi în multe circumstanţe. Trebuie organizate cât mai multe puncte de întâlnire între cultura noastră şi cea italiană pentru a cizela diversităţile cu care ne izbim mereu, vorbesc de participarea la viaţa oraşului fără nici o frică şi la acelaşi nivel cu cetăţenii italieni pentru că diversitatea se creează numai atunci când noi o vedem şi o trăim şi o simţim, astfel barierele sunt depăşite.

De multe multe ori mă gândesc că Primarul de la New York este de origini italiene şi atunci mă întreb: de ce nu un primar român în viitor, aici la Civitavecchia?! Eu sper să am posibilitatea de a lucra în mod umil şi concret pentru noi toţi.” a completat ea.

“Am decis să candidez pe lista SEL (Sinistra Ecologia e Libertà) care îl susţine ca primar pe Mauro Guerrini, o persoană de mare încredere, onestitate şi demnitate. Cred că partidul şi lista aceasta sunt mult mai sensibile la problemele comunităţii şi în linie cu planurile integrării.”

Andi Rădiu, Gazeta Românească, Italia

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=13226:elena-sabina-boitean-candidat-la-civitavecchia-lunicul-punct-de-referin-rmane-biserica-ortodoxr&catid=47:politic&Itemid=78

Lasati un raspuns