Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Creștinismul interzis la absolvire

absolvireDe regulă, democrația este asociată cu libertatea de exprimare. Regula pare să nu mai funcționeze nici măcar în SUA, care este considerată emblema democrației. O școală din California a negat în mod repetat dreptul unui elev de a se referi la valorile sale religioase în discursul de absolvire. Pe de altă parte, răspunsul elevului reprezintă o demonstrație a libertății interioare.
Brawley High School din California i-a interzis unui elev să-și exprime credința creștină în conținutul discursului de absolvire. Și aceasta s-a întâmplat de trei ori! Motiv de descurajare pentru mulți. Nu însă și pentru Brook Hamby, care a trecut peste hotărârea conducerii școlii și a decis să-și exercite libertatea de exprimare, vorbind deschis despre credința lui la ceremonia de absolvire.

„Pentru a putea veni astăzi în fața dumneavoastră, am prezentat conducerii școlii trei schițe ale discursului, dar toate au fost refuzate din cauza dorinței mele de a vă împărtăși gândurile personale și sursa mea de inspirație: credința mea creștină”, a spus Hamby, unul dintre șefii de promoție.

Motivul sfidării interdicției venite din partea conducerii școlii a fost expus fără nicio reținere. Chiar în conținutul discursului. „În viață vi se va spune să faceți lucruri pe care nu aveți dorința de a le face. În viață vi se va cere să faceți lucruri care încalcă conștiința și dorința de a face ceea ce este drept”, a spus Hamby.

Deoarece cuvintele lui au surprins mulțimea, stârnind rumoare, Hamby a răspuns afirmând că „nici un bărbat sau vreo femeie nu a reușit vreodată cu adevărat sau nu și-a îndeplinit scopul vieții de a trăi pentru alții fără să apere poziția a ceea ce știau în inima lor că este drept și bun”.

Parcă pentru a tensiona și mai mult situația, el a citat din Biblie, fără să ezite în a o proclama ca „cea mai vândută carte din toate timpurile”. Textul la care a apelat face parte din Evanghelia după Matei 5:13, fiind unul extrem de cunoscut în mediul creștin: „Voi sunteți sarea pământului, dar dacă sarea își pierde gustul, cum poate fi sărată din nou? Acum nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare”. Finalul discursului a fost însoțit de uralele publicului prezent.
O cazuistică bogată

Anul trecut, Roy Costner, în vârstă de 18 de ani, din Carolina de Sud, a ales să renunțe la discursul care îi fusese aprobat și în schimb a recitat Rugăciunea Domnească la ceremonia de absolvire (vezi video). Gestul său a fost de fapt o sfidare a unui regulament al școlii care interzicea orice rugăciune publică în incinta școlii. Decizia școlii a fost rezultatul unor grupuri de presiune, precum American Civil Liberties Union, care au acuzat prozelitismul creștin.

În 2011, șefei de promoție, Angela Hildenbrand, de la un liceu cu profil de medicină din Texas i s-a permis să se roage la ceremonia de absolvire numai după ce tribunalul federal a răsturnat decizia unei instanțe de district, care interzisese dreptul de a transmite mesaje publice la ceremoniile școlare care ar putea fi considerate o rugăciune.

Presa americană și-a făcut o preocupare din a ilustra astfel de situații. Multe nu sunt specifice vârstei liceale sau studențești, ci se manifestă chiar la vârste fragede. Spre exemplu, Brynn Williams, în vârstă de 6 ani, a prezentat în fața clasei aspecte din tradiția de Crăciun a familiei ei ca urmare a unei teme primite. În timpul prezentării temei, profesorul a oprit-o brusc și i-a spus că „nu îi este permis să vorbească despre Biblie la școală”.

Unui alt copil, Isaia Martinez, în vârstă de 6 ani din California, educatorul i-a spus că „nu îi este permis să vorbească despre Iisus în școală.”
Viața de creștin în alt gen de toleranță

Cum este posibil ca această situație să se maifeste în cea mai democratică țară din lume? Chiar în spațiul geografic recunoscut pentru toleranța sa? Poate părea paradoxal, însă această stare de fapt este chiar rezultatul toleranței. Sau mai bine spus, al noii toleranțe. Acesta este subiectul cărții „Noua toleranţă”, în care autorii trag un puternic semnal de alarmă despre noua mişcare culturală care ameninţă cu ștergerea identității creștine.

Într-un comentariu de prezentare a cărții, este accentuat faptul că în lumea fără repere a noii toleranţe, nimeni nu mai poate decide dacă politeţea e mai bună decât obrăznicia, curajul mai lăudabil decât laşitatea sau adevărul mai preţios decât minciuna. „În această vastă puşcărie fără haine vărgate şi ziduri toţi au dreptate, toţi zâmbesc tâmp şi mai ales, toţi sunt liberi”.

Marca noii toleranțe este decesul adevărului. Adevărul a încetat să mai existe ca realitate obiectivă în lumea noii toleranţe, ceea ce înseamnă că şi moralitatea a decedat. Toate valorile, convingerile şi afirmaţiile cu pretenţie de adevăr sunt la fel de legitime. Singura virtute universală care mai poate exista este toleranţa. Una care a generat expresia de „corectitudine politică”, cea care conturează în momentul de față ceea ce este corect de spus. Drept urmare, creștinismul în spațiul public este trecut la index.
Ce este de făcut?

Este o evidență faptul că teama de a nu fi catalogat ca intolerant sau legalist îi determină pe mulți creștini să devină adepții noii toleranțe. Practic, creștinul se teme să fie dogmatic, iar noua „dragoste creștină” înseamnă evitarea conflictului și a confruntării.

Aceasta este o consecință inevitabilă a faptului că „dezaprobarea și ostilitatea pe care elevii creștini le experimentează în școlile publice au devenit o epidemie”, a declarat Robert Tyler, Consilier General al Advocates for Faith & Freedom, comentând pe marginea numeroaselor cazuri de încălcare a libertății de exprimare creștină.

În fața acestei situații, un răspuns adecvat este cel al lui Brook Hamby. Însă acesta nu poate veni decât în urma unei solide libertăți interioare. Despre această calitate umană vorbea Victor Frankl, în cartea sa despre Omul în căutarea sensului vieții. În condiţiile unui lagăr de exterminare, suferinţă fizică şi psihică permanentă, Frankl a avut revelaţia unei libertăţi interioare extraordinare. El a conștientizat că i se pot lua toate libertățile cu o singură excepție: capacitatea de a decide cum să răspundă la ceea ce i se întâmplă. Dar nu toți și-o dezvoltă. Și nu doar în condiții similare lagărelor de concentare, ci în situații limită când trebuie păstrată integritatea conștiinței.

Iar istoria este martora nenumăratelor eșecuri umane. România chiar are o cazuistică bogată în această privință. Istoria autohtonă este plină de cazuri de intelectuali care și-au compromis principiile. Istoricul Lucian Boia, în cartea Capcanele istoriei (o carte despre elita intelectuală interbelică), dezvăluie nume sonore de personalități publice a căror viață nu s-a ridicat și la înălțimea operelor lor.

Concluzia istoricului este tranșantă: „Am zice că intelectualul român ar trebui să fie un om liber. Nu înseamnă că și este”. Iar constatarea nu îi privește doar pe aceștia. Diferența între intelectual și omul simplu este că primul „are o abilitate, aceea de a găsi de fiecare dată argumente potrivite pentru a justifica și pentru a se justifica”.

Deocamdată, lecții autentice de viață vin din partea unor adolescenți precum Brook Hamby, a căror capacitate de rezistență este într-un contrast puternic cu predispoziția spre compromis a altora. Aceasta face diferența dintre cei care știu pentru ce trăiesc și cei care trăiesc o viață anostă, precum le sunt și principiile. Indiferent de numele lor și de pretențiile pe care le emit.

http://semneletimpului.ro/religie/libertate-religioasa/intoleranta/crestinismul-interzis-la-absolvire.html

Lasati un raspuns