Sfinții sunt doar niște celebrități catolice?
Sfinții sunt doar niște celebrități catolice? În anumite privințe, cele două categorii par similare. Hollywood-ul și Vaticanul plasează fiecare în ochii publicului anumite persoane, deși promovează diferite tipuri de oameni și valori. Totodată, asemenea celebrităților, mulți sfinți s-au născut cu un talent incredibil sau în familii bogate. Sf. Toma d’Aquino se încadrează în ambele categorii – era extraordinar de inteligent și era văr cu împăratul roman. Lucrul care îi deosebește totuși pe sfinți este următorul: celebritățile sunt recunoscute pentru realizările lor în această lume, pe când sfinții sunt recunoscuți pentru ceva dintr-o cu totul altă lume.
Să luam, de exemplu, o celebritate cum ar fi un sportiv. Unul dintre cele mai mari staruri NBA este Stephan Curry – smerit, talentat, educat în pedagogia Montessori; s-a căsătorit cu iubita lui din liceu etc. La un nivel natural, el este un model bun, iar motivele lui par pure, jucând baschet „de dragul jocului”, și nu pentru bani, aplauze sau pentru a demonstra ce poate în fața adversarilor lui și a celor care s-au îndoit de el. Dar este recunoscut în toată lumea pentru ceva natural – talentele lui la baschet. La fel se poate spune și despre un mare actor ca Marlon Brando, un important om de afaceri ca Steve Jobs sau un muzician precum Billy Joel. Ei și-au dezvoltat abilități umane mult dincolo de nivelul normal.
Sfinții sunt recunoscuți pentru ceva diferit de abilitățile naturale. Ei sunt numiți sfinți deoarece au fost sanctificați. Cuvântul sanctus din limba latină înseamnă „altfel” sau „diferit”. Ceea ce este diferit la sfinți este harul – un dar de la Dumnezeu care depășește cu mult abilitățile naturale. Curry poate avea o aruncare mai bună decât ceilalți sau o inteligență mai mare la joc, dar nu are ceva complet diferit față de ceilalți din ligă. Harul, însă, este ceva complet diferit. Prin har, Dumnezeu, care este diferit de orice există în lumea aceasta, locuiește în inimile noastre. Este inițiativa lui Dumnezeu de a da haruri, și cu toate că noi cooperăm în mod liber cu ele, El este cel care alege în mod liber și în conformitate cu planul divin cât de mult să ne dea. Dumnezeu este mai mult decât un ”antrenor” în această privință, nu doar ajutându-ne să ne dezvoltăm anumite talente pe care le avem, ci fiind El cel care ne dă talentul, în gradul în care dorește El.
Vedetele devin celebre datorită publicului. Ele și-au dezvoltat abilitățile, frumusețea sau geniul și au obținut faimă atunci când lumea le-a recunoscut. Sfinții sunt exact opusul. Ei sunt sfințiți în secret, cu Dumnezeu ca spectator unic, care singur vede direct în sufletele lor, care iubește cel dintâi acel suflet și i se dăruiește. Chiar și atunci când această sălășluire a lui Dumnezeu în ei se vede în acțiuni exterioare cum ar fi martiriul, Biserica nu îi declară sfinți bazându-se doar pe ceea ce au făcut, ci mereu pe ceea ce este înlăuntrul lor – prietenia cu Dumnezeu și eroismul virtuților.
Să luam un alt exemplu: Pier Giorgio Frassati. A crescut la începutul anilor 1900 într-o familie dintr-o clasă înaltă, din nordul Italiei. Era carismatic printre prietenii de la universitate, unul dintre cei mai glumeți și mereu organiza excursii în munți pentru cățărări și schiat. Pe lângă acestea, însă, nu avea o voce bună, a avut ghinion cu o prietenă, vara obișnuia să doarmă mult și a luat note proaste la cursurile de inginerie. Dar când a murit de poliomielită la vârsta de 24 de ani, 3000 de săraci au apărut la înmormântarea lui, spre marea surprindere a familiei lui. Vizita în secret mahalalele și dădea tot, până la ultimul ban din buzunar. Biserica l-a beatificat pe Pier Giorgio înaintea lumii nu pentru că a fost carismatic sau atletic, ci pentru că a fost un prieten al lui Cristos în intimitatea Lui și a exprimat această prietenie printr-o generozitate eroică.
Cuvântul sanctus are o a doua semnificație care se potrivește aici. În cultura romană însemna ceva ”stabil”, consfințit prin lege. Sfinții sunt cei mai stabili oameni din lume, deoarece Dumnezeu îi păstrează fideli, ei având încredere în harul Său. Celebritățile sunt opusul. Chiar dacă unele sunt responsabile și în general mulțumite, adevărul trist rămâne că multe dintre ele sunt nefericite. Remarcabilului actor de comedie Robin Williams, care recent și-a luat viața, i-a fost luat un interviu de către revista Time, în 2011. L-au întrebat despre abuzul de substanțe al celebrităților, cu care se confrunta și el. A răspuns: „Cred că celebritatea în sine este un drog. Aceasta este problema – ea vine și pleacă. Și acum cu Tweeter și Facebook, este ca o dependență. Pierderea celebrității este un lucru interesant. Vezi oameni care spun: ‘Nu mai sunt la fel de faimos. Oh, ce să mă fac?’ De cele mai multe ori, drogurile, dacă ești faimos, îți sunt oferite. Dă bine pentru afacerea (traficantului) să spună că te-a aprovizionat.”
Mai trist este faptul că generația noastră crește idolatrizând celebrități. Este un scop nu doar imposibil de atins, ci și, dincolo de suprafață, unul profund nefericit. Sfințenia, pe de altă parte, este atât posibilă cât și plină de fericire! Este adevărat că unii sfinți sunt și celebrități recunoscute de întreaga lume. Mulți însă nu sunt. Sfinții nu sunt atât de rari cum am putea crede. Toți cei care primesc harul lui Dumnezeu și perseverează până la sfârșit sunt sfinți ai lui Dumnezeu. Chiar în timp ce suntem încă pe drum, harul care îl primim ne îndeamnă să ne rugăm pentru mai mult har! Toți cei care trăiesc o viață creștină pot spune cu adevărat: „Am întâlnit sfinți”. Ei sunt prietenii, profesorii, părinții și bunicii noștri. Și chiar dacă exemplul lor ajunge doar la câțiva oameni din jur, ei ne amintesc să continuăm să înaintăm în har. Viața lor spune lumii: „Merită să îl urmezi pe Cristos! Merită cu adevărat!”
http://lumea.catholica.ro/2015/08/sfintii-sunt-doar-niste-celebritati-catolice/
