La fiecare cinci minute, un creştin moare în Orientul Mijlociu
Pr. Gabriel Nadaf, din Biserica Ortodoxă Greacă, trăieşte în Nazaret şi se confruntă cu ameninţări cu moartea pentru că vorbeşte în public despre starea creştinilor din Orientul Mijlociu. Pr. Nadaf are 24 de ore din 24 escortă de securitate, cel mai înalt nivel de protecţie oferit de autorităţile israeliene. Cu toate acestea, într-o recentă călătorie în Spania, a declarat că nu îi este frică şi că a venit „pentru a face auzită vocea creştinilor din Răsărit”.
„Ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu este genocid, şi se întâmplă astăzi, acum”, a spus pr. Nadaf. „La fiecare cinci minute, un creştin moare în Orientul Mijlociu, şi liderii musulmani ştiu aceasta”. „Strig aceasta de ani de zile în timp ce lumea rămâne tăcută”, a subliniat el, adăugând că regiunea este „golită de creştini, deşi aici s-a născut credinţa lor”. Atenţia lumii faţă de situaţia creştinilor din Orientul Mijlociu a crescut odată cu evoluţia ISIS. Cu toate acestea, mulţi susţin că nu există încă suficientă conştientizare – sau acţiune – în favoarea creştinilor persecutaţi, în particular a celor din Orientul Mijlociu.
Ca răspuns la această situaţie, pr. Nadaf propune ca liderii creştini să semneze o declaraţie clară de opoziţie faţă de genocid. „Ce fac ei nu este suficient. Trebuie făcut ceva pentru a-i salva pe creştini”, incluzând trimiterea de trupe „pentru a-i proteja pe creştinii de acolo”. Preotul a spus că Israelul este una dintre puţinele ţări din Orientul Mijlociu în care creştinii pot trăi în siguranţă, în ciuda faptului că sunt o minoritate între minorităţi. „În Israel, creştinii nu sunt ucişi, bisericile lor nu sunt arse, femeile lor nu sunt violate”. Creştinii trebuie să stea în Israel pentru a întări prezenţa lor în Orientul Mijlociu, a spus el.
„Deşi creştinii în Israel sunt o minoritate, ne bucurăm de un nivel bun de viaţă”, a continuat pr. Nadaf. „Dar cel mai important lucru este să avem democraţie şi libertate de cult. Când se ridică voci împotriva statului Israel, aceasta arată că există aici o democraţie sănătoasă. Deoarece în ţările islamice, care sunt foarte aproape de noi, se întâmplă contrariul.” Deşi Israelul este o ţară cu un teritoriu geografic limitat, populaţia lui este foarte diferită. Include aproximativ 6 milioane de evrei, 1,3 milioane musulmani şi 160.000 de creştini.
Israelul a decis recent să îi recunoască pe creştinii din Israel ca o etnie distinctă, în loc să îi clasifice ca arabi sau palestinieni. Pr. Nadaf a declarat că această nouă clasificare „dă creştinilor permisiunea şi drepturile să se întoarcă dacă doresc la rădăcinile lor şi la naţionalitatea lor. Eu sunt unul dintre ei. Statul Israel acordă drepturi tuturor cetăţenilor săi. Ceea ce lipseşte este iubirea reciprocă, pentru că încă nu suntem uniţi”.
Pr. Nadaf a reflectat şi asupra propriei lui credinţe şi a drumului său spre preoţie. Născut în Nazaret, a frecventat şcolile catolice saleziene. „Am o relaţie deosebită cu salezienii, deoarece ei m-au învăţat încă din copilărie valorile. Acolo am descoperit că trebuie să slujesc Biserica şi să devin preot”. Chiar dacă părinţii lui erau împotriva dorinţei de a fi preot, pr. Nadaf a fost hirotonit în 1995 în Biserica Ortodoxă Greacă. „În acea vreme nu existau preoţi tineri, am fost primul şi aveam 22 de ani. Am pus în practică ceea ce am învăţat în şcolile saleziene cu acel spirit”, şi-a reamintit el.
http://www.catholica.ro/2014/12/17/la-fiecare-cinci-minute-un-crestin-moare-in-orientul-mijlociu/