Trimite Dumnezeu rachetele în mare?
Un operator al sistemului israelian antirachetă a relatat cum o rachetă pe care radarele o indicau ca lovind cartierul-general al armatei israeliene și-a schimbat brusc traiectoria și s-a oprit în mare. „L-am văzut pe Dumnezeu” – a fost concluzia soldatului. Întrebările pe marginea experienței sale sunt provocatoare.
Cum este să anticipezi o catastrofă iminentă și, în următoarele secunde, să vezi că nu se mai produce? Militarul care a experimentat această senzație se afla în serviciu la sistemul israelian antirachetă. La un moment dat a văzut cum o rachetă lansată de Hamas se îndrepta spre un loc aglomerat.Bateria Iron Dome putea anticipa suprafața de impact a rachetei până la o rază de 200 de metri. Locul în care ar fi trebuit să lovească era populat cu sute de oameni: cartierul general al armatei israeliene sau gara centrală din Tel Aviv. Sesizând traiectoria, operatorul a lansat trei rachete de interceptare. Toate au ratat.
„Acest lucru se întâmplă foarte rar. Până în prezent, au existat doar două cazuri de acest gen. Eram în stare de şoc”, a povestit ulterior militarul israelian, experiența sa fiind redată de Israel Today.
Catastrofa era iminentă, dar ea nu a mai avut loc. Același sistem de apărare a indicat o intensificare bruscă a vântului. Un miracol a lăsat sutele de vieți neatinse. Racheta și-a deviat cursul, prăbușindu-se în mare.
Privită prin ochii militarului, întâmplarea nu a fost un rezultat al hazardului, ci o intervenție clară a Divinității. „Am rămas împietrit şi am strigat: Există Dumnezeu!“ „Am văzut cu ochii mei acest miracol. Nu mi l-a povestit cineva. Am văzut cum mâna lui Dumnezeu trimite racheta în mare.“ Operatorul a fost atât de marcat de această experiență încât nu și-a putut reprima entuziasmul. A început să respecte Sabatul şi să se dedice studiului religios.
Miracole în repetiție
Între timp, The Times of Israel a relatat un alt caz ce poate fi înregistrat la capitolul miracole. Colonelul Winter Ofer a povestit cum un raid al armatei israeliene care trebuia să aibă loc înainte de ivirea zorilor s-a amânat. Aceasta i-a obligat pe soldaţi să se apropie de obiectivul pe care intenționau să-l cucerească după ce răsărea soarele, fără să mai fie protejați de întuneric. Însă, pe neaşteptate, s-a lăsat o ceaţă groasă. Suficientă ca soldaţii israelieni să acționeze fără să fie văzuţi de inamic. Colonelul este sigur de cel puțin un lucru: Dumnezeu a mai făcut o minune.
„Dintr-o dată un nor ne-a protejat”, a spus el, făcând trimitere la norul despre care Biblia afirmă că îi proteja pe evreii care rătăceau prin pustie. „Nori de glorie”, a continuat el. Numai atunci când soldații au fost într-o poziție sigură ceața s-a risipit. Interpretarea pe care colonelul a dat-o acestei întâmplări nu permite niciun echivoc: „A fost într-adevăr o împlinire a versetului «căci Domnul, Dumnezeul tău, este cel care merge cu voi pentru a vă oferi victoria»”, a spus tot el, citând un pasaj din Deuteronom.
Întrebări cu răspunsuri puține
Ceea ce pentru acești militari constituie o experiență supranaturală, pentru un observator neutru este posibil să nu poată fi catalogată drept altceva decât o întâmplare inedită. Întrebările nu pot fi și poate că nici nu trebuie să fie reprimate. De ce ar fi Dumnezeu interesat să genereze minuni într-o manieră selectivă? De ce nu a deviat și traiectoria rachetei care s-a prăbușit asupra unei școli ONU din Gaza?
Nu putem evalua subiectivismul soldatului israelian. Este o experiență personală care este posibil ca lui să îi schimbe viața. Din perspectivă proprie, miracolul invocat nu poate fi contestat.
Pe de altă parte, cazul în sine poate constitui și o sursă de propagandă israeliană. Războiul din Gaza trebuia justificat. Iar cea mai bună modalitate de a câștiga susținerea opiniei publice este invocarea prezenței divine.
Așa cum era de așteptat, presa israeliană s-a întrecut în încercarea de a identifica dovezi că Dumnezeu a fost parte activă în acest conflict. În acest sens a fost editată și declarația unui jihadist Hamas. Acesta a fost întrebat de ce rachetele lor nu au țintit mai eficient. El a răspuns într-o manieră care lasă prea puțin loc interpretării.
„Noi am țintit eficient, dar Dumnezeul lor a schimbat traiectoria rachetelor noastre în aer.” Presa israeliană s-a grăbit să titreze această declarație a luptătorului islamic. Greu de spus cât este de reală. Însă nu este dificil de înțeles de ce tema religioasă a făcut parte din știrile care vizau situația de pe front. Impresia generală ar fi că Dumnezeu este mai puternic decât Allah. O asemenea deducție ar fi, însă, nefirească și inoportună.
Într-o societate puternic secularizată acest gen de experiențe „supranaturale” trec neobservate. Este un fapt care explică și de ce marile cotidiene nu au preluat știrile cu acest conținut. Religia nu constituie chiar un subiect de interes.
Chiar dacă există tendința de a pune sub semnul întrebării experiențele militarilor israelieni (sau orice experiență de acest gen), pe de altă parte, nici nu pot fi eludate suitele de evenimente similare din istoria biblică. Dumnezeu de multe ori a intervenit direct, protejându-i pe evrei sau luptând împotriva adversarilor acestora. Nu de puține ori, evreii aflați în dificultate au reușit să supraviețuiască în urma unor miracole asemănătoare cu cele de față. Deci, ceea ce se invocă în presa israeliană nu poate fi negat cu lejeritate. Totuși, dilemele persistă.
Dumnezeu înrolat pretutindeni prin războaie
Pe baza exemplelor din Biblie s-a creat un tipar al invocărilor divine care nu au mai fost limitate doar la experiența poporului evreu. Ele au fost transferate și în contextul națiunilor creștine. Astfel, nu surprinde faptul că aproape toate războaiele care au purtat amprenta creștinilor au fost și derulate cu pretenția supravegherii atente a lui Dumnezeu.
Cruciadele constituie un bun exemplu. Însă ele nu sunt singurul caz în care Dumnezeu este invocat într-o situație de conflict armat. Până și Primul Război Mondial a fost imaginat ca o cruciadă sfântă. În Războiul Civil, americanii îl solicitau pe Dumnezeu de o parte sau de alta a frontului. Nici măcar Hitler nu a avut ezitări în această privință. Fiecare atentat eșuat îi întărea convingerea că Providența este cu el.
Obiceiul identificării lui Dumnezeu în mijlocul operațiunilor militare poate fi întâlnit pretutindeni în istorie.Nici românii nu au făcut excepție de la această „regulă”. Biserica încerca prin mesajele sale să confere certitudinea războiului just și, în consecință, siguranța unei binecuvântări divine. Uneori, s-a ajuns la situații dificil de explicat și de acceptat. Biserica își chema enoriașii la liturghie și binecuvânta soldații, timp în care evreii erau deportați. Dar asta nu conta atâta timp cât în mentalul colectiv se inserase în mod artificial ideea că Dumnezeu se raportează la evenimente în mod preferențial.
Israelul lui Dumnezeu
Experiențele soldaților din Israel nu se limitează doar la întărirea credinței unora, fie a celor care le-au trăit în mod personal, fie a celor care le-au citit.
Mai există încă un aspect deloc de neglijat, și anume consolidarea convingerii că Dumnezeu are un plan cu Israel. Pentru mulți creștini, aceasta este o certitudine, făcând parte din setul de adevăruri incontestabile. De aceea, multe site-uri creștine au preluat informațiile despre miracolele la care au fost martori soldații israelieni.
Ele constituie încă o dovadă a faptului că Dumnezeu nu doar că este activ pe scena istoriei, dar și coordonează Israelul spre direcția pe care o dorește. Este de înțeles de ce un site creștin precum WND a inițiat un sondaj online prin care chestionează cititorii cu privire la implicarea lui Dumnezeu în Gaza în favoarea statului Israel.
Mizând pe ideea „poporului ales”, nu puțini sunt teologii care continuă să susțină că Israelul are un loc bine definit în ecuația sfârșitului istoriei acestei planete. Ei spun că primul indiciu că ne apropiem de final a fost dat în 1948, atunci când, după aproape două milenii de absență, statul evreu a fost reînființat.
De aceea există mai mulți evanghelici americani decât evrei dispuși să se implice în mod activ în evoluția Israelului modern, fapt care explică, parțial, de ce politica externă americană este una pro-Israel. Continuând decriptarea evenimentelor într-o cheie profetică, mulți consideră că inclusiv războaiele în derulare, precum cel din Gaza, nu sunt deloc lipsite de semnificație teologică.
Se demonstrează din nou cât de comode și speculative pot fi interpretările în care religia și politica intră într-o combinație perfectă. Pe de altă parte, miracolele descrise de soldații israelieni pot constitui o sursă de dezbatere. Dincolo de dilemele pe care poveștile lor le generează, rămâne un fapt vizibil pentru mulți: Dumnezeu nu poate fi eliminat din istoria umanității. Cum și când alege să intervină poate că sunt întrebări la care nu suntem încă pregătiți să răspundem în modul cel mai adecvat. Important este să rămânem pe frecvența divină. Răspunsurile vor sosi la momentul potrivit.
http://semneletimpului.ro/religie/crestinism/credinta/trimite-dumnezeu-rachetele-in-mare.html
