Cine ne judecă?
O lege strâmbă pentru o ţară strâmbată.
Încă sunt în toi discuţiile despre „celebra” lege 217/2015, impusă publicului sub numele de „legea antilegionară”. Dar se pot face deja câteva observaţii sintetice.
Lupta cu stafiile
1. Aş sublinia reacţia întârziată, dezlânată şi lipsită de forţă a societăţii civile. În lipsa unei prese profesioniste şi „pe fază”, legea a zăcut pe la parlament şi numai după promulgare – târziu, prea târziu! – au apărut reacţiile publice. Mă gândesc la expresia în vogă prin anii ‘90 „români, vi se pregăteşte ceva!”. Presa şi societatea civilă ar trebui să se obişnuiască a preveni abuzurile, după ce ele s-au petrecut te zbaţi cam degeaba!
2. M-au intrigat reacţiile multor oameni „de bine” care au raţionat la modul: da, e o lege proastă, dar este o lege necesară pentru e preveni extremismul, etc. Fals! Din punct de vedere juridic şi moral o lege proastă NU poate fi o lege necesară. Indiferent de obiectul ei. Aici este unul dintre nodurile chestiunii. Una e să o discutăm din punct de vedere moral şi cultural, alta din perspectiva dreptului. Mă grăbesc să spun că legea e profund discutabilă din ambele perspective. Dacă legiuitorului i-ar fi păsat să prevină extremismul, xenofobia, rasismul, genocidul, incitarea la război (art. 1 din lege), le-ar fi menţionat ca atare, fără să mai facă trimitere la tipul fascist sau legionar al făptuitorului. Altfel se deduce că, de pildă, îndemnul la „război sfânt”, făcut de pe poziţii evident nefasciste, este permis. În general, prin imprecizia formulărilor, legea este o aberaţie de la un cap la altul. Ea se luptă cu stafii pentru a învia stafiile.
Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă
3. Există un principiu conform căruia o lege trebuie să fie per se cât mai puţin deschisă unor interpretări abuzive. Or, legea 217 este atât de plină de ambiguităţi încât te poţi gândi la tot ce e mai rău. Nu întâmplător, apărătorii ei (nu cei de la pnct. 2, ci cei care au pus-o, diabolic, la cale), în mai toate apariţiile publice de apărare a legii au susţinut că nu se va împiedica publicarea operelor lui Ţuţea sau Vulcănescu, nu se vor face abuzuri etc. Dar o lege nu se face pe „cuvânt”, ea pur şi simplu trebuie să nu permită abuzurile! Să presupunem că dl. Florian nu are nimic împotriva publicării lui Cioran. De unde ştim că urmaşul său, ori vreun judecător, dacă se ajunge în instanţă, nu va decide, cu legea în mână, interzicerea acestuia? Iată în ce haos al subiectivităţii şi ne-legiuirii ne aruncă această făcătură ideologică.
4. Pentru că despre asta este vorba, să o spunem pe şleau. Azi, când scriu, ştirile arată trupele de asalt ale extremei drepte din Germania atacând un lagăr de refugiaţi din cei care pătrund cu miile zilnic în Europa. Iar Ungaria ridică pur şi simplu un zid la graniţă. Uite locuri unde dl. Florian ar avea de lucru. Ca să nu mai vorbesc de mulţimea de parlamentari din mai toate parlamentele occidentale care ţin discursuri contra străinilor. O lege împotriva extremismului de orice fel este necesară în orice stat, o lege pentru jumătate de extremism este un non sens.
Miezul problemei
5. Şi aici ajung la apexul absurdităţii legii şi la imoralitatea şi pericolul ei. Spune art.3/c, definindu-i pe cei vinovaţi: „orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România”. Or, singurele instanţe din România care pot fi invocate sunt cele din anii ‘50. În care, dl. Florian ştie foarte bine, oricine era împotriva regimului era automat încadrat la legionari. Exact aici e puroiul bubei: există un document oficial al statului român prin care regimul comunist este recunoscut ca un regim ilegitim şi criminal. Cum poţi fundamenta, după 2015, sentinţe moral juridice pe actele unui regim criminal? Aici e miezul problemei. S-a susţinut că ar trebui pornite procese individuale pentru a anula acele sentinţe. Practic şi juridic o absurditate. Eu cred că, prin chiar recunoaşterea regimului dintre 1944-1989 drept ilegitim şi criminal, toate actele sale de condamnare penală sunt lovite de nulitate. Nu sunt specialist în drept, dar aşa pare logic. Este de datoria dlui Florian să deschidă procese şi să dovedească vinovăţii, nu a noastră să dovedim că Eliade nu poate fi acuzat de genocid.
Noua cenzură
În toate intervenţiile publice, dl. Florian şi comilitonii şi-au argumentat foarte prost asaltul la memorie. Pornind de la minciuna că în lege e vorba şi de comunism (nu e!), şi ajungând la antepronunţare: ei ştiu că X sau Y au fost legionari. Şi aşa ajungem la aspectul moral – cultural al problemei. În textul legii apar formulări de tipul „a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război”. E doar un exemplu de formulare ambiguă până la golirea de sens. Fiecare cuvânt se cere explicat: ce înseamnă „a promova în public”? Dacă public Schimbarea la faţă a României se încadrează aici? Dar filozoful nu e acuzat de genocid, din câte ştiu. Nici Vulcănescu. Ce înseamnă „cult”? Ion Cristoiu a spus acum câţiva ani la TVR că Zelea Codreanu era un bărbat frumos şi incoruptibil, două chestiuni strict adevărate. Şi a fost amendat de oameni la fel de încuiaţi la minte ca şi cei care au elaborat redactat această lege strâmbă. Poate fi fraza respectivă încadrată la un „cult” al căpitanului? Pentru o minte normală, fireşte că nu, dar cine mai judecă normal, azi, în România?
Extremismul de orice fel, violenţa de orice fel, rasismul ori xenofobia sunt anomalii ale umanităţii. Ele se cer condamnate ca atare, nu colorate strident ideologic, aşa cum o face această lege. Aş mai observa că într-o cultură marginală şi săracă nu ne putem permite luxul de a pierde pe nimeni, un Vasile Băncilă de exemplu, autor complet necunoscut. Sau un poet de talia lui Radu Gyr. Dar teama mea mai mare vine de altă direcţie: anume că legea, aşa cum a fost ea gândită nu vizează în primul rând trecutul, ci prezentul. Dar asta e o discuţie separată.
„Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!”
Când mă pregăteam să închei aceste însemnări, dau de câteva texte care justifică îngrijorările cele mai mari: dl. Laszlo Alexandru: „În optica mea, cine-i contra antilegionarilor, e prolegionar, ce s-o mai tot scăldăm?”. Dl. Alexandru Florian “Orice român care se îmbracă în port naţional fără să fie ţăran este fascist, legionar” etc. Vedeţi schema condamnării înainte de judecare, prin pre-punerea etichetei? Cât de bine o ştim din anii ’50! În rezumat: o lege împotriva memoriei, prost făcută, o lege ilegală, imorală şi inaplicabilă. Cel puţin într-un regim democratic.
http://www.constiintaortodoxa.ro/component/content/article/2374.html?ed=48
