Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

REACŢIA BISERICII în cazul fetei violate de şapte bărbaţi. Ce spune PROTOPOPUL DE VASLUI

fata_violata_vasluiProtopopul de Vaslui, Adrian Chirvasă, a îndemnat duminică la cumpătare în ce privește cazul de la Văleni, în care șapte tineri sunt acuzați de viol, și a spus că este nevoie de implicarea Bisericii, a școlii, dar și a autorităților, pentru ca societatea, ghidată acum după reguli care ‘promovează anormalul ca fiind normal’, să revină pe calea cea bună.
‘Ceea ce s-a întâmplat la Văleni este foarte urât. Normal, nimănui nu-i place ce se aude, ce a fost acolo, însă este asemenea multor cazuri care se întâmplă în țara noastră, din nefericire, este cazul care arată tonul pe care îl primește societatea de astăzi de la cei care se vor a fi formatori de opinie.(…)
Trebuie să înțelegem că nu putem promova lucrurile care dăunează nici măcar ca informare. Putem vedea bine și rău în toate categoriile sociale. Important este să fim puțin mai selectivi, cei care transmitem mesaje către mulțime să fim puțin mai responsabili, ținând cont că noi formăm o societate în care vor trăi copiii noștri’, a declarat pentru Agerpres Adrian Chirvasă, făcând referire la mediatizarea excesivă a cazului.

Părintele condamnă fapta celor șapte tineri și apreciază ca fiind ‘primitiv’ modul în care ei încearcă să se apere, denigrând victima. Protopopul este convins că, deși afișează o atitudine arogantă, în mintea celor șapte tineri este altceva și i-a îndemnat pe ei, cât și pe fata care a fost violată, să se întoarcă spre Dumnezeu și să meargă să se spovedească.

În ziua de 10 noiembrie 2014, în jurul orei 19,00, victima s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi dintre tineri, care s-au oferit să o conducă acasă cu mașina. Cei doi tineri au mers cu autoturismul pe un câmp din apropierea localității Văleni, unde și-au mai chemat alți patru prieteni care au întreținut raporturi sexuale cu victima împotriva voinței acesteia.

Ulterior, tinerii s-au deplasat pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde a mai fost chemat un tânăr care a forțat victima să întrețină raporturi sexuale.

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/reactia-bisericii-in-cazul-fetei-violate-de-sapte-barbati-ce-spune-protopopul-de-vaslui-545552.html

Lasati un raspuns