Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Ce se va întâmpla cu religia dacă va fi descoperită viaţă extraterestră?

alien2Toate marile religii ale lumii prezintă oamenii ca fiind singurele fiinţe capabile de spiritualitate şi de mântuire. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit deja peste 700 de exoplanete, dintre care multe sunt similare Pământului şi ar putea adăposti forme de viaţă, poate chiar inteligentă. Prin urmare, ce se va întâmpla cu religia dacă ştiinţa va confirma existenţa altor fiinţe în Univers?
Credinţa în existenţa extratereştrilor devine tot mai larg răspândită. Un sondaj realizat anul trecut în Statele Unite a demonstrat că 37% dintre persoanele chestionate (peste 5.800 de americani) credeau că există viaţă pe alte planete. Cei mai mulţi dintre aceştia erau atei (55%), urmaţi de musulmani (44%), iudei, hinduşi şi cei mai puţin numeroşi erau creştini (32%). Totuşi, niciuna din aceste religii nu are o poziţie oficială în privinţa acestui subiect.

Dacă la prima vedere putem crede că o confirmare a existenţei vieţii pe alte planete ar afecta credibilitatea religiilor, nu este chiar aşa. Religia se poate adapta la evoluţia ştiinţei, aşa cum a făcut şi până acum.

Doug Vakoch, director în cadrul Institutului SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) din California, crede că impactul nu va fi aşa de mare cum ne imaginăm noi. La urma urmei, deşi teoria evoluţiei speciilor este validată de ştiinţă de atâta timp, religia prezintă în continuare propria variantă a creaţiei, găsind mulţi adepţi.

Seth Shostak, astronom la Institutul SETI, spune că, oricum, oamenii sunt deja obişnuiţi cu ideea vieţii extraterestre, ipoteza fiind prezentată în presă de foarte multe ori.

Recent, cercetătorii au dezbătut posibilitatea existenţei unor forme de viaţă pe Marte sau pe un meteorit marţian, numit ALH 84001, care ar conţine microfosile. Prin urmare, recunoaşterea oficială nu ar fi un şoc foarte mare pentru opinia publică, nici pentru reprezentanţii diferitelor culte.

Cum ar reacţiona fiecare religie?

Delicatul subiect a fost dezbătut de teologi în cadrul Simpozionului 100 Year Starship în anul 2011, dar şi la o conferinţă specială, SETI CON2, organizată în vara anului 2012.

Principala problemă care apare în relaţia dintre religie şi o potenţială viaţă extraterestră este că oamenii nu vor mai părea speciali, aşa cum sunt prezentaţi în textele sfinte. Oamenii nu ar mai fi unici, creaţi să stăpânească întregul Univers.

David Weintraub, autorul cărţii “Religions and Extraterrestrial Life”, publicată în anul 2014, crede că unii credincioşi mai radicali, în special creştini, vor respinge din start existenţa vieţii pe alte planete, pentru că acest lucru nu este menţionat în Geneză.

Dar, alte culte creştine, cum sunt Adventiştii de Ziua a Şaptea, ar putea fi mai deschişi la schimbare. Ei interpretează Biblia literal şi cred că oamenii au fost mântuiţi pentru că erau păcătoşi, ei moştenind acest păcat de la Adam şi Eva.

Adventiştii ar putea să accepte mai uşor existenţa altor fiinţe superioare, care ar fi fost şi ele create de Dumnezeu, dar, neavând ca strămoşi pe Adam şi Eva, nu au păcătuit, deci nu ar fi avut de ce să fie mântuite asemeni oamenilor.

Şi Mormonii cred în existenţa extratereştrilor, la fel şi adepţii cultului Baha’i, spune Weintraub. Conform Cărţii lui Mormon, extratereştrii sunt „fiii şi fiicele zămislite întru Dumnezeu.”

Citeste mai departe: http://www.descopera.ro/cultura/13597535-ce-se-va-intampla-cu-religia-daca-va-fi-descoperita-viata-extraterestra

Lasati un raspuns