Mitropoliții rușinii
“Îndurerată familie,
Am primit cu tristețe vestea trecerii neașteptate din această viață a domnului Corneliu Vadim Tudor, scriitor, jurnalist și om politic, implicat activ în viața publică românească, mai ales după anul 1990. Om credincios și erudit, patriot și bun orator, domnul Corneliu Vadim Tudor va rămâne în memoria românilor pentru pasiunea și spiritul său dinamic, dovedite în susținerea propriilor sale convingeri.” Așa începe mesajul de condoleanțe transmis de către Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, Arhiepiscop al Bucureștilor, familiei lui Corneliu Vadim Tudor, pe care, după cum ați văzut, întâi-stătătorul celei mai mari Biserici din România îl considera un patriot. Mai mult, pentru a-și întări mesajul către familie, PF Daniel îi asigură pe apropiații celui ce se autodeclarase “tribun” că se va ruga pentru CVT și-l va pomeni “cu recunoștință”.
Nu știm ce anume l-a determinat pe Patriarh
să reacționeze cu atâta grabă la moartea lui Vadim Tudor, dar e probabil să fi scris acel mesaj sub amenințarea armelor sau având colaboratorii arestați de către trupele de ocupație. Aaa, stați, suntem în 2015, România este un stat independent, fără trupe de ocupație pe teritoriul său, cu un regim democratic, o vădită orientare europeană și o politică de stat îndreptată înspre respectarea drepturilor omului. Și atunci de ce Patriarhul a simțit nevoia să omagieze și post-mortem un antisemit notoriu, un scandalagiu politic, un dușman al democrației și al bunului-simț? Ce este patriotic în tot ceea ce a făcut Corneliu Vadim Tudor? Faptul că din cauza lui ne-am îndepărtat de Europa în perioada în care partidul său a participat la guvernare? Că ascensiunea sa, sprijinită din umbră de rămășițele Securității, ne-a speriat toți partenerii aflați mai la vest? Ăsta a fost patriotismul lui Vadim pe care-l onorează PF Daniel? Prețuiește Preafericirea Sa degradarea discursului public pe care a inițiat-o și dus-o la extrem antisemitul decedat? Sau poate chiar antisemitismul, filoceaușismul și criptosecurismul sunt comportamente ținute la mare preț de către conducerea BOR? Ce exemplu dă mai-marele acestei Biserici lăudând fără discernământ un mahalagiu dăunător, al cărui comportament sulfuros își va mai pune încă mulți ani amprenta asupra gradului de civilizație al societății românești?
Dar nu este Daniel primul
mitropolit român care își uită rolul de propovăduitor al iubirii față de aproape, susținând pe față promotori ai urii sau fiind, culmea, chiar el unul dintre aceștia.
BOR vorbește des și prost despre rolul pe care l-a avut Biserica Ortodoxă în desăvârșirea României, dar uită și scuză mult prea ușor, nepermis chiar, rolul pe care l-au jucat capii ei în, de fapt, distrugerea a tot ceea ce ar fi putut fi bun la poporul român. Biserica Ortodoxă a fost, pe teritoriul actual al României, orice, dar numai un promotor al iubirii, al spiritului național, al bunului-simț, al patriotismului și al ideii de unitate națională. Până la secularizarea averilor mănăstirești înfăptuită de Cuza, majoritatea bisericilor și mănăstirilor din Țara Românească și din Moldova erau închinate la Muntele Athos. Mănăstirile dețineau aproape 25% din suprafața arabilă și din pădurile celor două principate, iar prin închinarea către Muntele Athos, așadar, un sfert din suprafața țării era controlat de puteri externe. Ăsta da patriotism. Cât despre aportul Bisericii Ortodoxe la desăvârșirea limbii române, ar trebui să nu uităm că tot Biserica este cea care a dus alfabetul chirilic și slujbele în slavonă până târziu în secolul al XIX-lea. Ăsta da patriotism.
Există, mai ales în secolul trecut,
o lungă listă de mitropoliți ai Bisericii Ortodoxe care, asemeni Patriarhului Daniel, azi, au prețuit cu asupra de măsură dușmani reali ai României, precum CVT, fie împărtășindu-le antisemitismul, fie urmărind avantaje de felurite soiuri.
La începutul secolului XX,
în timpul nefericitului prim război mondial, Mitropolia Ungrovlahiei era condusă de mitropolitul primat Conon Arămescu-Donici. În momentul în care trupele Puterilor Centrale au ocupat Bucureștiul, iar Casa Regală și Guvernul s-au refugiat la Iași, ÎPS Conon a ales să rămână în București, din motive doar de domnia sa știute. Iar asta a prins foarte bine ocupanților, căci, la un moment dat, mitropolitul a acceptat să colaboreze deplin, redactând și semnând un mesaj prin care cerea românilor să capituleze și să nu mai lupte împotriva ocupării țării, că e mai bine așa pentru neamul românesc. Acest mesaj a adus după el îndepărtarea din funcție a ÎPS Conon Arămescu-Donici, după ce România a redevenit un stat suveran.
În timp ce ÎPS Conon trecea pe față
de partea agresorilor României, în Ardeal exista un episcop, Miron Cristea pe numele său, care alături de alți înalți prelați semna o circulară prin care se opunea cuceririi Transilvaniei de către armata română. Pentru Miron Cristea, soldații români erau “lupi îmbrăcați în piei de oi amețiți de făgăduielile lui Iuda” și “ucigători de frați”. Același Miron Cristea avea să dezvolte, ulterior, un antisemitism în ton cu vremurile: “Îți vine să plângi de milă bietului popor român, căruia evreul îi stoarce și măduva din oase. A nu reacționa împotriva evreilor înseamnă a ne duce de vii la pieire… A ne apăra este o datorie națională și patriotică ș…ț”. Alt patriot, alt om de care să fim mândri, mai ales că între 1919 și 1925 a fost Mitropolit al Ungrovlahiei, titlu căruia, după 1925, i l-a adăugat și pe cel de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, până în 1939.
Între 1948 și 1977,
Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al BOR a fost Iustinian Marina. Ce om deosebit, ce român adevărat, ce patriot desăvârșit, ce creștin profund! Dar să nu ne întindem. Lui Iustinian Marina îi datorăm următoarea revelație: “Cristos este Omul Nou. Omul Nou este omul sovietic. Prin urmare, Cristos este sovietic!”. Asta în timp ce se bătea pe burtă cu ocupanții sovietici și cu unșii lor pe pământul României și în timp ce frații lui, preoții, mureau pe capete în închisorile amicilor săi politici. Alt patriot, cum spuneam.
Iustin Moisescu, Mitropolit al Ungrovlahiei
și Patriarh al BOR între 1977 și 1986, a fost și el un om al bisericii cu care ne putem mândri. Nu doar că a colaborat cu Securitatea, dar a mai fost și absolut dezinteresat de distrugerea bisericilor-monument istoric, ajungând să-i califice pe cei care-i cereau să împiedice demolările ca aparținători ai aceleiași tagme cu “fugarii de la Europa Liberă”.
Da, Biserica Ortodoxă Română are o lungă istorie de trădare, prin cei mai înalți prelați ai săi, a românilor, a ideilor naționale, a propriilor oameni, a principiilor morale și a interesului național. Dacă la această listă scurtă mai adăugăm alți mitropoliți care au colaborat cu Securitatea, care au refuzat să-și deschidă bisericile, lăsând armata și Securitatea să tragă în manifestanți care nu mai aveau unde să se adăpostească decât în biserică, avem o imagine mai clară asupra corupției morale care a măcinat, mereu, vârfurile Bisericii Ortodoxe Române.
În aceste condiții, omagierea unui antisemit, a unui patriot declarat, dar antinațional prin consecințele faptelor sale pare un gest firesc pentru un Patriarh al României. Onorându-l pe Vadim Tudor, PF Daniel n-a făcut, de fapt, decât să urmeze linia comportamentală trasată de înaintașii săi.
