Sunt implicaţi militarii ruşi? Film şocant cu autopsia unui EXTRATERESTRU
O poveste care circulă pe Internet sugerează că Rusia a intrat în contact cu civilizaţiile extraterestre cu zeci de ani în urmă, scria Huffington Post.
Potrivit Vocea Rusiei, primul astfel de contact s-ar fi făcut în 1942. “La acea vreme, o serie de vizite diplomatice erau plănuite pentru a discuta despre acest subiect, potrivit unor documente ruseşti”, relata nu demult Vocea Rusiei.
O parte a acestei poveşti are legătură cu o presupusă navă extraterestră care s-ar fi prăbuşit în 1969, la Sverdlovsk, şi care ar fi fost recuperată de armata rusă. Mai mult, potrivit Vocea Rusiei, militarii ruşi ar fi făcut chiar şi o autopsie unui extraterestru.Povestea seamănă izbitor de mult cu legendara poveste a OZN-ului prăbuşit la Roswell, eveniment care s-a petrecut în 1947. În ciuda explicaţiilor oficiale, cum că a fost de fapt vorba despre un balon militar care s-a prăbuşit în New Mexico, incidentul Roswell a fascinat opinia publică decenii la rînd.
Huffington Post publică un material în care se întreabă ce interese se ascund în faptul că Vocea Rusiei aduce din nou în atenţia publicului presupusa autopsie a extreterestrului, după 15 ani de la documentarul prezentat de Roger Moore, în care era analizată autopsia.
“Dacă această poveste de la Sverdlovsk este însă un fals, de ce Vocea Rusiei, care în prezent are peste 100 de milioande de ascultători, în 160 de ţări, şi este considerat ca fiind unul dintre cele mai bune 5 staţii radio din lume, aduce această poveste din nou în atenţia opiniei publice?”, se întreaba Huffington Post în cadrul unui material publicat în 2013.