Alegerea lui Baraba, după 2.000 de ani
Umblă o glumă pe Facebook: „Pilat a întrebat: ‘Pe cine eliberez?’ Iar poporul a strigat: ‘Pe Baraba, hoțul!’ Au trecut 2.000 de ani și poporul continuă să aleagă hoți.” Lăsând gluma la o parte, tragedia realității corupţiei din ţară ne obligă să luăm o atitudine.
Alegerile din România ar putea fi un studiu de caz pentru creștini. Înregistrările care au apărut pe internet, în care preoți ortodocşi în funcții înalte le spun oamenilor să voteze cu acel candidat care este ortodox (V. Ponta), iar preoților li se cere ca duminică, pe 16 noiembrie, după slujbă să se pună în fruntea enoriașilor şi să-i conducă de mână până în cabina de vot, mă duc cu gândul, toate, la condamnarea lui Iisus.
La acel eveniment au participat „preoții cei mai de seamă, fruntașii și norodul”, strânși de Pilat, care nu Îl găsise vinovat pe Iisus de „niciunul din lucrurile de care-L pârâți”. În capitolul 23 din Evanghelia după Luca scrie: „…Iată că Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte. Eu deci, după ce voi pune să-L bată, îi voi da drumul.” Pilat avea de gând să se folosească de Praznicul Paștelui, ocazie în care avea obiceiul să elibereze un deținut.
Pilat știa ce doreau preoții cei mai de seamă, dar se baza pe faptul că, pus să aleagă între Iisus și Baraba – un bărbat ce fusese condamnat pentru omor –, poporul Îl va alege pe Iisus fără probleme. Nu degeaba fusese Baraba ales de Pilat drept contracandidat pentru Iisus. Și cu toate acestea, „Ei au strigat cu toții într-un glas: «La moarte cu Omul acesta și sloboade-ne pe Baraba!»” De trei ori a încercat Pilat să raționeze cu oamenii din mulțime, „dar ei strigau în gura mare și cereau de zor să fie răstignit. Și strigătele lor și ale preoților celor mai de seamă au biruit”.
Aș vrea să ne oprim cu paralela dintre cele două situații – observând cum, 2.000 de ani mai târziu, se pun în practică aceleași strategii de manipulare a enoriașilor – și să nu mergem mai departe, încercând poate să facem o paralelă şi între cei doi candidați și cele două personaje istorice! Mai important de notat este, deci, că se pun în practică aceleași strategii, cel mai probabil cu același rezultat. Dacă acesta este cazul, nu am putea decât să observăm că, în ciuda istoriei și a tuturor consecințelor negative suportate în propria viață, la nivel de mentalitate a societății nu am evoluat deloc. Dreptul nostru de a alege liber valorează tot 2 lei și suntem la fel de influențabili de către figurile autoritare (în special, cele sfinte) ale comunității în care trăim, cum au fost evreii acum 2.000 de ani.
Suntem săraci, slabi și corupți și nu știm care năpastă a venit peste noi prima. Știm că o corupție generalizată are „darul” de a sărăci o societate, dar suntem săraci pentru că suntem corupți sau mai întâi am fost săraci și slabi și ne-am corupt pentru o sticlă de ulei? Dar, și mai important, cine este de vină, vânzătorul de corupție sau cumpărătorul? Acestea nu sunt întrebări retorice, ci sunt întrebări esențiale pentru un popor care spune că își dorește reformă. Aici intervine veșnica problemă: de unde începe reforma, de la cap sau de la coadă?
Am văzut în istorie ce înseamnă pentru o țară un președinte reformator și, conform opiniei publice, și noi, românii, ne dorim unul. Însă în democrație treaba merge aşa: reformatorul trebuie mai întâi pus în funcție de către popor, apoi trebuie sprijinit în acțiuni de către o majoritate a sistemului și trebuie sancționat în spațiul public atunci când greșește, lucru care pare să funcționeze, dacă ne luăm după ce s-a întâmplat în ultimele zile.
Ce vor face românii? Nu este destul să fim acei necorupți, neimplicați, care urmăresc jocurile de pe margine, iar la sfârșit se plâng că alții nu l-au votat pe cel care trebuia. Iisus le-a spus femeilor care „se tânguiau după El”: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi înșivă și pe copiii voștri” (Luca 23:28). Înțeleg așteptarea ca un candidat să ne convingă, însă ce facem dacă nu ne convinge? Nu vom face nimic?
Aș crede că știm mai bine de-atât, pentru că neștiința ne doare în viața de zi cu zi. Pasiunile obsedante care se nasc pentru candidați nu au justificare, însă cu toții ar trebui să fim preocupați pasional de viitorul nostru și al copiilor noștri, pentru că în asta are sens să investim energie. Nu trebuie și nu are sens să fim soldați pentru vreunul dintre candidați, dar trebui să fim soldații reformei pe care vrem să o vedem. Faptul că „împărăția noastră nu este din această lume” nu înseamnă, în niciun caz, că trebuie să fim nepăsători față de lumea aceasta și să nu facem binele pe care îl putem face, chiar dintr-o poziție lipsită de semnificație în societate. Binele e acolo unde îl creăm.
http://semneletimpului.ro/bloguri/alegerea-lui-baraba-dupa-2000-de-ani.html
