Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Vizite pastorale pe coasta de vest a Norvegiei

macarie_norvegia_vestÎn zilele de 8-11 iunie 2015, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord s-a aflat într-o vizită pastorală pe coasta de vest a Norvegiei, ca prelungire a slujirilor arhierești săvârșite în parohia românească din orașul Bergen la sfârșitul săptămânii trecute.
În zilele de 8 și 9 iunie 2015, episcopul românilor din Europa de Nord a făcut un pelerinaj pe urmele sfinților misionari ortodocși scandinavi de pe insula Selje, oprindu-se la locul și peștera unde s-a nevoit, în secolul al X-lea, Sfânta Suniva, luminătoarea coastei de vest a Norvegiei. Aici se află o mănăstire, cu o obște constituită din călugări norvegieni și de alte naționalități, convertiți la ortodoxie, aflată sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Georgiei. Luni, 8 iunie 2015, viețuitorii mănăstirii au primit vizita pentru prima oară vizita unui ierarh ortodox. A doua zi, Preasfințitul Macarie a asistat la Sfânta Liturghie săvârșită în Paraclisul chinoviei cu hramul Sfânta Muceniță Suniva, încurajând obștea de călugări în misiunea lor de a împărtăși lumina lui Hristos pe tărâmurile secularizate ale Norvegiei.

Pe ruinele străvechii biserici din secolul al X-lea din insula Seljia, ierarhul și monahii pelerini au înălțat rugăciuni și imne, gustând din apa binecuvântată a izvorului Sfintei Suniva, unde odinioară numeroșii pelerine primeau mângâiere și vindecare în neputințele lor.

Miercuri, 10 iunie 2015, Preasfințitul Părinte Macarie a vizitat Muzeul Universității din Bergen unde a avut o întâlnire cu prof. univ. dr. Henrik von Achen, directorul muzeului norvegian și cu delegații Muzeului Unirii din Alba Iulia, stabilindu-se detaliile legate de expoziția de icoane românești din secolele XVII-XIX, aflate în patrimoniul mai multor instituții bisericești și culturale din cetatea Bălgradului. Între icoanele care vor expuse în galeriile muzeului din Bergen se va afla și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Mănăstirea maramureșeană Dragomirești. Expoziția va fi vernisată la muzeul din Poarta Fiordurilor în data de 5 noiembrie a acestui an.

La sfârșitul întâlnirii cu cercetătorii și muzeografii de la Bergen, Părintele Episcop Macarie și-a exprimat bucuria și nădejdea că această manifestare duhovnicească din Norvegia va prilejui descoperirea sensurilor profunde ale spiritualității românești și ale teologiei icoanei ortodoxe.

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=17895:vizite-pastorale-pe-coasta-de-vest-a-norvegiei&catid=49:cultura–culte&Itemid=74

Lasati un raspuns