Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Episcopul martir Melki să inspire curaj și speranță creștinilor persecutați

melkeSâmbătă, 29 august, a avut loc beatificarea, în Liban, la mănăstirea patriarhală Fecioara Maria a Eliberării, din Harissa, a Episcopului siro-catolic Flavian Mihai Melki, martirizat în urmă cu o sută de ani, în timpul „genocidului asirian”. Prezent la Sfânta Liturghie de beatificare prezidată de Patriarhul siro-catolic Ignatius Youssef al III-lea, Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților, a acordat în prealabil un interviu pentru Radio Vatican, în care trasează portretul spiritual al Episcopului Melki, cu ajutorul unor elemente biografice și al unor mărturii privitoare la misiunea sa pastorală trăită până la sacrificiul suprem.„Flavian Mihai Melki s-a născut în 1858 într-un mic sat din vecinătatea localității Mardin (azi, pe teritoriul Turciei). Familia aparținea Bisericii monofizite siro-ortodoxă (numită și iacobită). La vârsta de zece ani, a fost trimis la mănăstirea din Zaafarane, rezidență a Patriarhiei Ortodoxe, unde a urmat studiile timp de zece ani. A fost sfințit diacon la 20 de ani, devenind bibliotecar al mănăstirii. În această perioadă s-a maturizat și desăvârșit dorința de a adera la catolicism”. Face acest lucru la vârsta de 21 de ani, „în ciuda părerii contrare a rudelor, inclusiv a fratelui care ajunge chiar să-l lege și să-l târască cu forța la mănăstirea iacobită, dar și a presiunilor din partea călugărilor care au încercat cu toate forțele să-l descurajeze într-o astfel de decizie”.

„Convins de alegerea lui vocațională, a trecut în mod oficial la catolicism, ducându-se imediat în Liban, la Patriarhatul Catolic, pentru continua formarea spirituală și a deveni preot. În perioada libaneză, ca seminarist, Flavian Mihai Melki a intrat în rândul Fraternității Sfântul Efrem, hotărând depunerea celor trei voturi: de sărăcie, curăție și ascultare dar și de a lăsa Fraternității, prin testament, o treime din propriile bunuri. Privitor la activitatea pastorală a Episcopului Melki, Cardinalul a spus: După consacrarea sacerdotală care a avut loc în data de 13 mai 1883, pr. Flavian a fost numit profesor la seminarul din Mardin și misionar în satele siro-ortodoxe și ruse pentru a se îngriji și a ajuta familiile catolice rezidente în acele locuri.”

„După îndeplinirea acestui apostolat, a fost numit Vicar patriarhal și, succesiv, Episcop de Djezireh, regiune siriană de la granița cu Irakul și Turcia. Misiunea sacerdotală și, ulterior, cea episcopală a fost canalizată spre formarea preoților ieșiți din credința iacobită, pe repararea mai multor biserici distruse și pe construirea unor noi lăcașuri de cult. Pe durata întregii sale vieți, Episcopul Melki a luptat împotriva oprimării celor din urmă, dând dovadă de solide virtuți evanghelice și ducând o existență total dedicată lui Dumnezeu, trăind potrivit promisiunilor de sărăcie, ascultare și curăție.

Referitor la martirizarea sa, din 29 august 1915, Cardinalul Amato a spus: „Contextul uciderii a fost cel al urii împotriva credinței, din partea musulmanilor împotriva creștinilor, manifestată în timpul teribilei persecuții turce care a provocat exterminarea armenilor și masacrarea altor minorități creștine. În această tragică perioadă istorică, Slujitorul lui Dumnezeu Melki a devenit un neobosit apărător al drepturilor poporului său, încercând să-i ajute, fără deosebire, pe toți creștinii din Djezireh, supuși celor mai inumane tratamente. Un prieten al său, musulman, pe nume Osman, i-a oferit posibilitatea de a se refugia în orașul vecin Yézidis, pentru a se salva, însă Episcopul Melki a refuzat, spunând: ‘Este imposibil să-mi abandonez fiii pentru a mă salva. Acest lucru este contrar credinței mele și îndatoririi mele de păstor’”.

„Luat prizonier la jumătatea lunii august a anului 1915, împreună cu alți preoți și laici, a fost încarcerat în închisoarea din Djezireh-ibn-Omar, fiind plin de zel apostolic și în rândul prizonierilor închiși cu el, îndemnându-i să rămână tari în credință. Fiind supus obișnuitului interogatoriu, a refuzat propunerea de a-i fi cruțată viața în schimbul convertirii la islam. Și ceilalți preoți și credincioși care erau închiși cu el l-au urmat în această decizie. De aceea, au fost cu toții împușcați în grupuri de câte cinci. Mons. Flavian Mihai Melki a fost trântit la pământ și lovit cu cruzime până la epuizare. Târât afară din închisoare, a fost ucis prin împușcare, trupul său schingiuit și însângerat fiind aruncat, asemenea celorlalți credincioși uciși, în apele râului Tigru.”

În final, Cardinalul Amato a subliniat că frații creștini din Orientul Mijlociu au astăzi nevoie de solidaritate, de rugăciune și de prezența noastră concretă, din acest punct de vedere fiind importantă beatificarea Mons. Melki, ce reprezintă un dar al Papei Francisc față de Biserica din Orientul Mijlociu și, în special, față de Biserica Siro-Catolică. „Este un dar destinat să facă cunoscută întregii lumi valoarea umană și creștină a Fericitului Melki, acest erou al lui Cristos; un dar destinat să inspire curaj și speranță fraților umiliți și jigniți de opresorii din zilele noastre.”

http://www.catholica.ro/2015/08/31/episcopul-martir-melki-sa-inspire-curaj-si-speranta-crestinilor-persecutati/

Lasati un raspuns