Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Unde sunt îngropaţi românii care au marcat istoria ţării

mortiDe la Burebista, întemeietorul statului dac, până la Nicolae Ceauşescu, ultimul lider comunist al Românei, au existat multe personalităţi care au marcat istoria acestui popor. Am tot învăţat la istorie despre ei, dar puţini mai ştiu cum au sfârşit şi ce s-a întâmplat cu rămăşiţele lor pamânteşti, În cele ce urmează, ne vom ocupa de 10 dintre ei, chiar dacă ştim că ei sunt mult mai mulţi.

1) Burebista a fost întemeietorul statului dac, un rege al geto-dacilor, şi a domnit între 82 î.Hr. şi 44 î.Hr., anul morţii). Şi-a începute domnia în anul 82 î.Hr, moştenind o puternică uniune tribală, care s-a transformat în stat odată cu supunerea treptată a tuturor triburilor şi uniunilor de triburi geto-dace către autoritatea centrală.

Aflat iniţial în fruntea unei formaţiuni statale locale, Burebista, om de stat înzestrat cu remarcabile calităţi de organizator, strateg militar şi diplomat, reuşeşte să unifice formaţiunile politico-militare geto-dace din spaţiul carpato-dunareano-pontic sub autoritatea să şi să pună astfel bazele unui puternic regat.

Însă, în anul 44 î.Hr. (acelaşi an în care a fost ucis şi Cezar), Burebista este înlăturat şi ucis de aristocraţia nemulţumită de creşterea puterii acestuia. Moartea lui Burebista a avut drept efect destrămarea regatului său.

Statuia lui Burebista din Călăraşi

Mormânt: Nu se cunosc date despre mormântul lui Burebista, dar se presupune că ar fi fost incinerat, ţinând cont de obiceiurile acelor vremuri.

De altfel, perioada Daciei de dinainte de cucerirea romană este caracterizată de un număr extrem de redus de morminte la nivelul întregului spaţiu populat de daci.

Totuşi, la începutul anilor 2000, O echipă de arheologi clujeni, condusă de prof. dr. Ioan Giodariu, a scos la

lumina primul mormânt dacic din zona Munţilor Orastiei (judeţul Hunedoara).

Incinta funerara datează din a doua jumătate a secolului al II-lea înainte de Chirstos şi aparţine unui nobil dac, contemporan cu Burebista.

2) Decebal (87-106, anul morţii)

Odată cu moartea lui Burebista, statul dac, slab centralizat, s-a dezmembrat rapid în patru, apoi cinci, organizări politice. În inima statului lui Burebista, în zona Munţilor Orăştie, Deceneu, mare preot în timpul lui Burebista, a preluat puterea. El a fost succedat de Comosicus, de Scorilo (tatăl lui Decebal), şi apoi de Diurpaneus. Acesta a făcut o incursiune în provincia Moesia în iarna 85-86 d. Hr., împotriva romanilor, care îl înfrâng.

În acest context vine la putere Decebal (87-106 d. Hr.). Regatul lui Decebal este statul dac condus între 87 – 106 de Decebal care, deşi nu avea întinderea regatului creat de Burebista, unifica marea majoritate a triburilor dacice. Statul centralizat dac s-a aflat la apogeul puterii sale sub regele Decebal.

Deşi mai restrâns ca arie geografică decât teritoriul stăpânit de regele Burebista (82-44 î.Hr.) – cuprinzând Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul şi sudul Moldovei, noul stat era mai puternic şi mai bine organizat.

Regele Decebal a avut mai multe războaie cu romanii, care îi vor recunoaşte abilităţile militare şi politice.

Mormânt: Dar, la un moment dat, când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, se sinucide. Capul său şi mâna dreaptă au fost duse la Roma şi apoi aruncate în râul Tibru. În felul acesta Dacia ajunse sub ascultarea romanilor şi Traian stabili în ea oraşe de colonişti.

Pentru el, pentru Burebista sau Tudor Vladimirescu şi alţi eroi români care nu au avut parte de o inhumare creştinească, s-a construit Monumentul Eroilor fără de mormânt ai Neamului de lângă Mănăstirea Balaciu.

Mănăstirea Balaciu este considerată unul dintre cele mai reprezentative ansambluri manăstireşti, definitoriu pentru eparhia Sloboziei şi Călăraşilor.

3) Vlad Ţepeş (1431 – 1476) s-a născut în cetatea Sighişoara din Transilvania, fiind fiul lui Vlad Dracul şi al unei nobile transilvănene. Denumit şi Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi 1476.

În timpul domniei sale, Ţara Românească şi-a obţinut temporar independenţa faţă de Imperiul Otoman. Vlad Ţepeş a devenit vestit prin severitate şi pentru că obişnuia să îi tragă pe boieri, inamici şi infractori în ţeapă.

Mormânt: Vlad Ţepeş a fost asasinat la sfârşitul lunii decembrie 1476, iar corpul său a fost decapitat şi capul trimis sultanului, care l-a aşezat într-o ţeapă, ca dovadă a triumfului asupra sa. S-a emis ipoteza că „Drăculea“ ar fi fost îngropat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureştilor, dar examinările recente au arătat că „mormântul“ lui Ţepeş de la mănăstire conţine doar câteva oase de cal datate din neolitic şi nu rămăşiţele adevărate ale domnului valah. După opinia reputatului istoric Constantin Rezachevici, mormântul acestuia ar fi pe locaţia mănăstirii Comana, din judeţul Giurgiu, ctitorie a voievodului.

4) Ştefan cel Mare (1433 – 1504)

Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, a fost Domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei, iar în timpul său ţara a dus multe lupte pentru independenţă împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei şi Regatul Ungariei.

Mai multe dintre bisericile şi mănăstirile construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial. A zidit 44 mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă câştigată o biserică. Ştefan cel Mare a murit în data de 2 iulie 1504, iar ultimii ani de domnie au fost ani de pace, dar el era deja bătrân şi bolnav de gută, iar un picior îi fusese amputat.

Mormânt: “Iară prea Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toţi ca pe un părinte al său…” – Grigore Ureche

5) Mihai Viteazul (1558 – 1601)

Mihai Viteazul sau Mihai Bravu a fost bănişor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi Domn al Ţării Româneşti şi, pentru o perioadă (în 1600), conducător de facto al tuturor celor trei ţări medievale care formează România de astăzi, Ţara Românească, Transilvania şi Moldova, înfăptuind Marea Unire!

Mormânt: La Câmpia Turzii, la aproximativ 3 km sud de Turda (locul unde a fost ucis), judeţul Cluj, este îngropat doar trupul domnitorului, capul său fiind luat de unul dintre căpitanii domnitorului şi înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte.

Generalul Basta György, autorul crimei, recunoaşte într-o scrisoare trimisă Arhiducelui Mathias, viitorul împărat habsburg, în care se consemnează: “Mihai a fost ucis conform poruncii primite de la Împăratul Rudolf al II-lea, iar eu am executat-o”.

Pe lespedea de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: “Aici zace cinstitul şi răposatul capu al creştinului Mihail, Marele Voievod, ce a fost domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei.”

6) Constantin Brâncoveanu (1654 – 1714)

Constantin Brâncoveanu a fost conducătorul (domnul) Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714. Mare boier, nepot al domnului Şerban Cantacuzino, el a moştenit şi a sporit o avere considerabilă, constând din vaste proprietăţi imobile şi sume de bani depuse în bănci din străinătate.

În timpul în care a domnit, Ţara Românească a cunoscut o perioadă de înflorire culturală şi de dezvoltare a vieţii spirituale, în urma lui Brâncoveanu rămânând un mare număr de ctitorii religioase şi un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.

În 1714 Constantin Brâncoveanu a fost mazilit, fiind executat pe 15 august la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei) şi cu sfetnicul Ianache Văcărescu. Pentru că au refuzat cu preţul morţii să abjure de la credinţa creştină, cu toţii sunt veneraţi de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat sub numele de Sfinţii Mucenici Brâncoveni după revoluţia din 1989.

Mormânt: După martiriu, trupul lui Brâncoveanu fusese aruncat în mare, fiind pescuit de nişte greci care l-au îngropat pe o insulă din largul mării. În 1720, văduva Marica l-a adus în ţară şi l-a înmormântat la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitorie a domnului.

Osemintele lui Brâncoveanu au fost dezgropate în secolul 20 în două rânduri, în 1932 şi în 1985. În 1932, osemintele domnului au fost identificate cu prilejul unei cercetări arheologice desfăşurate la biserică, în coordonarea lui Virgil Drăghiceanu, secretar al Comisiunii Monumentelor Istorice. În 1985 au avut loc lucrări de consolidare ale mormântului, conduse de arheologul Panait I. Panait.

În 12-15 mai 2014, cripta de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou a fost deschisă din nou, fiind identificate trei sicrie; într-unul din ele erau rămăşiţele lui Constantin Brâncoveanu, un craniu cu urme corespunzând descrierii morţii şi celelalte oase dispuse sub formă de curce (în alt sicriu erau oasele soţiei şi ale unora dintre urmaşii săi). Patriarhia Română a însărcinat cu această cercetare arheologică o echipă de la Muzeul Municipiului Bucureşti, completată de două persoane de la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române.

Cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la martiriul din Istanbul, la 21 martie 2014, în ziua prăznuirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Biserica Ortodoxă Română a plasat rămăşiţele domnului într-o raclă şi a avut loc o procesiune cu moaştele de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti până la Biserica Sfântul Gheorghe Nou.

Drumul urmat a fost cel din 1934, când rămăşiţele voievodului fuseseră reînhumate după deshumarea din 1932. Racla va rămâne expusă în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, cu excepţia unor viitoare evenimente religioase.

7) Tudor Vladimirescu (1780 – 1821)

Tudor Vladimirescu a fost o figură emblematică pentru istoria Ţării Româneşti la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluţiei de la 1821 şi al pandurilor.

Influenţat de ideile timpului şi animat de dorinţa de a scoate tara de sub controlul fanarioţilor, Tudor va conduce Revoluţia de la 1821, cu sabia în mână, în fruntea oştirii sale de panduri.

Paloşul lui Vladimirescu a pus capăt unui veac de împilare, trasând calea neamului românesc spre o nouă epocă, cea a libertăţii şi modernităţii.

Conducătorii eteriştilor (mişcarea revoluţionară a grecilor din 1821 împotriva turcilor – din gr. etería „societate”) au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Goleşti, la 21 mai Tudor a fost ucis de şefii eteriştilor la Târgovişte, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriştilor, fapt pe care istoria nu l-a confirmat niciodată.

Mormânt: Crima s-a produs în puterea nopţii (26/27 mai), iar sinistra faptă a fost dusă la îndeplinire de Vasile Caravia, un beţiv notoriu poreclit şi „monstrul de la Galaţi”, Gherasim Orfanos şi Constantin Cavaleropoulos. Aceştia au hăcuit trupul lui Tudor cu suliţe şi topoare, aruncându-l apoi într-o fântână părăsită.

8) Alexandru Ioan Cuza (1820 – 1873)

Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România. A participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la luptă pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române.

Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii Moldovei şi Ţării Româneşti de către Puterea suzerană şi Puterile Garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative.

S-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România şi formând statul român modern, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern.

Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.

Astfel, restul vieţii sale şi-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena şi Wiesbaden. A încercat să revină în ţară ca persoana privată, dar nu a reuşit. Domnitorul Carol I a transmis cererile Consiliului de Miniştri, care a refuzat să acorde permis de intrare în ţară.

Mormânt: A murit în Germania, la Heidelberg, pe 15 mai 1873, fiind înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

9) Ion Antonescu (1882 – 1946)

Ion Victor Antonescu (cunoscut şi sub titlul Mareşalul Ion Antonescu), un personaj istoric controversat, a fost un militar şi om de stat român, ofiţer de carieră, general, şeful secţiei de operaţii a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major şi ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi Conducător al Statului.

Ion Antonescu a decis intrarea României în al Doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Adolf Hitler că teritoriile româneşti pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena şi Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate României sub presiunile Germaniei. Politica sa externă s-a dovedit iniţial câştigătoare, România reuşind să dobândească pentru scurt timp teritoriile cedate Uniunii Sovietice şi Transnistria, motiv pentru care Antonescu a primit de la rege bastonul de mareşal.

Soarta războiului antisovietic fiind întoarsă la Stalingrad şi teritoriile estice ocupate de armata roşie, Antonescu a fost demis de la conducerea statului de către rege, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, fiind arestat şi predat spre pază comuniştilor, apoi deţinut în Uniunea Sovietică. La 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război de către Tribunalul Poporului din Bucureşti.

Mormânt: Execuţia a avut loc în data de Valea Piersicilor de la Penitenciarul Jilava, în data de 1 iunie 1946, trupul său fiind incinerat la Crematoriul “Cenuşa” din Bucureşti

10) Nicolae Ceauşescu (1918 – 1989)

Nicolae Ceauşescu a fost un om politic comunist român, Secretar general al Partidului Comunist Român, şeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până la căderea regimului comunist, după Revoluţia din 22 decembrie 1989.

La 22 decembrie 1989, Ion Iliescu, viitorul preşedinte al României din acea perioadă, semnează un decret al Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), care preluase puterea de la Bucureşti, prin care se constituie Tribunalul Militar Excepţional, care să judece cuplul Ceauşescu.

La 25 decembrie 1989, soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi în cadrul unui proces sumar de acest tribunal, condamnaţi la moarte şi executaţi la câteva minute după pronunţarea sentinţei, la Târgovişte. Într-un fel, sfârşitul lui Ceauşescu seamănă cu cel al lui Vladimirescu. Trădare, proces sumar, execuţie la Târgovişte…

Mormânt: Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt înmormântaţi în Cimitirul Ghencea Civil.

http://www.apropo.ro/news/social/unde-sunt-ingropati-romanii-care-au-marcat-istoria-tarii-12709023

Lasati un raspuns