Latura întunecată a umorului – Reflecţie spirituală asupra lui Shakespeare
Personajul Sir John Falstaff apare în trei dintre piesele lui Shakespeare. Acesta este un potlogar îngâmfat şi lăudăros, un destrăbălat beţiv fără conştiinţă. Şi totuşi este portretizat ca un măscărici şarmant şi rotofei care câştigă afecţiunea celorlalte personaje şi a publicului prin umorul său.
”Aş! Onoarea!”
Îmbrăţişând o logică sucită şi o filosofie egocentrică, Sir John Falstaff duce o viaţă destrăbălată şi nesăbuită, fără busolă morală. Cu fiecare prilej, alege cu şiretenie calea care implică cel mai puţin efort şi duce la autoconservare. Acesta remarcă la un moment dat, făcând apel la public: Poate onoarea să-ţi tămăduiască un picior rupt? Aş! Sau o mână? Aş! Sau să-ţi aline durerile unei răni? Aş! Care va să zică onoarea nu are nici o pricepere doftoricească. Nici una. Ce-i onoarea? […]onoarea e ca un prapure la-nmormântare. Şi cu asta mi-am încheiat simbolul credinţei.
Henric al IVlea partea 1 : Actul 5 ; scena 1
Personajul este atât de şarmant şi irezistibil, încât şi răspunsul publicului la aceste întrebări este “Aş”. El are însă dreptate într-o oarecare măsură când spune că onoarea are accepţiuni diferite pentru diferiţi oameni. Auzim în zilele noastre la ştiri vorbindu-se despre « crima de onoare », care este justificată prin recursul la un anumit cod moral de conduită şi tradiţie. La un moment dat, Falstaff se preface mort pe câmpul de luptă pentru a-şi salva pielea. Cea mai bună latură a vitejiei este prudenţa. Prin această latură bună mi-am izbăvit zilele.( Actul 5, scena 4)
Blasfemia cu mască
Există o formă predominantă de umor new age care prezintă blasfemia şi ridicolul sub masca “distracţiei”. Adesea glumele subtile, inteligente şi limbajul grosolan mai puţin subtil, care ridiculizează orice formă de autoritate în climatul predominant relativist, sunt îndreptate împotriva celor credincioşi. Această formă insidioasă de sarcasm îşi bate joc de nevinovăţie, discreditează integritatea faptelor bune şi încearcă să devieze pe alţii de la calea sfinţeniei prin scepticismul său.
Shakespeare reflectă acest stil de viaţă alternativ ca un mod de a evita politica de forţă şi cerinţele religioase. El utilizează această formă de comedie licenţioasă ca şi interval de destindere în piesele sale.
Trebuie însă notat că desfrânatul Prinţ Hal în Henric al IVlea partea 1 se transformă într-un dârz apărător al drepturilor tatălui său împotriva revoltei. Dar în ceea ce îl priveşte pe Falstaff, acesta este atât de adânc înrădăcinat în propria condiţie încât aşteptările sale şi ale celor din jur de la sine sunt marcate de propria sa lipsă de seriozitate. Usca-m-aş ca o boabă de piper şi ca o gloabă de saca dacă n-am uitat cum arată o biserică pe dinăuntru; o biserică pe dinăuntru! (Act III scene3)
Un beţiv în rai !
Căinţa este întotdeauna posibilă, dar a ne angaja în lupta pentru a ne schimba este o problemă de voinţă cu harul şi mila Domnului. Cuviosul Paisie povesteşte istoria unui călugăr care era paznic la porţile Muntelui Athos. Acesta deschidea şi închidea porţile pentru pelerini, dar era întotdeauna beat. Pelerinii se plângeau de acesta şi erau nemulţumiţi. Au fost mulţumiţi să afle că acest călugăr murise şi şi-au exprimat uşurarea Părintelui Paisie. Cuviosul le-a destăinuit cum îl primise pe acest călugăr în Mânăstire când acesta era tânar. Părinţii acestuia lucrau pe câmp în Asia Mică şi pe când era copil, ca să-l oprească din plâns pentru a nu fi detectaţi de turci şi pentru ca aceştia să nu le ia pruncul, îi amestecau rachiu în lapte pentru a-l adormi. Astfel crescuse alcoolic.
Când a venit la mânăstire, Cuviosul l-a primit şi i-a dat un canon de mătănii în faţa icoanei Sfintei Fecioare în fiecare noapte pentru ca aceasta să-l ajute să nu mai bea atât de mult. După mulţi ani de ascultare, călugărul a reuşit să reducă consumul de alcool de la 20 de pahare de tărie la 2 sau 3, dar era totuşi puţin beat. A săvârşit aceasta cu multă rugăciune şi luptă grea. Părintele Paisie a spus, spre mirarea pelerinilor, că atunci când călugărul a murit, a văzut mii de îngeri împresurându-i trupul. Pelerinii erau încă nelămuriţi şi au spus: « Dar cum poate merge în Rai când era mereu beat? » Părintele Paisie a spus « Voi vedeaţi doar un păcătos beat. Iisus vedea un om care a luptat din greu să se lepede de patimă. »
Gândul încotro?
Nu trebuie să judecăm cu uşurinţă, ci să privim efortul de voinţă şi lupta pe care o duce omul. Lupta luminii cu întunericul este într-adevăr o chestiune de voinţă. Domnul nostru a întrebat pe orbul care a venit la Dânsul : « Ce voieşti să-ţi fac ? », iar altundeva spune : « Voieşti să te tămăduieşti ? » Poate Falstaff îi distra pe cei din jur, dar întreţinea demonii care voiau să-i posede pe aceştia. Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. (Filipeni, 4,8)
http://www.constiintaortodoxa.ro/component/content/article/2345.html
