Papa Francisc: Copiii sunt un dar, ce deprimată este societatea care îi refuză
Copiii sunt un dar pe care Dumnezeu îl face unei familii şi lumii şi trebuie să fie aduşi pe lume cu generozitate şi responsabilitate. Dar o familie şi o societate care nu ştie să îi primească sunt zgârcite şi deprimate, a fost una dintre consideraţiile centrale ale catehezei Papei Francisc în cadrul audienţei generale desfăşurate miercuri, 11 februarie 2015, în Piaţa San Pietro. La încheierea audienţei, Pontiful a cerut rugăciuni pentru Consistoriul care începe joi, 12 februarie.
Copiii sunt unici, irepetabili, iubiţi înainte de a fi văzuţi. Te reîntineresc şi te proiectează în viitori dacă îi primeşti, în timp ce lasă un gol dacă îi consideri o povară şi îi refuzi. Fac ca o societate să fie vie, dacă este compusă din persoane deschise faţă de viaţă, sau dimpotrivă „deprimată”, deoarece este victimă a propriei ei închideri. După ce a vorbit despre mame şi taţi, Papa a ajuns la rodul iubirii lor, cu o cateheză animată de o mare pasiune pastorală, pornind de la constatarea privind „strânsa legătură între speranţa unui popor şi armonia dintre generaţii”.
„Bucuria copiilor face să palpite inimile părinţilor şi redeschide viitorul. Copiii sunt bucuria familiei şi a societăţii. Nu sunt o problemă de biologie reproductivă, nici unul din multele moduri de a se realiza. Şi cu atât mai puţin nu sunt o posesie a părinţilor… Nu. Copiii sunt un dar, sunt un cadou: aţi înţeles? Copiii sunt un dar. Un copil este un dar şi este iubit, a întărit Papa Francisc, nu pentru că este frumos, „nu pentru că gândeşte ca mine, sau întrupează dorinţele mele. Un copil este un copil: o viaţă generată de noi dar destinată lui, pentru binele său, pentru binele familiei, al societăţii, al întregii omeniri.”
Astfel experienţa umană a faptului de a fi fiu sau fiică „ne permite să descoperim dimensiunea cea mai gratuită a iubirii, care nu încetează niciodată să ne uimească. Este frumuseţea de a fi iubiţi mai înainte: copiii sunt iubiţi înainte de a veni. De câte ori văd mame în piaţă care îmi arată pântecele şi îmi cer binecuvântarea… aceşti prunci sunt iubiţi înainte de a veni pe lume. Şi aceasta este gratuitate, aceasta este iubire; sunt iubiţi înainte de naştere, ca iubirea lui Dumnezeu care ne iubeşte mereu mai înainte. Sunt iubiţi înainte de a fi făcut orice lucru pentru a merita aceasta, înainte de a şti să vorbească sau să gândească, ba chiar înainte de a veni pe lume!”
Paternitatea lui Dumnezeu, a observat Papa Francisc, ne ajută să înţelegem şi sacralitatea raportului părinţi-copii. Porunca a patra „vine imediat după cele care se referă la Dumnezeu însuşi. De fapt, conţine ceva sacru, ceva divin, ceva care se află la rădăcina oricărui alt gen de respect între oameni… O societate de copii care nu îi cinstesc pe părinţi este o societate fără onoare. Este o societate destinată să se umple cu tineri arizi şi avizi. Însă şi o societate căreia nu-i place să se înconjoare de copii, care îi consideră mai ales o grijă, o povară, un risc, este o societate deprimată… Dacă o familie generoasă în copii este privită ca şi cum ar fi o povară, există ceva ce nu merge!”
„Naşterea de copii trebuie să fie responsabilă, aşa cum învaţă şi Enciclica Humanae vitae a Fericitului Papă Paul al VI-lea, dar a avea mai mulţi copii nu poate să devină în mod automat o alegere iresponsabilă. A nu avea copii este o alegere egoistă. Viaţa reîntinereşte şi dobândeşte energii înmulţindu-se: se îmbogăţeşte, nu sărăceşte! Copiii învaţă să ia asupra lor familia lor, se maturizează în împărtăşirea jertfelor sale, cresc în aprecierea darurilor sale. Experienţa fericită a fraternităţii însufleţeşte respectul şi îngrijirea faţă de părinţi, cărora li se cuvine recunoştinţa noastră.”