Paradigma tehnologică și consecințele ei
Enciclica Laudato sí a Papei Francisc abordează o problemă fundamentală a culturii de astăzi pe care am prefera să nu ne concentrăm: triumful întunecat al tehnologiei în aproape fiecare aspect al vieților noastre. În esență, mesajul Papei Francisc este foarte simplu: el cheamă creștinii să respingă excesele moderne și să trăiască simplu, după principiile Evangheliei. „Cumulul constant de posibilități de a consuma distrage inima și ne împiedică să apreciem fiecare lucru și fiecare moment”, scrie el. „Dimpotrivă, a deveni prezenți cu seninătate în fața fiecărei realități, oricât de mică ar putea fi, ne deschide mult mai multe posibilități de înțelegere și de realizare personală” (nr. 222).
Putem vedea cum tehnologia ne împresoară într-o zi obișnuită de vară. Ieșim din casa cu aer condiționat, ne urcăm în mașina cu aer condiționat și mergem la biroul cu aer condiționat. Pe drum, ascultăm un post de radio prin satelit personalizat după gustul nostru. Ne cumpărăm din mașină cafea pentru birou. La serviciu, comunicăm cu colegii de muncă mai mult prin email – chiar dacă ei se află câțiva pași de noi. Luăm o pauză și intrăm pe situl nostru favorit de opinii, unde cei ce scriu au cam aceleași convingeri cu ale noastre, și rareori ne provoacă cu ceva. În drumul spre casă cumpărăm un pachet de brânză rasă, de care vom avea nevoie pentru cină; îl scanăm noi înșine și plătim cu cardul. Acasă, după cină, ne uităm la un film de pe Netflix în timp ce comandăm baterii, pixuri și deodorante de pe Amazon, folosind telefonul mobil. Verificăm Facebook-ul, comunicăm prin mesaje cu un prieten și ne îndreptăm spre pat.
Ziua necesită un contact minim cu alți oameni și zero contact cu natura; de asemenea, este nevoie de multă energie ca să o alimentăm și lasă în urmă deșeuri aproape egale în greutate cu ceea ce consumăm. Este o zi inofensivă și nu prea. Este inofensivă pentru că nu comitem cu adevărat, în nici una dintre împrejurări, vreun păcat de mărturisit în Spovadă; nu prea este inofensivă pentru că ne diminuează abilitatea de a ne întâlni cu alții și ne rupe de semnificația de bază a lumii din jurul nostru. „Tehnica are o tendință de a face în așa fel încât nimic să nu rămână în afara logicii sale de fier”, scrie Papa Francisc, „și omul care îi este protagonist știe că, în ultimă analiză, nu este vorba nici de utilitate, nici de bunăstare, ci de dominare; dominare în sensul extrem al cuvântului” (nr. 108). Un videoclip sugerează că faptul de a ne baza pe tehnologie nu mai este neutru și începe să fie o problemă. Trei generații sunt întrebate cum se distrau când erau copii. Generațiile mai în vârstă construiau forturi și culegeau afine; cea tânără stăpânea jocurile video și se uita la maratoane de emisiuni TV.
De ce simțim instinctiv că este ceva greșit în aceasta? Să analizăm câteva tehnologii:
Jocuri video: Sporturile ne obligă să învățăm să combinăm competiția și dragostea și să interacționăm cu alții; jocurile video sunt o caricatură a competiției care coexistă cu lenea și egocentrismul.
Fast food. Dacă jocurile video sunt caricaturi ale sportului, fast food-ul este o caricatură a orei de masă, o caricatură într-un pachet lucios, cu un gust ieftin făcut să ne convingă că mâncarea jalnică este extraordinară.
Rețelele de socializare au răsturnat definiția cuvântului prieten. Ca să folosim categoriile lui Aristotel, siturile de socializare au creat această versiune de producție în masă a „prieteniei”, care este aproape tot timpul fie prietenie cu utilitate fie prietenie bazată pe plăcere – persoane care au aceleași păreri cu noi și care distribuie lucruri care ne plac și nouă. Prietenia adevărată, care este vulnerabilă, generoasă și profundă, este rară.
Imaginile manipulate digital ne-au făcut să respingem frumusețea umană autentică a unei fețe pistruiate zâmbitoare – grăsuță sau slabă și înconjurată de un păr neîngrijit – în favoarea frumuseții imposibile a păpușilor senzuale.
„Te lepezi de ademenirile răului, pentru a nu ajunge sub stăpânirea păcatului?”, a întrebat preotul la Botezul nostru. „Mă lepăd”, am răspuns noi prin nașii noștri. Acum înțelegem despre ce vorbea Biserica. Remarcați cum tehnologiile pe care le-am enumerat mai sus se potrivesc cu păcatele capitale: jocurile video produc lene și furie; fast food-ul dă lăcomie; siturile de socializare alimentează mândria noastră și imaginile digitale stârnesc poftele noastre trupești.
Tehnologia ne stăpânește, scrie Papa Francisc: „Se reduc astfel capacitatea de decizie, libertatea cea mai autentică și spațiul pentru creativitatea alternativă a indivizilor” (nr. 108). Tehnologia ne face nerăbdători cu lumea așa cum este ea, și sfârșim prin a fi purtați de inerția comodității. Pornografia este atât de accesibilă, bărbații nu mai merg la întâlniri cu femeile; parcurile de distracții sunt mai grozave decât rezervațiile naturale; filmele de acțiune înlocuiesc dramele reale.
Dacă acceptați paradigma tehnologică, mai devreme sau mai târziu veți respinge ce este real. Mai întâi tehnologia sterilizează relațiile sexuale, apoi redefinim căsătoria ca să o potrivim cu această sterilizare. Mai întâi speculațiile financiare redefinesc bogăția și plata cu cardul de credit redefinește cumpărăturile; apoi avem o himeră economică și crize ale datoriilor. Mai întâi tehnologia ne convinge să ne trăim viețile in the cloud, apoi ne pierdem autonomia și intimitatea.
Papa Francisc a fost considerat ca fiind prea sever. Critica adusă de el poate părea ca o scriere fără folos despre felul în care sunt lucrurile. Dar, în mod clar, a atins esența la ceea ce este greșit în cultura de astăzi și la ceea ce catolicii pot face pentru a conduce pe calea spre reparare. Noua evangelizare nu poate însemna: „Adăugați credință virtuală la viețile virtuale pe care oamenii le duc online”. Trebuie să însemne: „Prezentați din nou lumii ceea ce este real”.
http://lumea.catholica.ro/2015/08/paradigma-tehnologica-si-consecintele-ei/
