Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Marea preoteasă a lui Victor Socaciu

seicaru“Încurcate sunt căile Domnului”, spune o vorbă ce se adevereşte în cazul relaţiei dintre Victor Socaciu şi impresara Bânduşa Simion, cea care, pare-se, i-a devenit soaţă. “Doamna consul” e fostă preoteasă.
Noi detalii ies la iveală despre Victor Socaciu şi Brânduşa Simion. Între cei doi se pare că flacăra iubirii s-a aprins cu mulţi ani în urmă, pe când cântăreţul era căsătorit cu Marina Almăşan, iar Brânduşa Simion era nevasta unui preot din Ploieşti. Brânduşa şi Petre Simion au fost căsătoriţi 23 de ani şi, spun surse din anturajul lor, preoteasa a fost dintotdeauna atrasă mai degrabă de cele lumeşti decât de lucrurile sfinte. Abia anul trecut preotul s-a despărţit legal de preoteasă, la notar. Contactat, părintele Simion nu a dorit să comenteze despre divorţ şi nici despre faptul că fosta lui soţie locuieşte acum la Montreal, cu Socaciu. Se pare că preotul nu a fost deloc străin de infidelitatea soţiei sale, căci el a aflat de relaţia acesteia cu folkistul, culmea, chiar de la aceea care, la vremea respectivă, era măritată cu artistul: “După ce m-am convins că între Socaciu şi individă exista o relaţie, deşi el mă asigura că o ţinea aproape doar pentru că făcea bani de pe urma ei, l-am căutat pe preot, soţul ei. Mi-a părut un om serios şi vădit jenat de situaţia de care ştia şi el. L-am rugat să mă ajute, să-şi ţină departe soţia de familia mea”, a declarat Marina Almăşan pentru Libertatea. La un an de la discuţie, vedeta TV l-a cunoscut pe afaceristul Georgică Cornu, care avea să îi devină iubit după divorţul ei de cântăreţ.

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/neintelese-sunt-caile-mariajului-marea-preoteasa-a-lui-victor-socaciu-522455.html

Lasati un raspuns