”Doamne, ieşi afară!”
O victorie răsunătoare a necredinţei împotriva credinţei, a nefirescului împotriva firescului.
Premeditat sau nu, când societatea românească fierbea înaintea alegerilor prezidenţiale, statul de drept a aplicat o lovitură dură Bisericii: religia nu mai este obligatorie.
Nu vrei, nu te deranjezi!
Miercuri, 12 noiembrie, o zi memorabilă în istoria recentă a societăţii noastre: Curtea Constituţională a reuşit să elimine obligativitatea studierii religiei în şcoli. O victorie răsunătoare a necredinţei împotriva credinţei, a nefirescului împotriva firescului. Mai exact Curtea Constituţională a decis că este neconstituţional articolul din legea educaţiei care spune că “La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie”. Judecătorii Curţii au apreciat că aceia care trebuie să facă o solicitare sunt părinţii care doresc ca aceste cursuri de Religie în şcoală sa fie urmate de copiii lor. Argumentaţia Curţii porneşte de la ideea că acela care vrea să facă ceva trebuie să ceară acel lucru, şi nu acela care nu vrea.
“În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.9 alin.(2) teza întâi din Legea învăţământului nr.84/1995 şi dispoziţiile art.18 alin.(2) teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 sunt neconstituţionale”, anunţă CCR. Decizia este definitivă şi general obligatorie. Curtea Constituţională a fost sesizată în acest caz de Judecătoria Buzău-Secţia civilă, excepţia fiind ridicată de profesorul Emil Moise, care a dat în judecată Liceul de Artă “Margareta Sterian” din Buzău, potrivit mediafax.
Statul: protector sau sfidător?
Iată ce prevăd articolele de lege declarate neconstituţionale de CCR: Legea învăţământului nr. 84/1995, art.9 alin.(2) teza întâi: “La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.”
Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, art. 18 alin. 2 teza întâi: “La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.”
Iată ce prevede Constituţia referitor la Religia în şcoli:
Articolul 32 – (7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.
În urma acestei decizii, părinţii care doresc ca religia să le fie predată copiilor lor trebuie să înainteze o cerere scrisă, iar cei care nu doresc nu fac nimic. Un detaliu care schimbă totul: pasămite studierea religiei este mai puţin firească decât nestudierea ei.
Discriminare şi umilinţă
Într-un comunicat emis de Patriarhia Română o zi mai târziu se menţionează: ”Patriarhia Română ia act cu mâhnire de decizia Curţii Constituţionale a României, discriminatorie şi umilitoare pentru ora de religie. Nu comentăm acum contextul sau împrejurările în care a fost luată această decizie, ci aşteptăm publicarea motivaţiei acestei decizii. […] O majoritate a Curţii Constituţionale, neprecizată încă, a cărei motivaţie urmează să o cunoaştem oficial doar după publicarea deciziei în Monitorul oficial, partea I, a schimbat jurisprudenţa existentă într-un mod surprinzător şi contrar tradiţiei constituţionale şi legislative a României de până la acest moment. Astfel, decizia Curţii Constituţionale induce ideea solicitării în scris de către părinţi a studierii Religiei de către copiii lor în şcolile de stat. Ne exprimăm surprinderea că, în cazul unei alte speţe cu acelaşi reclamant şi având acelaşi obiect, Curtea Constituţională a României, prin decizia nr. 306/2012, a respins aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate fără nicio opinie separată.
Minoritatea dictează!
Considerăm că, în lipsa oricărei modificări legislative sau constituţionale în domeniu de la ultima hotărâre având acelaşi obiect, schimbarea radicală a jurisprudenţei Curţii Constituţionale constituie o substituire a acesteia în activitatea legiuitorului, renunţând la modelul deja consacrat în România. În acest sens reamintim că, în contextul legislativ european, în mai multe ţări ale Uniunii Europene este asumată o perspectivă similară cu cea precizată în legislaţia românească (disciplină obligatorie, predată confesional, cu posibilitatea de a nu participa, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor): Austria, Cipru, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Malta.
Referitor la atitudinea de conştiinţă, se deduce că decizia Curţii Constituţionale din 12 noiembrie 2014 transferă toată responsabilitatea de decizie asupra părinţilor, doar în cazul orei de religie, nu şi al altor discipline şcolare. Este evident că se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie prin măsuri birocratice excesive pentru majoritatea părinţilor acestora, favorizând, în schimb, o minoritate care nu acceptă ora de religie, deşi învăţământul religios este garantat de Constituţie.
Într-o societate marcată de fenomenul secularizării şi al indiferentismului religios, formarea şi cultivarea unei conştiinţe vii şi mărturisitoare a valorilor credinţei şi ale familiei tradiţionale devin realităţi tot mai incomode. Asigurăm pe părinţii credincioşi care doresc o educaţie creştină a copiilor că vor avea în Biserică un aliat fidel în apărarea şi promovarea valorilor eterne ale credinţei creştine ortodoxe, proprii poporului român, profund religios, preţuind dorinţa lor de-a nu reduce educaţia copiilor la orizonturi limitate şi efemere.”, se arată în comunicatul Patriarhiei Române.
Statul şi Biserica
Poate înţelegem şi noi o dată că statul nu respectă deloc valorile creştine şi că pândeşte răbdător ocazia de a le călca în picioare. Poate înţelege şi instituţia Bisericii că, după Scriptură, dragostea cu statul se cheamă adulter şi că împricinaţilor li s-a pregătit următoarea sentinţă: Te voi judeca aşa cum se judecă femeile adultere şi cele ce varsă sânge şi te voi preda urgiei! (Iezechiel 16, 38).
http://www.constiintaortodoxa.ro/component/content/article/2354.html
