Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Archive for September, 2015

Interviu cu Părintele Irineu Ioan Bârle – Mănăstirea Prislop

Sunday, September 20th, 2015

M-am născut în 24 aprilie, 1970, din părinţii Valer şi Aurelia amândoi din Prislop. Copilăria am petrecut-o la Prislop unde am început şi studiile elementare. Am continuat liceul la Baia Mare, apoi stagiul militar obligatoriu la Focşani. În 1990 am plecat la Roma unde am făcut doi ani de filozofie la Universitatea Pontificală de Propaganda […]

Încep cursurile Școlii parohiale românești din Strasbourg

Sunday, September 20th, 2015

Părintele Vasile Iorgulescu de la parohia română din Strasbourg ne semnalează reînceperea, miercuri 16 septembrie, a cursurilor Scolii parohiale, atât pentru elevii mici, cât si pentru cei mari. Ele vor avea loc miercurea între orele 17.00 – 19.00 (cu exceptia vacantelor scolare obisnuite), în sălile cunoscute de la biserică. Părintii care doresc să-si înscrie copiii […]

Marina GLODICI Despre firea dumnezeiască

Sunday, September 20th, 2015

„Suntem oameni şi e normal să avem firea care ne caracterizează, fiind imperfecţi şi limitaţi în timp şi spaţiu” susţine majoritatea.  Da, e adevărat acest lucru!  În materialul precedent, am subliniat că firea pământească ori natura umană cu care ne naştem trebuie să treacă printr-un proces de regenerare, adică de unire cu natura divină ca […]

Monahul Teodot: Răspuns la Comunicatul Patriahului Daniel

Saturday, September 19th, 2015

Prea Fericite Patriarh Daniel, Mai întâi de toate ținem să vă reamintim că Biserica Ortodoxă Română, al cărei cap viu este Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu este un cult religios oarecare din România, ci este Biserica Neamului Românesc, numită mamă de marele poet Mihai Eminescu. A mărturisi Adevărul nu înseamnă a defăima […]

Padre Pio – omul speranţei

Saturday, September 19th, 2015

Toată viaţa dedicată bolnavilor – Primul spital în 1925 – Povestea ciudată a tranzacţiilor internaţionale pentru “acţiunile Zarlatti” – Trei milioane şi jumătate de franci pentru a începe – Un nucleu de prieteni – “E o mică sămânţă, dar va deveni un copac mare” Padre Pio a fost omul suferinţei. Toată viaţa şi-a petrecut-o în […]

BIZIDAY: Arsenie Boca produce 15 milioane de euro pe an. Cum a ajuns să fie un fenomen social

Thursday, September 17th, 2015

O estimare realizată de cotidianul Adevărul spune că numai din pelerinajele organizate de firme de turism și din încasările hotelurilor din zona Prislop fenomenul Arsenie Boca produce cel puțin 15 milioane de euro pe an. Acestea sunt efectele economice ale fenomenului social. Pentru ca ele să se producă, e nevoie de mișcarea maselor. Urmăriți materialul […]

Papa despre prieteniile adevărate și despre prieteniile din interes

Thursday, September 17th, 2015

„M-am simțit folosit de persoane care s-au prezentat ca prietene și pe care eu probabil că nu le-am văzut mai mult de o dată sau de două ori în viața mea. Au folosit aceasta în avantajul lor.” O mărturisire onestă a Papei Francisc despre prietenia din interes. „Mie, lucrul acesta îmi face rău”, a spus […]