Preotul care de 16 ani ţine Liturghia tăcerii. „Mi-am dat seama că sunt cârpa lui Dumnezeu, că El şterge praful cu mine“
Preotul Cristian Masaric (42 de ani) ţine slujbe pentru comunitatea surdo-muţilor din Oradea, într-o sală de şedinţe a Episcopiei Ortodoxe. Este primul preot fără deficienţe de auz din România care, în urmă cu 16 ani, s-a încumetat să slujească în limbajul semnelor.
E duminică, trecut ora 11.00, iar în sala de şedinţe a Episcopiei Ortodoxe din Oradea se află circa 100 de enoriaşi ai comunităţii de surdo-muţi. Părintele Cristian Masaric (42 de ani) a început slujba. Mâinile preotului se ridică şi încep să gesticuleze rapid. În biserica improvizată e tăcere. Zeci de ochi luminoşi şi calzi îl urmăresc fără să clipească şi desluşesc semnele care le aduc rugăciunea în suflet. Ochii preotului transmit ceea ce poate nu reuşesc să facă nici vorbele, iar cele 10 degete ridicate în aer descriu înţelesuri divine.Slujba îşi urmează cursul normal. Nu diferă de cea ţinută într-o biserică unde vin oameni care aud şi care vorbesc. În această încăpere cuvintele devin, o dată pe săptămână, gesturi, iar mimica feţei preotului este ca o carte deschisă. Surdo-muţii care participă la slujbă şi îl primesc pe Dumnezeu în inima lor mai strecoară câte un semn al crucii printre altele prin care comentează discret slujba.
Sunt fermecaţi de cel care stă în faţa lor şi care reuşeşte să le tulbure liniştea cu linişte prin mesajele Sfântei Scripturi. Degetele lui sunt dicţionarul lor. Părintele le împreunează, le ridică, le coboară sau le roteşte pentru cei care au păşit în acea încăpere ca să-L primească pe Dumnezeu. Nimic din ceea ce se întâmplă nu are de-a face cu auzul. Ei îşi deschid văzul şi sufletul.
Mai mult decât un duhovnic
Aici, în sala de şedinţe a Episcopiei Ortodoxe din Oradea, nimic nu se petrece în spatele uşilor sau a catapetesmei. Totul este la vedere, până şi altarul. Această sală, pe care surdo-muţii din Oradea o numesc biserică, este unul dintre locurile în care ei se întâlnesc periodic şi de unde pornesc spre casă cu sufletul împăcat şi mai uşor. Nu ştiu cum să-i mulţumească părintelui că face parte din lumea lor. Chiar dacă la prima vedere, enoriaşii preotului Masaric par mai retraşi, mai sfioşi, mai reci, în realitate, nu sunt nici pe departe aşa. Abia aşteaptă să comunice, să transmită bucuria ce le inundă sufletul atunci când vine vorba despre părintele Cristian. „Este un preot bun, înţelegător, deosebit. Vine ori de câte ori îl chemăm. Ne sfinţeşte casa, se roagă pentru noi şi, de fiecare dată, ne simţim mai bine. Ne rugăm lui Dumnezeu să-l ţină mulţi ani“, spune, în limbajul semnelor Ana Bodogai, una dintre enoriaşele bisericii.
În preotul Cristian cele aproape 350 de persoane ale comunităţii surdo-muţilor din Oradea şi-au găsit sprijin, nădejde şi alinare. El le-a înţeles suferinţa şi frustrările. Ştiu că atunci când au nevoie de o rugăciune, când că trec prin momente de bucurie, tristeţe sau de boală, părintele le este alături. Îi cer ajutorul indiferent de ora din zi sau din noapte. Iar el este acolo de fiecare dată. „Părintele este un om deosebit. Mă simt foarte apropiată de el. Ne ascultă, ne ajută, are răbdare şi orice problemă avem o putem discuta cu el“, spune Floare Câmpan, prin semne traduse de Cristian Masaric.
