Cred catolicii în purgatoriu?
Foarte puţin mai aud vorbindu-se despre purgatoriu. Am auzit chiar unii catolici spunând că noi nu mai credem în existenţa lui de la Conciliul Vatican II încoace. Care este învăţătura corectă? – Un cititor din Reston33
La 17 septembrie 2002, regretatul şi preaiubitul nostru Papa Ioan Paul al II-lea a subliniat nevoia de a ne ruga pentru sufletele din purgatoriu. El a spus: “Prima şi cea mai înaltă formă de caritate pentru fraţi este dorinţa fierbinte pentru mântuirea lor veşnică… Iubirea creştină nu cunoaşte graniţe şi merge dincolo de limitele spaţiului şi timpului, permiţându-ne să-i iubim pe aceia care au părăsit acest pământ.” Prin urmare, nu doar credinţa în purgatoriu ci şi datoria spirituală de a ne ruga pentru suflete de acolo, rămân părţi ale credinţei catolice.Contrar la ceea ce unii pot crede în mod eronat, Constituţia dogmatică despre Biserică a Conciliului Vatican II, a afirmat “Conciliul primeşte cu mare pietate venerabila credinţă a înaintaşilor noştri despre comuniunea noastră de viaţă cu fraţii aflaţi în mărirea cerească sau cu aceia care, după moarte, se mai află încă în purificare; el reafirmă decretele celui de al doilea Conciliu din Niceea, ale Conciliului din Florenţa şi ale Conciliului Tridentin” (nr. 51).
Mai mult, Catehismul afirmă clar credinţa Bisericii cu privire la purgatoriu şi la purificarea sufletului după moarte: “Cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu dar imperfect purificaţi, deşi sunt siguri de mântuirea veşnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria cerului. Biserica numeşte purgatoriu această purificare finală a celor aleşi, care este cu totul deosebită de pedeapsa celor osândiţi” (cf. nr. 1030-32).
După cum afirma Conciliul Vatican II, Biserica a crezut în permanenţă în purificarea sufletului după moarte. Această credinţă îşi are rădăcinile în Vechiul Testament. În Cartea a doua a Macabeilor, citim cum Iuda Macabeul oferea sacrificii şi rugăciuni pentru soldaţii care muriseră purtând amulete ce erau interzise de Lege; Scriptura spune: “s-au rugat pentru păcatul ce s-a făcut, ca de tot să se şteargă” (12,42) şi “a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat” (12,46). Acest pasaj evidenţiază practica iudaică de a oferi rugăciuni şi jertfe pentru curăţarea sufletelor celor decedaţi.
Interpretarea rabinică a Scripturii atestă de asemenea această credinţă. În Cartea Profetului Zaharia, Domnul a spus: “Două treimi vor pieri, şi vor muri, iar cealaltă treime va fi lăsată acolo. Iar pe aceasta a treia o voi pune în foc; îi voi curăţi ca pe argint şi îi voi încerca cum se încearcă aurul” (13,9); Şcoala Rabinului Shammai a interpretat acest pasaj ca o purificare a sufletului prin mila şi bunătatea lui Dumnezeu, pregătindu-l pentru viaţa eternă. În Sirah 7:35, cuvintele “chiar şi morţilor fă-le parte de dărnicia ta” au fost interpretate ca a-l implora pe Dumnezeu să cureţe sufletul. Rezumând, Vechiul Testament atestă cu claritate un anume fel de proces de purificare a sufletului credinciosului după moarte.
Noul Testament face puţine referiri la purificarea sufletului sau chiar la cer în această privinţă. Scopul este mai degrabă acela de a predica Vestea cea Bună şi a aştepta cea de-a doua venire a lui Cristos, despre care scriitorii Sfintei Scripturi au înţeles abia mai târziu că ar putea avea loc după moartea lor. Totuşi, în Matei 12,32, afirmaţia lui Isus că anumite păcate nu vor fi iertate “nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie”, sugerează cel puţin o purificare a sufletului după moarte. Sfântul Papă Grigore (+604) afirma: “Cât despre anumite păcate mai uşoare, trebuie să credem că, înainte de Judecata Finală, există un foc purificator. El care este Adevărul spune că blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată nici în această viaţă nici în cealaltă. Din această frază înţelegem că anumite ofense pot fi iertate în această viaţă, iar altele în viaţa de apoi.” Conciliul de la Lyon (1274) afirmă de asemenea această interpretare a învăţăturii Domnului nostru.
Cheia acestui răspuns este însă aceea de a vedea frumuseţea din doctrina purgatoriului. Noi credem că Dumnezeu ne-a dat o voinţă liberă, astfel încât să putem alege între ceea ce este drept şi greşit, între bine şi rău. Voinţa noastră liberă ne permite să facem alegerea fundamentală – a-L iubi pe Dumnezeu. Un act al voinţei libere atrage după sine responsabilitatea. Când alegem să nu îl iubim pe Dumnezeu şi prin urmare păcatul, suntem responsabili pentru acest păcat. Dumnezeu în dreptatea Sa ne face răspunzători pentru astfel de păcate, dar în iubirea şi îndurarea Sa doreşte să fim împăcaţi cu El şi cu aproapele nostru. În timpul vieţii noastre pe acest pământ, dacă îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, ne examinăm conştiinţele, ne recunoaştem păcatele, ne exprimăm părerea de rău pentru ele, le mărturisim şi primim iertare pentru ele în Sacramentul Pocăinţei. Facem penitenţe şi alte jertfe pentru a vindeca rana cauzată de păcat. Făcând astfel, noi spunem în continuu “da” lui Dumnezeu.
Într-un fel, sufletul nostru este asemenea unei lentile – când păcătuim, întunecăm lentila; se murdăreşte, şi pierdem raza lui Dumnezeu din vieţile noastre. Prin mărturisire şi ispăşire, Dumnezeu curăţă “lentila” sufletului nostru. Când murim, dacă părăsim această viaţă iubindu-L pe Dumnezeu, murind în harul şi prietenia Lui, şi eliberaţi de păcatul de moarte, vom avea mântuirea veşnică şi vom ajunge la viziunea beatifică – îl vom vedea pe Dumnezeu aşa cum este El. Dacă murim cu păcate veniale sau fără a fi ispăşit suficient pentru păcatele noastre, Dumnezeu în iubirea, îndurarea şi dreptatea sa va purifica sufletele noastre, “va curăţa lentila”, să spunem aşa. După o astfel de purificare, sufletul va fi apoi unit cu Dumnezeu în Rai şi se va bucura de viziunea beatifică.
Reflectând la înţelegerea frumoasă a purgatoriului, nu trebuie niciodată să uităm importanţa faptului de a ne ruga şi de a oferi Liturghii pentru odihna sufletelor celor dragi ai noştri. Papa Leon al XIII-lea în Enciclica sa “Mirae caritatis” (1902) a elaborat minunat acest subiect şi a subliniat legătura între comuniunea sfinţilor şi Liturghia: “Harul iubirii reciproce dintre cei vii, întărită şi sporită prin Sacramentul Euharistiei, se revarsă, în special în virtutea Jertfei Liturghiei, asupra tuturor celor care aparţin comuniunii sfinţilor. Deoarece comuniunea sfinţilor este pur şi simplu… împărtăşirea reciprocă a ajutorului, a ispăşirii, a rugăciunilor şi a beneficiilor între credincioşi, între aceia care deja sunt în patria cerească, aceia încredinţaţi focului purificator, şi aceia care încă merg pe drumul pelerinajului lor pe acest pământ. Toţi aceştia formează un întreg, al cărui cap este Hristos, şi al cărui principiu fundamental este iubirea. Credinţa ne învaţă că deşi Jertfa Liturgică poate fi oferită numai lui Dumnezeu, poate cu toate acestea să fie celebrată în cinstea sfinţilor care acum domnesc cu Dumnezeu în Cer, care i-a încoronat, pentru a obţine mijlocirea pentru noi, şi de asemenea, conform tradiţiei apostolice, pentru a spăla păcatele celor care au murit în Dumnezeu dar fără a fi pe deplin purificaţi.
De asemenea, Catehismul afirmă: “Încă din primele timpuri, Biserica a cinstit amintirea celor morţi şi a oferit sufragii pentru ei, îndeosebi Jertfa euharistică, pentru ca, purificaţi, să poată ajunge la vederea fericitoare a lui Dumnezeu” (nr. 1032). Astfel, când avem de-a face cu moartea cuiva, chiar a unei persoane care nu este catolică, oferirea unei Liturghii pentru odihna sufletului său şi oferirea rugăciunilor noastre sunt mai benefice şi mai folositoare decât orice telegramă de condoleanţe sau coroană de flori. Cel mai important, trebuie să ne amintim mereu de cei dragi ai noştri plecaţi dintre noi în timpul Sfintei Liturghii, şi prin rugăciunile şi jertfele noastre să îi ajutăm să dobândească odihna eternă.
http://lumea.catholica.ro/2014/05/cred-catolicii-in-purgatoriu/
