Biserica – Caritatea – Comunitatea
In prima duminica din luna august a 8-a după Rusalii evanghelia de duminica atat la ortodocsi cat si catolici e despre (Înmulţirea pâinilor).
Reflectez pret de cateva randuri asupra acestei teme deoarece nu intamplator zic eu ,conducatorul comunitatii noastre dl Primar Catalin Chereches in saptamana ce s-a incheiat a tras un semnal de alarma ,semnalat si de subsemnatul atat online cat si in emisiunile televizate.
Redau din interviul dlui Primar :
Dorinta comunitatii baimarene este aceea de a vedea implicarea bisericii in viata de zi cu zi, adica in problemele cu care se confrunta oamenii de rand, cum ar fi neregulile din cimitire, problemele sociale sau cele ale batranilor si copiilor. Tocmai de aceea, fondurile destinate pana acum bisericilor ar trebui indreptate catre comunitate si nevoile acesteia, nu pentru construirea unor noi lacase de cult.
„ E mai util sa facem administrarea cimitirelor si sa cheltuim anumiti bani pentru curatenie in cimitire, pentru asfaltarea aleilor, decat sa dam bani spre biserici, fara sa avem un control a ceea ce se intampla cu banii respectivi. Vrem, si eu si consilierii locali, sa stim foarte clar ce se intampla cu aceste fonduri si cred ca ele trebuie folosite de acum inainte pentru cimitire, pentru actiuni cu caracter social, pentru batrani si copii. Cu tot respectul, cred ca s-au construit suficiente biserici. Aceasta este chestiunea spre care doresc sa ii indrept spre preoti, pentru ca aceasta este dorinta comunitatii. Oamenii vor sa vada implicarea reala a bisericii in comunitate”,
Duminica inmultirii painilor s-ar putea numi linistit duminica caritatii…
Demersul istoriei trebuie sa fie o aducere aminte pt cei de azi…
Către anul 150, Sf. Iustinian martirul menţionează că structura de bază a Sfintei Liturghii era deja constituită. Celebrările euharistice s-au desfăşurat în locuinţele oamenilor până în anul 313.
Duminica se citeau două texte biblice de către un lector, preotul rostea apoi omilia, urma Rugăciunea Euharistică şi distribuirea Împărtăşaniei. Şi într-adevăr, se făcea colectă pentru văduve, orfani şi alţii aflaţi în nevoi!
Biserica şi caritatea. Lui Isus îi este milă de mulţime şi îi invită pe cei doisprezece apostoli care sunt temeliile noului popor al lui Dumnezeu, să dea de mâncare la toate acele persoane. Dar ei ezită. Pentru a da pâine la toţi ar trebui să meargă în satele din jur să facă aprovizionări. Asta înseamnă osteneală şi mari cheltuieli. Preferă să-i spună lui Isus că au doar „cinci pâini şi doi peşti”. În alte cuvinte, îi spun: „Ceea ce avem, abia ajunge pentru tine şi pentru noi. Ceilalţi să se aranjeze cum pot”.
Dar Isus nu este de această părere. Le spune să-i aducă pâinile şi peştii, şi la fel ca Dumnezeu în ţinutul Sinai pregăteşte mulţimii o masă în pustiu. Săvârşeşte gesturile care vor fi Liturghia pe care Biserica nu o va uita niciodată: frânge pâinile, mulţumeşte lui Dumnezeu şi le împarte la oameni. Dumnezeu aprobă aceste gesturi şi mâinile lui Isus săvârşesc minunea. Pâinile şi peştii ajung să îi sature pe toţi şi la sfârşit rămân douăsprezece coşuri. Doisprezece erau şi apostolii care purtau acele coşuri pentru distribuirea mâncării şi strângerea resturilor. Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, frânge pâinea şi o împarte. Dumnezeu sporeşte pâinile prin fiul său Isus, iar ucenicii sunt colaboratorii lui şi iau parte activă la minune.
Cuvântul lui Dumnezeu se prezintă azi într-o lume în care se lărgeşte tot mai mult distanţa dintre săraci şi bogaţi, dintre flămânzi şi prea sătui. Ne vine spontan să reacţionăm ca ucenicii când Isus le-a cerut să dea de mâncare mulţimii: „Ceea ce avem abia că ajunge pentru noi. Ceilalţi să se descurce cum pot”. Isus însă le cere să răstoarne situaţia prin aceleaşi gesturi făcute de el: să împartă ceea ce au.
Mulţi creştini s-au comportat aşa şi au contribuit la crearea unei lumi mai bune, repetând de milioane de ori minunea lui Isus. Asociaţiile de caritate au înmulţit în lume mâncarea şi medicamentele, casele pentru săraci, spitalele şi şcolile. Au încercat să dea puţină fericire tuturor în aşteptarea de a-l întâlni pe Dumnezeu şi de a se aşeza la marele ospăţ pe care ni l-a pregătit în cer. Astăzi nouă trebuie să ne fie milă de mulţimea celor flămânzi şi nevoiaşi. Să avem sentimentele în care Dumnezeu l-a educat pe poporul său. Dacă ne va fi milă, vom reînnoi şi noi minunea lui Isus şi vom afla milă.
Exista minuni sub ochii noştrii azi ?.
Isus face acelaşi lucru şi azi. Cere să punem pe masa comună resursele pământului. Dumnezeu nu poate fi acuzat că nu furnizează pâine îndeajuns, dacă anual sunt distruse cantităţile „excedente” de hrană pentru a nu coborî preţurile! Unii au mult, prea mult, alţii puţin, prea puţin, sau deloc. O mai bună distribuţie, mai multă solidaritate cu alţii. În aceasta se află soluţia.
Biserica in general si cea locala baimareana in special trebuie sa fie în acţiune, nu doar pentru ca autoritatea si vocea Primarului, a presei si a strazii o cere…
Nu trebuie să ţinem totul pentru noi, sa nu punem nimic la dispoziţie pentru a potoli foamea celor lipsiţi. Isus ia puţinul pe care ucenicii îl au şi în mâinile sale puţinul devine mult; pâinea ruptă şi împărţită cu alţii devine abundentă.
Isus sporeşte pâinile şi peştii, dar alţii le distribuie mulţimii. Minunea pâinilor este o imagine a Bisericii. Cristos i-a încredinţat cuvântul şi hrana pentru viaţa lumii. Dar ele trec prin mâinile ucenicilor săi. Astăzi suntem chemaţi să fim asemenea lui Dumnezeu: mână deschisă, darnică şi dăruitoare. Asemenea lui Isus la înmulţirea celor cinci pâini şi doi peşti.
Cu câteva zile în urmă, la 30 iulie, cotidianul L’Osservatore Romano a publicat un articol intitulat „La cena delle lunghe forchette” – Cina furculiţelor lungi. Autorul semnalează un gest petrecut la Istanbul cu ocazia încheierii postului musulmanilor din luna Ramadan. La o masă festivă oficială, potrivit tradiţiei dervişilor dansatori (rotitori) imamul i-a întins cu furculiţa din partea stângă o bucată din prăjitura specială vecinului de alături. Gestul a fost notat de invitaţii creştini. Unii din curiozitate, alţii considerându-l sugestiv, printre care autorul articolului, s-au prezentat la imam cerându-i să repete gestul şi cu ei. Şi n-au fost refuzaţi.
Articolul se încheie cu o simpatică reflecţie care circulă ca povestioară şi în limba română. Versiunea care urmează are avantajul că pleacă de la ceva concret, întâmplat recent.
Se spune că în viaţa de dincolo, la banchetul regal al nunţii, fiecare credincios admis la masă va avea la dispoziţie aceleaşi tacâmuri, atât pentru rai cât şi pentru iad. Toţi vor avea furculiţe şi linguri cu cozi foarte lungi imposibil de folosit pentru a duce mâncarea la gură. Atunci deosebirea va fi clară. Cine nu s-a deprins în viaţă să practice caritatea, va încerca în zadar să ducă mâncarea la gură, căci nu va reuşi din cauza cozilor enorme ale tacâmurilor; nici nu avea timpul să descopere cum se poate depăşi obstacolul aparent al cozilor lungi.
Celui care s-a deprins să trăiască în dragoste şi caritate, nu-i va fi greu să se hrănească pentru că găseşte repede soluţia cea mai simplă: mâncarea îi va fi dusă la gură de propriul vecin. Fiecare se poate servi de tacâmuri doar pentru a duce mâncarea la gura vecinului de viaţă veşnică. Aşa este în cer. Oamenii nu se hrănesc pe ei înşişi. Folosesc furculiţe şi linguri lungi pentru a da de mâncare altora. Aproapelui. Aşa cum s-au deprins pe pământ.
Inchei cu o statistica trista pentru noi baimarenii…avem doar 2 cantine sociale unde se frange si inmulteste painea pentru cei saraci ,una catolica Sf Varvara ,desi ei reprezinta doar 10% din populatia orasului ,su una ortodoxa la Bisericuta de lemn Sf Ioan Marturisitorul,noi fiind 90 % din populatia orasului…deci un scor zdrobitor de 9-1 !!! adica 8 cantine lipsa …
Daca le facem pe unele, iar pe altele le lasam, nu avem nici un folos. Nu pierim din pricina celor pe care le facem, ci din pricina celor pe care le-am neglijat.”
“Cine are urechi de auzit sa auda!
