Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Tradiţii de Înălţarea Domnului – Sărbătoarea când se leagă vrăjile şi descântecele. De ce e bine să fii vesel de Ispas şi ce păţesc cei care muncesc astăzi

inaltare3La 40 de zile de la Paşte, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte Apostolii şi cei doi îngeri. Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a doua venire a lui Hristos şi le-au cerut să nu fie copleşiţi de durerea despărţirii de Mântuitor.
Înălţarea Domnului este sărbătorită în acest an pe 21 mai. Aceasta este ziua în care creştinii se salută unul pe celălalt cu „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevărat S-a înălţat!”. În credinţa populară această sărbătoare se mai numeşte şi Ispas sau Paştele Cailor, după numele personajului mitic cu acelaşi nume.
Se spune că Ispas ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. “Întrucât ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei binedispuşi de ziua acestuia. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă în Muntenia, Moldova şi Oltenia”, spun specialiştii în etnografie şi folclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.

Practici magice legate de cultul morţilor

La Ispas abundă obiceiurile şi practicile magice legate de cultul morţilor: pomeni, ospătarea sufletelor morţilor care plutesc în aer, în drum spre cer, curăţirea şi împodobirea mormintelor cu flori, frunze şi ramuri de paltin, pomenirea morţilor. Se spune că în drumul lor din mormintele părăsite spre cer la Joimari, unele spirite ale morţilor se pot însă rătăci. Rămânând pe Pământ, acestea devin moroi sau strigoi care provoacă rele animalelor, în special vacilor cu lapte şi oamenilor.

Mai multe: http://adevarul.ro/locale/calarasi/traditii-Inaltarea-domnului-sarbatoarea-leaga-vrajile-descantecele-e-vesel-ispas-patesc-cei-muncesc-astazi-1_55526bfdcfbe376e3521567e/index.html

Lasati un raspuns