„Paştele cailor“ chiar există. De unde vine expresia celebră şi ce legătură are cu ziua când sufletele morţilor ajung în Rai
Chiar dacă prin expresia cu sens peiorativ„la Paştele Cailor” înţelegem „niciodată”, sărbătoarea chiar există şi coincide cu Înălţarea Domnului. Tradiţia spune că la naşterea Mântuitorului Hristos, în ieslea animalelor, pe cât de cuminţi au fost boii şi oile, pe atât de gălăgioşi au fost caii. Atunci Maica Domnului i-ar fi blestemat să se sature doar o dată pe an: de Înălţare.
Românii folosesc expresia „la Paştele Cailor“, cu sensul de „niciodată“, dar puţini ştiu că această zi chiar există. Paştele Cailor sau Ispasul, aşa cum este denumită în popor această sărbătoare, are loc în ziua de Înălţarea la Cer a Mântuitorului, adică în joia din săptămâna a şasea de după Paşti. Spre deosebire de alte sărbători, Paştele Cailor nu are o dată fixă, aceasta fiind influenţată de data serbării Paştilor. “Probabil că şi din această cauză a luat fiinţa vorba “la Paştele Cailor”, însemnând o dată neştiută încă, fără o zi exactă în calendar”, notează crestinortodox. În ziua în care caii „îşi prăznuiesc” Paştele, se spune că pentru un ceas, ei se satură de păscut iarba câmpului.
Interdicţii severe de muncă
În tradiţia populară, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor din cadrul Centrului Tradiţie şi Modernism din Ialomiţa, această zi mai este numită, în popor, şi Ispas şi este dedicată personajului mitic cu acelaşi nume. “Ispas ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. Întrucât ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei bine dispuşi de ziua acestuia. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă în Muntenia, Moldova şi Oltenia”, spun specialiştii.
Legendă cu origini în Evul Mediu
O altă legendă care circulă referitor la această sărbătoare îşi are originile în Evul Mediu, iar Ispasul este un obicei care a circulat în Transilvania.
„În Evul Mediu, pe când în Ardeal exista o componentă multietnică şi religioasă, sărbătoarea Învierii Domnului avea loc la date diferite. Mai exact, când ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul, iar când venea rândul românilor să-şi serbeze Paştele, aceştia îşi împrumutau caii ungurilor.