Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Cea mai frumoasă lecţie de omenie. Trei tineri din Iaşi gătesc şi hrănesc zeci de sărmani, totul pe banii şi timpul lor: „E un troc, primim zâmbete la schimb”

iasiAlexandru Horaicu, Bogdan Puiu şi Diana Chiriţă, trei tineri ieşeni în vârstă de 25 de ani, prieteni de mai mulţi ani, şi-au propus să facă un „troc“ aparte. Cei trei pasionaţi de gătit fac schimb de mâncare caldă, pe care o prepară în bucătăria proprie, pe zâmbete sincere din partea celor care trăiesc pe străzi, în centre de plasament sau în locuri insalubre din oraş.
În Gara din Iaşi este aproape imposibil să nu te izbeşti de o mână întinsă care să nu ceară măcar un leu de un covrig cald. Pentru aceste mâini disperate, întinse de multe ori în zadar, trei tineri ieşeni, doi studenţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ şi un absolvent al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, gătesc bucate calde pe care oamenii străzii le aşteaptă cu sufletul la gură.
Ei, cerşetorii din gară, din cartierul Păcurari sau din alte zone ale oraşului, se întâlnesc de aproape un an cu Diana Chiriţă, Alexandru Horaicu şi Bogdan Puiu să mănânce măcar de două ori pe lună sănătos, preparatele gătite de cei trei. Proiectul „Troc“, aşa cum l-au numit tinerii voluntari, a apărut din dorinţa de a fi aproape de oamenii nevoiaşi din oraş, care nu au un acoperiş deasupra capului şi care abia apucă să prindă un bol de ciorbă la cantina socială a oraşului.
„Noi aveam ideea conturată de mai mult timp, pentru că aşa cum se poate observa, pe străzi sunt foarte mulţi oameni ai nimănui care trăiesc doar din cerşit. La un moment dat, când ne aflam într-o vacanţă, am început să credem că putem face propriu-zis ceva şi atunci a apărut «Troc». L-am denumit aşa pentru că noi facem un schimb: primim zâmbete în schimbul hranei pe care o gătim“, a explicat Bogdan, bucătarul ieşenilor fără adăpost.
Proaspăt manager al unui restaurant din oraş, Bogdan şi-a propus să le ofere semenilor cât mai multe preparate sănătoase. „Pasiunea mea este gătitul şi mă bucur că am ajuns să transform acest hobby într-un job, dar şi într-o acţiune caritabilă care aduce zâmbetul pe buzele oamenilor nevoiaşi“, spune ieşeanul.

Mâncare caldă în miez de iarnă

Diana, Bogdan şi Alexandru, toţi tineri de 25 de ani, se adresează prin iniţiativa lor mai ales copiilor şi bătrânilor care străbat străzile în speranţa că până la finalul zilei vor putea căpăta un colţ de pâine. Cei trei cred că unii oameni care cerşesc ar putea lucra pentru a-şi putea asigura cât de cât traiul de pe o zi pe alta, însă copiii şi bătrânii nu au această posibilitate.

 
Primul „Troc“ pe care l-au făcut a însemnat împărţirea a 20 de porţii de mâncare caldă, în miezul iernii trecute. Atunci, tinerii ieşeni au încărcat mâncarea într-o maşină şi au pornit spre zonele în care ştiau că sunt mai mulţi cerşetori. Atât de binevenite au fost pachetele cu mâncare caldă, încât le-a mers vestea printre nevoiaşi.
Încet-încet, faptele frumoase ale celor trei tineri au atras alţi voluntari în jurul proiectului, dar mai ales oameni de bine şi sponsori care s-au arătat interesaţi să contribuie la masa ieşenilor sărmani. Astfel, proiectul s-a extins şi, dacă iniţial presupunea doar împărţirea de hrană caldă, cu timpul, tinerii au început să le dea oamenilor săraci şi haine sau produse de igienă. Mai mult, odată ce pagina de Facebook a proiectului „Troc“ a captat atenţia utilizatorilor din zonă, voluntarii au început să se deplaseze inclusiv la familii care au un acoperiş deasupra capului, dar care nu au ce pune pe masă la sfârşitul zilei.

„Avem câteva zone unde ştim că găsim mai mulţi oameni nevoiaşi, precum zona Gării, dar ne deplasăm şi la familii care au un domiciliu, dar nu îşi permit, să-i spunem plastic, luxul unei mese calde. Am continuat prin a dona haine. La două-trei săptămâni, încercăm să vizităm o nouă familie nevoiaşă. Cum urmărim să ajutăm în special familii cu copii, donaţiile încep cu jucării şi continuă cu alimente şi haine, în câteva rânduri chiar şi articole de mobilă“, enumeră Alexandru, student în ultimul an la Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF „Grigore T. Popa“ din Iaşi.

Diana, şi ea studentă la Facultatea de Medicină Generală de la UMF, îşi doreşte ca proiectul „Troc“ să ajungă să inspire pe o durată cât mai lungă de timp comunitatea ieşeană. Tinerii spun că au văzut în satele din jurul Iaşiului, dar şi în oraş, numeroase familii în situaţii de risc, care nu au cum să-şi asigure existenţa, în ciuda faptului că în unele cazuri sunt în atenţia autorităţilor competente. Pentru a veni în sprijinul acestor oameni nefericiţi şi pentru a cuprinde cât mai multe cazuri în proiectul lor, Diana, Bogdan şi Alexandru au început să contureze un ONG. „Organizaţia noastră este ca o mică fabrică, fiecare dintre membri îşi cunoaşte bine obligaţiile şi în acelaşi timp toţi contribuim la fiecare parte din proiect, oricât de mică ar fi ea“, explică Alexandru.

Plăcinte pentru copiii din orfelinate

În „fabrica“ tinerilor, un rol aparte îl au mamele celor trei ieşeni. Şi ele contribuie la visul copiilor lor de a contura o lume mai bună. Mama lui Bogdan, de exemplu, devine bucătăreasa nevoiaşilor din oraş atunci când fiul său are prea multă treabă şi nu mai apucă să pregătească masa promisă nevoiaşilor. Mama lui Alexandru, pe de altă parte, se ocupă de sortarea şi de aranjarea hainelor care au venit de la oamenii impresionaţi de iniţiativa tinerilor ieşeni.

 
După câteva luni în care cei trei prieteni au ajutat sărmanii oraşului mobilizaţi doar de dorinţa de a aduce zâmbete pe chipurile celor care nu mai ştiau să zâmbească, reacţiile cunoscuţilor, dar şi cele ale necunoscuţilor care le-au scris pe Facebook, i-au determinat pe tineri să se implice şi mai mult în ajutorarea oamenilor sărmani. „În perioada 1-3 iunie, am desfăşurat «Pie – Make a kid smile», proiect în care am avut sprijinul celor de la Teatru Fix, astfel încât donatorii au putut aduce ingrediente pentru plăcinte la sediul lor. După cum spune şi numele, prin acest proiect ne-am propus să aducem zâmbete copiilor cu ajutorul plăcintelor pe care le-am copt împreună sau cu cele pe care le-am primit de la voluntari“, a mai povestit Bogdan.

Echipa „Troc“ a făcut peste 250 de copii fericiţi în cele trei zile în care a împărţit plăcinte. Acţiunea a fost posibilă cu ajutorul a 50 de voluntari care s-au implicat oferind alimente şi alăturându-se celor trei tineri care au colindat mai multe grădiniţe, orfelinate şi familii nevoiaşe ca să le împartă plăcinte calde.

„Pentru mine, cel mai emoţionant moment provocat de iniţiativa noastră a fost să văd bucuria copiilor de la centrul de plasament din Bogdăneşti, care ne-au aşteptat foarte prietenoşi şi deschişi să ne cunoască. Spre final, nici nu mai voiau să plecăm“, a mai arătat Bogdan.

Vor oferi servicii medicale şi rechizite

Pe viitor, cei trei prieteni îşi propun să se extindă şi să cuprindă în activităţile lor de voluntariat inclusiv îngrijirea medicală a oamenilor care nu-şi permit să consulte un specialist măcar o dată pe an. Identificarea şi urmărirea pe termen lung a bolnavilor se va realiza cu sprijinul Societăţii Studenţilor Medicinişti de la UMF, alături de care Diana, Alexandru şi Bogdan speră să vină în ajutorul bolnavilor care nu au acces la servicii medicale.

 
În paralel, tinerii urmăresc să investească în educaţia copiilor ai căror părinţi nu au posibilitatea de a le asigura toate cele necesare pentru şcoală, motiv pentru care vor deschide special un fond pentru rechizite din care să se poată achiziţiona periodic materiale necesare micuţilor şcolari.

Au strâns 17.000 de lei din donaţii

Cea mai importantă realizare a echipei „Troc“ este „Spitalul Copiilor“, un proiect prin care Alexandru, Bogdan şi Diana au strâns din donaţii 17.000 de lei pentru lucrări de modernizare care vor fi efectuate în Spitalului de Pediatrie „Sf. Maria“ din Iaşi.

 

Banii au fost strânşi în cadrul unui eveniment de fundraising, Swimathon Iaşi, care se desfăşoară în jurul unei competiţii de înot. „Campania de fundraising a început cu o lună înainte de 4 iulie, dată propusă pentru eveniment. În aceeaşi perioadă a fost şi sesiunea de vară din cadrul UMF, fapt care ne-a împins să ne organizăm cât mai eficient pentru rezultate bune de ambele părţi“, a povestit Alexandru.

Lucrările de modernizare din cadrul spitalului vor începe propriu-zis în luna septembrie, echipa „Troc“ precizând că evoluţia acestora va putea fi urmărită în timp real pe pagina de Facebook a proiectului, www.facebook.com/spitalulcopiilor şi pe www.facebook.com/facitroc.

http://adevarul.ro/locale/iasi/cea-mai-frumoasa-lectie-omenie-trei-tineri-iasi-gatesc-hranesc-zeci-sarmani-totul-banii-timpul-lor-e-troc-primim-zambete-schimb-1_55fbc661f5eaafab2cbb93f1/index.html

Lasati un raspuns