Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Dacă am cunoaşte felul în care Dumnezeu dăruieşte…

isus-si-samarineancaMeditație pentru Duminica a V-a după Paști (a Samarinencei) Ev Io 4,5-42
Sfânta Scriptură nu conteneşte să ne atragă atenţia că planurile şi gândurile lui Dumnezeu sunt cu totul diferite de planurile şi gândurile noastre. Iar atunci când încercăm să aplicăm Împărăţiei Cerurilor logica şi legile lumii în care trăim, nu facem nimic altceva decât să ne făurim o imagine a lui Dumnezeu după chipul şi asemănarea noastră. Tentaţia pentru noi, oamenii, este extrem de puternică: aşa s-a născut viţelul de aur, aşa au apărut primul rege şi prima oaste în Israel, aşa continuă să apară mai mici sau mai mari idoli în viaţa noastră încontinuu. Am vrea să atingem, să circumscriem, să cuantificăm, să controlăm Împărăţia Spiritului. Dar din păcate, sau mai degrabă din fericire, aşa ceva nu se poate: nici împăraţia spiritului, nici oamenii care îi aparţin, nu pot fi închişi într-o schemă. O spune atât de frumos Isus lui Nicodim: “Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Spiritul”.

Să încercăm să analizăm doar un singur exemplu de astfel de logică diferită: de câte ori nu ne e frică de Dumnezeu şi de cererile Lui, crezând că vrea să ne ia ceva? Adam intră primul în această logică, la îndemnul şarpelui; şi crede că Cel ce l-a creat este invidios şi gelos pe el. Îl percepe ca pe un concurent, iar cererea Lui de a nu se atinge de fructul oprit, o vede ca pe o limitare a libertăţii sale. De câte ori nu ne e frică şi nouă de poruncile lui Dumnezeu, văzând în ele tot atâtea oprelişti în calea autonomiei noastre. E nevoie să exorcizăm încontinuu imaginea pe care acelaşi şarpe ne-o propune şi nouă, aşa cum a propus-o lui Adam, încercând să ni-l prezinte pe Cel ce cu atâta iubire ne-a creat şi cu atâta iubire ne îngrijeşte, ca pe un despot.

Evanghelia de astăzi este o astfel de exorcizare, fiindcă ne vorbeşte despre cât de minunată ar fi viaţa noastră dacă am înţelege corect lucrurile şi modul lui Dumnezeu de a dărui.  Isus îi spune samarinencei: “Dă-mi să beau”. Este o cerere pe care i-o adresează, însă vedem că în final El este cel care dăruieşte femeii apa cea vie! Aparenta cerere a lui Dumnezeu este de fapt una dintre manierele lui de a dărui. Pe cruce Isus face la fel, atunci când spune: “mi-e sete!”. Şi coincide cu momentul în care se dăruieşte cu totul pentru noi, murind din iubire.

De aceea fiţi cu băgare de seamă: ori de câte ori vi se pare că Dumnezeu cere ceva, deschideţi-vă larg mâinile şi inimile, fiindcă Cel Preaînalt urmează să-şi reverse darurile asupra voastră. Nu vă fie frică! Isus nu ne răpeşte niciodată nimic: El doar dăruieşte. De aceea, puneţi cu încredere în mâinile Lui şi ale Maicii Sfinte, viaţa, familia, bunurile, speranţele: nu veţi găsi un loc mai sigur pe toata suprafaţa pământului! Iar dacă doriţi, gândul poate deveni rugăciune către Cea căreia i s-a cerut totul şi a primit totul, Maria, Mama lui Dumnezeu şi a noastră:

« Te aleg astăzi, o Marie, de faţă cu întreaga Curte cerească, spre a-mi fi Maică şi Împărăteasă. Îţi consacru şi îţi incredintez din toata inima, trupul şi sufletul meu, bunurile mele spirituale si cele materiale, şi însăşi valoarea faptelor mele bune săvârşite în trecut, în prezent şi în viitor, rugându-te să dispui în mod deplin de mine şi de tot ceea ce îmi aparţine, fără excepţie, după voia Ta, spre mai mare mărirea lui Dumnezeu, în aceasta viata si pentru vesnicie. Amin ».

http://www.e-communio.ro/stire1527-daca-am-cunoaste-felul-in-care-dumnezeu-daruieste2

Lasati un raspuns