Tradiţii de Florii: salcia tămăduitoare şi adunarea stâlpărilor de la Sălişte
Duminica Floriilor e sărbătoarea creştină despre care se spune că este a bucuriei. De ce a bucuriei? Pentru că este momentul când Iisus intră în Ierusalim şi este întâmpinat cu ramuri de palmier, transpuse la noi în ramurile de salcie. În Biserica Ortodoxă, Duminica Floriilor este strâns legată de comemorarea unui episod ce precede Intrarea Domnului în Ierusalim şi anume Învierea lui Lazăr de către Iisus Hristos. Învierea lui Lazăr prefigurează Învierea Domnului şi învierea de la sfârşitul veacurilor. Dincolo de ceea ce spune religia, fiecare loc îşi are propriile tradiţii păstrate din generaţie în generaţie şi devenite simboluri ale locului. Cum este ceremonialul de adunare a stâlpărilor, unul identitar pentru Sălişte.
În săptămâna dinaintea Floriilor, tradiţiile locului impun anumite interdicţii. Se spune că nu ar fi bine să te speli pe cap, pentru că cine se spală îi va albi părul. Se mai spune că nu e bine să se semene, pentru că în urma semănatului din săptămâna Floriilor ar ieşi doar flori, nu şi fructe. Aşadar, e bine să semănăm flori. Se mai spune că dacă vaca este „gonită” în această perioadă, viţelul va ieşi bălţat.
Mugurii de salcie, puşi în scalda bolnavilor
Carmina Maior, fost muzeograf al CNM Astra ne-a povestit ce spun tradiţiile despre ceremonialul de adunare a stâlpărilor de la Sălişte şi cât de important este pentru păstrătorii acestor obiceiuri. „La noi, salcia care înmugureşte acum aduce cu tipul de palmier cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea sa triumfală în Ierusalim, de aceea salciei i se oferă un loc în rândul plantelor medicinale. Acei mugurei de salcie sunt puşi la icoană şi după aceea sunt arşi în anumite locuri împreună cu lumânarea, ca atunci când este furtună şi se citeşte rugăciunea, Dumnezeu să apere gospodăria de rău. Eventual se ard mugurii şi cenuşa se pune în scalda unor bolnavi. Mugurii salciei au anumite proprietăţi considerate terapeutice, dar în general salcia este adusă şi pusă la icoană, păstrată pentru folosinţă medicinală cu tentă magico-religioasă”, explică muzeograful Carmina Maior.
Salcia, arbore sfânt
Salcia figurează între arborii sfinţi, este binecuvântată de Maica Domnului, conform legendelor populare. Aspectul ei de arbore care plânge este asociat cu plângerea lui Iisus. Şi faptul că este unul dintre primii arbori care înmuguresc face ca planta să simbolizeze venirea primăverii şi viaţa nouă.
Deoarece copiii sunt consideraţi puri, ei sunt cei care aduceau ramurile de salcie ce trebuiau duse la biserică în sâmbăta Floriilor. Acestea rămâneau în acest loc peste noapte, să fie binecuvântate şi a doua zi, după slujbă, erau împărţite şi duse acasă.
O parte din ramuri erau puse pe morminte pentru că în noaptea de Paşti, ca şi în noaptea de Crăciun, nu numai că se consideră că s-ar deschide cerul şi se pot vedea Dumnezeu şi sfinţii, sau că sufletele bune ajung atunci direct în Rai, dar este considerată şi o perioadă în care este anihilat timpul. Tradiţia arată că sufletele strămoşilor vin şi îi protejează pe cei ai casei. Se mai spune că aceste suflete de dincolo rămân acasă până la Rusalii şi veghează de la streaşină. Este motivul pentru care, în unele părţi din România, în Joia Mare sunt puse găleţi cu apă şi mâncare pentru cei ce vin. Acesta este mai mult un obicei extracarpatic.
Procesiune la Sălişte
La Sălişte, de Florii, copiii, însoţiţi de preot, aduc ramurile de salcie la Biserica Mare din oraş. Obiceiul pare a fi foarte vechi, dar împământenit pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Atunci, în Sălişte era crâsnic. Cel care ocupa această funcţie nu doar avea grijă de biserică, ci şi de cantor. El îl dubla pe învăţătorul satului, învăţându-i ceea ce ţine de serviciul religios. La ţară nu exista cor, ca la oraş, ci era câte un cantor care îi iniţia pe ceilalţi, pe feciori şi pe copii.
În această perioadă, cel care s-a remarcat a fost Picu Pătruţ, care era o figură deosebită în Mărginime, ce şi-a făcut ucenicia la mănăstire, apoi s-a întors şi a preferat să trăiască precum un călugăr. Era dăruit cu talentul de desenator şi studia cu drag textele religioase. Astfel, el a scris şi a reevaluat unele colinde şi cântece cu tentă religioasă şi a refăcut anumite obiceiuri. Unul dintre acestea este aducerea stâlpărilor, pentru care el a compus Imnul Floriilor, care se cântă şi astăzi. Imnul este de inspiraţie religioasă şi cel mai probabil se axează pe nişte cântece religioase pe care le-a prelucrat.
În perioada lui Picu Pătruţ, el era cel care conducea copiii spre adunarea stâlpărilor. Acum, ei îşi dau un punct de întâlnire unde este Uzina Electrică din oraş. Pe vremuri, trecând râul, găseau sălcii. Astăzi nu mai sunt atâtea sălcii, aşa că cei mici le culeg şi vin cu ele. Se grupează, având în frunte preoţii din sat şi de multe ori participă şi corul din Sălişte. Împreună merg cântând imnul, care Îl slăveşte pe Dumnezeu. Pare o rugăciune prin care se cere mântuire, dar şi o poveste a ceea ce se va întâmpla. Alaiul străbate Piaţa Mare a oraşului, Piaţeta mică unde este Crucea Eroilor şi intră la Biserica Mare din Sălişte, unde depun ramurile, mai cântă o dată versurile şi preotul le ţine tuturor celor prezenţi o mică slujbă şi le povesteşte despre Picu Pătruţ.
Duminică dimineaţa, din aceste ramuri, o parte se duc la Biserica din Grui şi chiar şi la Biserica de la fântâna Foltii, la schit. Sunt binecuvântate, puse pe mormânt sau duse acasă.
Floriile pe Glob
În Franţa şi Spania, înca din secolul al VIII-lea se păstrează obiceiul de a imita aclamaţiile iudeilor “Osana!” (o rugăciune închinată Domnului ce înseamnă totodată şi frunză de finic) la primirea lui Hristos. Din secolul al IX-lea se păstrează obiceiul aducerii ramurilor la biserică, obicei ce s-a răspândit atât în Răsărit, cât şi în Apus.
În Duminica Floriilor, bisericile sunt împodobite cu frunze de palmier în unele regiuni sau cu ramuri de măslin, de dafin, în zonele în care acestea sunt mai des întâlnite, precum şi în unele din ţările mediteraneene. Alte substitute precum ramurile de arbust sunt folosite în ţările nordice, sau ramurile de salcie în Rusia şi în ţara noastră. În unele ţări sunt folosite flori dar şi ramuri de conifere. Acolo unde sunt întrebuinţate ramurile de finic, acestea sunt adesea tăiate în forme diferite, în special sub forma sfintei cruci.
În Grecia, după slujbă sunt oferite de către preot fiecărui credincios o cruce mică, împreună cu un buchet din ramuri de dafin. Acest buchet este numit „vaya” şi va fi ţinut lângă icoanele din casele credincioşilor, precum ramurile de salcie în Rusia şi în România etc. Există şi superstiţia potrivit căreia ramurile binecuvântate nu trebuie tăiate cu un obiect ascuţit, întrucât se crede că astfel acestea pierd puterea de a păzi de rău şi boli.
În Grecia şi în Franţa există obiceiul ca ramurile binecuvântate sa fie duse în cimitir. Un studiu din 1961 arată că în Franţa, Duminica Floriilor şi Ziua Tuturor Sfinţilor sunt sărbătorile când cei mai mulţi credincioşi merg în cimitire pentru a se ruga pentru cei adormiţi. Aici, ca şi în alte ţări latine, există obiceiul de a planta ramuri de arbust binecuvântate în Duminica Floriilor, la mormintele celor dragi. Tot aici, în timpul înmormântării se pune în mâna celui adormit o astfel de ramură ca o mărturie a credinţei în viaţa de apoi. Ca o plantă mereu verde, arbustului i s-a conferit acest simbolism funerar încă din vremuri pre-creştine, când le era închinat zeităţilor lumii subpământene Hades şi Cybela.
În Rusia şi în Europa Centrală, oamenii obişnuiesc să mănânce mugurii de salcie în Dumnica Floriilor pentru a fi feriţi de caniculă în timpul verii.
Din Carelia, o regiune majoritar ortodoxă a Finlandei, s-a răspândit un obicei în restul acestei ţări: în dimineaţa primei zile de Paşti, copiii întreabă oamenii dacă doresc să fie atinşi cu o ramură de salcie, în timp ce rostesc o urare pentru sănătate, în schimbul primirii unei mici recompense din partea acelor persoane.
În Slovacia, copiii realizează pentru procesiunea din Duminica Floriilor un copac. Se crede că ramurile acestuia au proprietăţi tămăduitoare. Oamenii aruncă hainele de valoare sau lucruri scumpe înaintea acestui alai şi dăruiesc bani sau ouă fiecărui copil în schimbul unei coroniţe. Astfel de copaci sunt împodobiţi cu flori în Polonia, cu flori uscate şi cereale în Lituania şi Letonia, şi cu mere, portocale şi covrigi în Austria.
În Germania, Duminica Floriilor este numită Duminica Verde datorită florilor şi ramurilor specifice.
