La miezul nopţii, când plânge Dumnezeu
În noaptea de Shavuot, evreii religioşi veghează citind..
“Dacă am putea umple de cerneală oceanul
Şi fiecare fir de iarbă ar deveni condei,
Dacă lumea întreagă ar fi un pergament,
Iar oamenii scribi, cu toţii,
Ca să aştearnă în scris iubirea
De Dumnezeu, Stăpânul Stăpânilor,
Oceanul de cerneală n-ar fi de ajuns
Şi prea îngust ar fi pergamentul,
Chiar dacă l-am întinde în văzduh,
De la o margine la alta a zării”.
Sunt zece din cele nouăzeci de versuri ale imnului liturgic care se cântă de Shavuot (“Săptămâni”), sărbătoarea primirii Torei şi a secerişului, prăznuită acum, la cincizeci de zile după Pesah. Imnul, scris în aramaică, în monorima “ta”, aparţine lui rabbi Meir ben Yitzhak Nehorai (secolul XI).
În noaptea de Shavuot, evreii religioşi veghează citind o antologie a Torei, opera cabaliştilor din cercul lui rabbi Moshe Cordovero (secolul XVI). Oamenii îi ţin de urât lui Dumnezeu, care – potrivit unei legende talmudice – la miezul nopţii plânge distrugerea Templului.
Se spune că aceia care nu dorm în noaptea de Shavuot vor avea odihna asigurată.
http://www.gandul.info/puterea-gandului/la-miezul-noptii-cand-plange-dumnezeu-14321492
