La prima Spovedanie
Periodic, camera trebuie sa fie aerisita, iar trupul sa fie spalat. Ce este aerisirea pentru o camera si spalarea pentru un trup, aceea este Spovedania pentru un suflet. Sufletul trebuie spalat periodic de murdaria pacatelor, cu lacrimi de pocainta, si aerisit, prin venirea in el a harului Duhului Sfant.
In clipa Botezului, omul este imbracat de Dumnezeu intr-un vesmant luminat si imparatesc. Acest vesmant este harul necreat al lui Dumnezeu, care-l face pe om fiu al Sau. Apoi, prin fiecare pacat, haina de lumina a sufletului se murdareste. Precum pacatuirea este zilnica, caci “nu poate trai omul nici macar o singura zi fara sa pacatuiasca”, tot asa, curatirea sufletului si vindecarea lui de urmarile pacatelor trebuie sa fie cat mai deasa.
Marturisirea rara a pacatelor face sufletul asemanator cu o camera neaerisita. Harul lui Dumnezeu, ca un aer spiritual vital pentru viata sufletului, se imputineaza si nu mai are puterea de a lumina mintea, de a incalzi inima si de a indumnezei viata omului. Si, astfel, se ajunge la infricosatoarea moarte spirituala.
La prima Spovedanie
Unii oameni nu s-au spovedit niciodata, altii doar in copilarie, iar altii o singura data pe an, la Pasti, dar si atunci in acea graba impusa de aglomeratie. Fiecare dintre acestia, lipsit intr-o mare masura de harul lui Dumnezeu, din pricina indepartarii lui pe termen lung de Sfintele Taine, simte rusine (din mandrie) sau teama (din nestiinta) atunci cand primeste gandul cel bun (ca o nevoie sufleteasca) de a-si marturisi pacatele.
Rusinea fata de preotul duhovnic este una dintre primele piedici pe care diavolul le pune in calea celui care vrea sa paseasca spre Dumnezeu, pe calea mantuirii. Fratilor, preotul cunoaste slabiciunea firii omenesti si greutatea luptei cu patimile. Se poate, uneori, ca nici el insusi sa nu scape usor de unele dintre patimile sale, ca, astfel, sa nu uite greutatea ridicarii din pacat. Fiecare preot are duhovnicul lui, spre marturisirea caderilor.
Preotul nu-l judeca pe cel care vine la spovedit. Preotul nici macar nu masoara greutatea faptelor aceluia. El doar cauta sa-l trezeasca pe om la realitate, printr-o vedere duhovniceasca asupra lucrurilor si asupra vietii. Si nici acest lucru nu-l face macar, caci aceasta este lucrarea Duhului Sfant. In fapt, preotul cauta sa cunoasca modul in care omul se raporteaza la pacatele sale: cu pocainta (constient) sau cu indiferenta (inconstient). Iar pocainta are doua trasaturi: pararea de rau pentru pacatele savarsite si hotararea de a nu le mai repeta.
Primeste si pastreaza gandul cel bun !
Prima marturisire a pacatelor – Spovedania – catre un preot duhovnic incepe in clipa in care acest gand este primit in suflet. De prea multe ori, insa, acest gand este furat de diavol (prin rusine) sau inabusit cu alte ganduri (prin amanare). Dar, daca gandul capata putere, el devine fapta.
Omule, vino la preot fara rusine, fara frica, ba chiar cu un soi de mandrie. Cu acea mandrie de a fi calcat peste viclenia diavolului de a te tine inca o vreme departe de Dumnezeu.
Nu te gandi la Sfanta Impartasanie !
Prima spovedanie nu trebuie facuta cu gandul la primirea sau neprimirea Sfintei Impartasanii. Nu acesta este scopul ei. Cand te muti intr-o casa mai veche, mai intai o cureti si abia apoi iti aduci lucrurile. Tot asa sa faci si cu sufletul tau: mai intai sa te ingrijesti sa-l cureti si sa-l aerisesti, ca astfel sa-l faci vrednic de a-L primi inlauntru pe Facatorul, Mantuitorul si Sfintitorul tau.
Vorbeste simplu cu preotul duhovnic !
Spovedania trebuie vazuta ca o discutie libera cu preotul duhovnic. Desi tot preotul este lucrator al Tainelor lui Dumnezeu, se simte adesea nevoia de a-l cunoaste intr-o anumita masura pe cel inaintea caruia iti vei deschide sufletul. Discutia, sub forma de dialog, poate lua chiar forma unei mici cateheze. Intrebari, raspunsuri, lamuriri, exemple.
Prima spovedanie poate fi inteleasa ca povestirea vietii de pana atunci.
Trebuie vizate, totusi, faptele rele. Un semn care le indica pe acestea este rusinea sau ezitarea de a le scoate la lumina. Daca nu ai starea sufleteasca potrivita de a spune toate pacatele savarsite de-a lungul intregii vieti, se cuvine a le marturisi cu hotarare macar pe unele dintre ele. Pe cele care nu dau pace sufletului, ori pe cele mai grele, ori pe cele mai recente.
Spune sincer toate pacatele !
Ca harul Duhului Sfant sa aduca lumina in suflet si sa-l usureze pe om de povara pacatelor sale, trebuie ca Spovedirea sa fie deplina, adica trebuie marturisite toate pacatele vietii. Vicleanul diavol ne urmareste si ne contabilizeaza greselile cu o precizie diabolica. Cu aceeasi precizie trebuie sa se urmareasa si omul pe sine insusi.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Daca noi ne amintim de pacatele noastre, Dumnezeu le va uita, iar daca noi le vom uita, Dumnezeu si le va aminti.” Dar nu pentru ca vrea Dumnezeu sa faca acest lucru, ci pentru ca, la Judecata, diavolul ni le va arunca in fata cu repros.
Nici un gand de minciuna nu are ce cauta in Taina Spovedanie.
Cand mergi la doctor nu iti ascunzi ranile, nici bolile, nici simptomele.
Scopul spovedaniei este scoaterea din noi a tot ce este urat, murdar si rau.
Cu cat spovedirea se face mai deplin, cu atat odihna de dupa este mai adevarata.
Cauta in inima pocainta !
Marturisirea pacatelor este un semn al credintei in Dumnezeu. Este si un semn al smereniei, caci omul renunta la sine si cauta odihna acolo unde stie ca o poate gasi. Este si un semn al fricii de chinurile din iad. Fie din credinta, fie din smerenie, fie din dragoste, fie de frica, omul trebuie sa isi priveasca pacatele cu pocainta (parere de rau).
Nu cu indiferenta, nici cu indreptatire, ci cu invinovatire de sine!
Invinovatirea de sine este taina vindecarii omului.
Spovedirea cu pocainta il apropie pe om in modul cel mai real de Dumnezeu.
Primeste sfaturile si revino !
Sfaturile date de preot trebuie primite. Cine nu primeste in inima lui sfaturile preotului, cu smerenie si incredere, acela sa nu socoteasca Spovedania ca fiind lipsita de odihna promisa. Sufletul se curateste si se vindeca in masura in care cel care se spovedeste merge pe care indicata de preotul duhovnic si nu mai revine la vechea lui viata, la modul patimas de a vedea lucrurile din jurul sau.
Cand mergi la doctor, iti spui durerea si primesti o reteta. Apoi, daca vrei sa te faci sanatos, iei medicamentele si urmezi cu seriozitate tratamentul propus. Nu ar fi cea mai mare nebunie sa mergi la preot, sa-ti descoperi ranile sufletului si sa refuzi medicamentele propuse, ori sa le primesti, dar sa nu ti le administrezi corect?
In cazul bolilor mai grele, dupa tratament, se fac iarasi analizele, pentru a se vedea daca s-au vindecat intru totul. Prima spovedanie reprezinta primul control, apoi urmeaza tratamentul si revenirea pentru analize. Nu mai ai pacate, nu mai veni. Dar, daca inca esti inrobit de patimi, fie ele cat de mici, vino… si inca vino periodic (des).
Faptele se curata cel mai usor, apoi urmeaza cuvintele si gandurile.
Iar spovedania gandurilor se cuvine a se face pana la moarte.
Bucura-te de noua viata in Hristos !
Sunt unii care vad in Spovedanie sfarsitul unei etape din viata lor. Cumva, cauta sa se impace cu sine si cu Dumnezeu, pentru ca mai apoi sa-si continue aceeasi viata, tot departe de Dumnezeu. Acestia au ochi, dar nu vad, au urechi, dar nu aud, au minte, dar nu inteleg ca Spovedania este un nou inceput, o noua viata, una traita in Hristos.
Spovedania nu este un sfarsit, ci un inceput.
*
Prima spovedanie generala a Sfantului Siluan Athonitul
Simeon a ajuns in Sfantul Munte in toamna anului 1892 si a intrat in Manastirea Rusicon, inchinata Sfantului Mare Mucenic Pantelimon. O noua viata de nevointa incepea. Dupa obiceiurile athonite, noului incepator, “fratelui Simeon”, i s-a randuit sa petreaca mai multe zile in deplina linistire, spre a-si aminti pacatele savarsite de-a lungul intregii vieti si a le asterne in scris, pentru a le spovedi duhovnicului.
In taina pocaintei voia sa-si slobozeasca sufletul de tot ce il ingreuia; si, deci, cu tragere de inima si multa frica, intru nimic indreptatindu-se, si-a marturisit toate faptele vietii sale.
Apoi, duhovnicul i-a spus fratelui Simeon (viitorului Siluan):
– Ti-ai marturisit pacatele inaintea lui Dumnezeu, si sa stii ca toate iti sunt iertate. De acum pune inceput unei noi vieti. Mergi in pace si te bucura ca Domnul te-a adus la acest liman al mantuirii.
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/la-prima-spovedanie-145724.html
