Ce este, de fapt, sufletul omului şi cât cântăreşte – teoriile oamenilor de ştiinţă şi învăţătura creştină despre suflet
Tema sufletului a preocupat cu intensitate, de-a lungul secolelor, atât ştiinţa, cât şi filozofia. Un doctor american susţine că sufletul ar cântări 21 de grame, iar alţi oameni de ştiinţă sunt convinşi că au dovada că sufletul chiar există.
În anul 1907, doctorul american Duncan McDougal din Haverhill, Massachusetts, a cântărit trupurile a şase pacienţi bolnavi de tuberculoză în fază terminală pentru a observa dacă părăsirea sufletului în momentul morţii are vreun impact asupra greutăţii corporale. În urma acestui experiment, echipa de cercetători condusă de McDougal a stabilit că în momentul morţii fiecăruia din cei 6 subiecţi umani, greutatea corporală a acestora a scăzut, invariabil, cu 21 de grame. Doctorul a repetat experimentul pe 15 câini, la care nu a înregistrat nici o schimbare de greutate în momentul morţii.
Sufletul – „21 de grame”
Teoriile lui McDougall au fost abordate în filmul „21 de grame“, al cărui motto-ul este următorul: „Se spune că atunci când murim pierdem în greutate 21 de grame. Greutatea unei monezi, a unei privighetori, a unui baton de ciocolată – şi probabil a sufletului uman“
Scenaristul Guillermo Arriaga foloseşte principiile lui McDougall în acest film, în care un accident de maşină afectează vieţile a trei personaje legate de un fir invizibil. În 1988, o serie de alte experimente conduse de revista „Noetic Science” au dus la concluzia că sufletul uman are 0,01 grame. Cercetările au fost efectuate de specialişti germani care au cântărit mai mult de 200 de pacienţi muribunzi, înainte şi după moartea lor.
„Ştiinţa caută sufletul“
Când cercetătorii moderni vorbesc despre suflet în afara acestui context cultural şi psihologic, în general, tratează termenul de suflet ca un sinonim poetic pentru minte. Cartea lui Francis Crick (laureatul premiului Nobel pentru descoperirea structurii moleculare a ADN-ului), „Uluitoarea Ipoteză“ (1994), spre exemplu, are subtitlul „Ştiinţa caută sufletul“. Crick susţine că cineva poate învăţa tot ce se poate cunoaşte despre sufletul uman prin studierea funcţionării creierului uman. Depinzând astfel de credinţele cuiva privind relaţia dintre suflet şi minte, descoperirile în neuroştiinţă pot fi relevante în înţelegerea sufletului personal.
Ştiinţa a făcut de atunci numeroase progrese în domenii ce permit evaluarea dovezilor care contestă sau atestă existenţa sufletului. „Dacă oamenii care credeau în înviere se bazau în exclusivitate pe credinţa în capacitatea lui Dumnezeu de a făptui un act miraculos, credinţa în suflet s-a bazat mereu pe raţiune. Filozofii din Grecia Antică acceptau ideea de suflet deoarece considerau că este cea mai bună explicaţie pentru o serie de fenomene empirice“, notează filozoful Stephen Cave în cartea sa, „Immortality”.
Doi oameni de ştiinţă, doctorul american Stuart Hameroff şi fizicianul britanic Sir Roger Penrose, recunoscuţi la nivel mondial, susţineau în 2012 că au dovada că sufletul chiar există. Ei au dezvoltat o teorie cuantică, potrivit căreia sufletul uman este conţinut de nişte celule numite microtubuli, care se află la rândul lor în creier. Starea noastră conştientă este astfel rezultatul efectelor gravitaţiei din microtubuli. Când un om se află în pragul morţii, microtubulii îşi pierd starea de fapt, dar informaţia din ei nu se distruge, ci se împrăştie. Cu alte cuvinte, sufletul nu moare, ci se reîntoarce în spaţiu.
