Ortodoxia și românismul, o combinație letală în discursul politic
Tema „românului ortodox” devine din nou o armă politică folosită aluziv în contextul apropiatei campanii pentru alegerile prezidențiale. A fi ortodox, dar și român, pare să fie rețeta de succes în arena politică. Chiar dacă implică o asociere nefastă de termeni, care a mai fost utilizată în istoria națională cu rezultate catastrofale.
Discursul pe care prim-ministrul l-a ținut cu ocazia anunţării deciziei de a candida la preşedinţia României a generat acuzații din partea adversarilor politici. Însă, chiar și cetățeanul simplu, neimplicat în luptele electorale, nu poate rămâne indiferent față de unele afirmații care, decriptate corect, pot stârni suficientă îngrijorare.„Nu cred că un candidat la funcţia de preşedinte al României are o problemă dacă nu este ortodox sau nu e de etnie română. Cred că are exact aceleaşi drepturi cu mine. Dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea. Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta, cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru”, a spus Victor Ponta, prim-ministru al României și proaspăt candidat la alegerile prezidențiale.
Puse în contextul întregului discurs, afirmații de acest gen ar putea fi interpretate ca o invocare legitimă a atributelor care pot recomanda pe cineva pentru ocuparea unui loc la Cotroceni. Drept urmare, ar fi putut fi ignorate. Nu a fost însă așa. Jurnaliștii, dar și politicienii au observat imediat că s-a creionat o temă subtilă de campanie electorală. Una care nu doar că îl vizează pe unul dintre potențialii contracandidați, dar conține implicit un risc de contaminare a societății.
Religia în discursul politic
Au trecut mulți ani de când o campanie electorală nu a mai avut consistență religioasă la nivel de discurs. Desigur, ne-am obișnuit să vedem de fiecare dată politicieni gravitând în jurul bisericii și făcând cadouri financiare, însă afirmații explicite de ordin religios în campanie prezidențială nu au mai fost făcute din anul 1996. Rămâne memorabilă întrebarea-capcană a lui Emil Constantinescu, pe care analiștii politici au calificat-o atunci ca o lovitură strategică de mare efect.
„Crezi în Dumnezeu, domnule Iliescu?”, a fost interogația în fața căreia președintele în exercițiu de atunci a pierdut mai mult decât puncte electorale. A ratat președinția. Lovitura de grație a primit-o în urma răspunsului oferit. Unul care l-a pus în opoziție cu majoritatea românească: „Ați declarat că sunteți liber-cugetător. Asta înseamnă necredincios, deci om fără Dumnezeu”, a scos Emil Constantinescu asul din mânecă.
La aproape două decenii de la acel eveniment, asistăm la un reviriment al discursului politic punctat cu artificii religioase. De data aceasta, scopul combinației nu este evidențierea lipsei de credință a unui contracandidat, ci faptul că are o altă credință. Ceea ce, s-ar putea presupune, constituie un defect.
Iar în subsidiar putem identifica o amplificare a carențelor: contracandidatul nu este nici tocmai… român. Sunt mai mult decât două note de subsol. În discursul politic apar ca amendamente transpuse într-o combinație letală: românismul și ortodoxia.
Nu este pentru prima oară când cele două bat palma „frățește” pentru a contura o imagine ideală despre calitatea de a fi român. Nu oricum, ci ortodox. Fiindcă, așa cum aprecia istoricul Lucian Boia, minoritarul a fost întotdeauna apreciat ca străin, înainte de a fi considerat membru al națiunii și cetățean român.
Religie și naționalism, un mariaj care a mai fost încercat
Tema românului ortodox este mai veche și a fost utilizată cu mare succes în perioada interbelică. Unul dintre artizanii acestei formule politico-religioase a fost renumitul Nae Ionescu, figură intelectuală de prim rang a perioadei interbelice. A marcat în mod fundamental evoluția gândirii naționaliste pentru o bună perioadă de timp. Cioran, Eliade, Noica s-au format sub bagheta sa. În Roza vânturilor, Nae Ionescu încearcă să dezlege o enigmă: poate un catolic (deci, un neortodox) să fie român?
Nu neagă că și catolicii plătesc taxe ca orice alt cetăţean român sau au participat la război pentru apărarea României. Însă, nu este suficient. Pot primi, cel mult, calificativul de „bun român”. De ce? Fiindcă „A fi român, nu ‘bun român’, ci român pur şi simplu înseamnă a fi şi ortodox.”
Nu trebuie ignorat nici cercul gândiriștilor din jurul lui Nechifor Crainic (profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti și membru al Academiei Române), cel care a influențat cu gândirea sa naționalist-teologică generații întregi de tineri.
Mulți dintre aceștia vor fi canalizați spre mișcarea legionară, al cărei ideolog și mentor a devenit însuşi profesorul lor. Aceasta în condițiile în care Crainic era adeptul unui model de tip fascist, care gravita în jurul a două concepte fundamentale: etnocraţie şi ortodoxie. Nici Nae Ionescu nu a avut ezitări în a îmbrățișa cauza legionară, fiind unul dintre intelectualii rafinați ai grupării de extremă dreaptă.
Analizând doar aceste două cazuri proeminente, se poate concluziona asupra efectelor și direcției unor mentalități în care naționalismul se intersectează cu religia. Cu zeci de ani în urmă, opțiunea aceasta putea fi înțeleasă, dar nu și justificată, fiind perioada tensiunilor naționaliste premergătoare celei de-a doua conflagrații mondiale. Cu atât mai puțin poate fi acceptabil acum un demers în care teme vechi, cu conținut subversiv, sunt reînviate în scop electoral.
Atitudini contra
Reacțiile nu au întârziat să apară. Bineînțeles, mai întâi din spațiul politic adversar prim-ministrului. Chiar cel vizat de afirmațiile subtile ale liderului PSD a preferat să comenteze succint, afirmând că România este, totuși, un stat laic și că într-o campanie electorală nu este permis „să declari orice”.
În schimb, unul dintre liderii opoziției a transmis premierului o scrisoare deschisă prin care avertizează că prin afirmațiile făcute se pășește „pe un teren periculos” și se deschide „o temă sensibilă”. Printr-o formulă plastică, acesta conchide că România ortodoxă este o „coroană de aur”, în timp ce minorităţile sunt „nestematele rare care o împodobesc”.
Mult mai incisiv a fost președintele României, ceea ce nu constituie chiar o mare surpriză. Întrebat dacă această strategie politico-religioasă va avea rezultate notabile, Traian Băsescu a afirmat recent într-o emisiune televizată că „la populaţia educată nu va conta. La populaţia care merge duminică de duminică la biserică şi care, în loc să dea 10 lei la doctor, dă 100 la biserică, vă asigur că va conta. După părerea mea va conta acest lucru.”
Cel mai probabil, pe aceasta s-ar putea să mizeze chiar strategii de campanie. Însă, merită spulberată pacea socială pentru niște voturi. Este morală deformarea unei percepții pentru obținerea unei funcții politice?
BOR – actor în jocul politic?
Pusă cu spatele la zid în urma tensiunilor generate de discursul prim-ministrului, Biserica Ortodoxă Română a subliniat printr-un comunicat că are relaţii civilizate cu toate partidele politice, dar rămâne neutră din punct de vedere politic, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod. Patriarhia a precizat că a intervenit prin acest comunicat după ce, în ultimele zile, în dezbaterile politice au fost făcute referiri „nedrepte şi nedemne la adresa Bisericii Ortodoxe Române şi au fost exprimate opinii nefondate despre o presupusă implicare a acesteia în confruntările electorale”.
Dincolo de apărarea justificată a propriei imagini, comunicatul BOR lasă nelămurită o problemă fundamentală: există o delimitare și de conținutul afirmațiilor prim-ministrului, adică de asocierea celor doi termeni invocați? Până în momentul de față nu au fost recunoscute implicațiile negative ale ideilor lui Ionescu sau Crainic. Mai mult decât atât, ele au fost reluate cu succes în opera teologică a lui Dumitru Stăniloaie.
Pentru a înțelege pericolele prezentului trebuie analizate și asumate derapajele trecutului. Aducerea în atenţie a unor teme artificial create de campanie electorală ține de jocul strategic. Însă, atunci când statele vestice îşi reafirmă laicitatea pe un ton ferm, emiterea unor declaraţii politico-religioase în contextul unei campanii electorale demonstrează că avem tot mai puțină tangență cu spiritul european.
Dincolo de potențialul pericol care se ascunde în spatele unei construcții strategice controversate, există și un element pozitiv. Readuce în atenţia publicului o temă de reflecție și de dezbatere: perspectiva religioasă în alegerea politică. Se poate deschide uşa unor discuţii publice despre rolul religiei în politică și modul în care cele două se curtează reciproc. Este un aspect care nu poate fi negat, în ciuda tuturor comunicatelor emise. Ar fi o analiză de care românii au nevoie acum. Altfel, este posibil să asistăm la o altă campanie electorală cu prea multe jocuri de culise și cu o toxicitate sporită.
