Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Îngeri și gradați

dinescu-180Poporului român i-a trecut, în cumplita noapte de Haloween, glonțul ortodox al Securității pe la ureche, în clipa în care generalul sub acoperire Ciobotea Daniel a ratat oportunitatea de a intra în tagma sfinților călare pe tulumba cu aghiasmă a Patriarhiei.
Închipuiți-vă ce s-ar fi întîmplat dacă oxiurii trufiei, care-i forfotesc Preafericitului în bumbureață, ar fi fost în pauză de masă și, în loc să fi opărit copiii cu răsuflarea sa otrăvită, Patriarhul Bisericii noastre Ortodoxe și-ar fi lepădat în sfînta sfintelor harnașamentul marca Golden Corporation și, costumat ca lupul în haină de oaie, s-ar fi repezit la miezul nopții, cu o pînză de sac în spinare, să execute în piața clubului Colectiv un dans tematic pravoslavnic, frecîndu-se cu moaștele sfîntului mucenic Dimitrie pe la subțiori, izbindu-se cu fruntea de caldarîm, ca să-și toarne în cap la final cenușa fierbinte a îngerilor din discotecă. Păi, nu ne-am fi bulucit, cu mic, cu mare, să-i pupăm tălpile și stelele de pe umeri fără să ne mai sinchisim că atletul lui Dumnezeu s-a antrenat în tinerețe la clubul Dinamo?! Și nu l-am fi proslăvit astăzi pe la toate posturile de televiziune pentru ordinul dat pe unitate ca preoții de pe întinsul țării să planeze asupra Bucureștilor și să ocupe gările, mall-urile și discotecile?!

Ne-a ferit bunul Dumnezeu de o mineriadă a popilor, care ar fi transformat România într-o țară fundamentalist ortodoxă, cu Prefericitul în rolul lui Miron Cozma, urmat de haitele fanatice ale intelectualilor drogați cu aghiasmă neîncepută, prizonieri ai dogmei predispuși să arunce anatema asupra celor ce-și caută mîntuirea printr-o întoarcere spre sine în lumea aceasta, nu pe lumea cealaltă.

Și pentru ca scenariul să fie complet, însuși martirul reșapat al neamului, Marian Munteanu, cocoțat pe crucea din Piața Universității, să fi fost bătut în creștet cu măturica de busuioc, cu multă milă și cu mult drag, de părintele său spiritual Virgil Măgureanu.

P.S. Dacă n-aș fi văzut cu propriii mei ochi lista unor prelați acoperiți, trimiși de mănăstirea Secu să dea cu japca în enoriașii pripășiți prin putredul Occident, listă pe care figura și tov. Ciobotea Daniel, exista riscul să fiu acuzat de blasfemie. Acea listă, atașată unui ordin dat la cîteva zile după 22 decembrie 1989, de un colonel DIE, ca dosarele preacuvioșilor să fie degrabă arse spre a nu li se lua urma, s-a strecurat din nebăgare de seamă în claia de fîn tocat pusă cu mare prudență la dispoziția CNSAS-ului.

Scuturați o țîră pomul în vîrful căruia s-au pitulat mitropoliții noștri și o să vedeți cum plouă cu grade.

http://www.catavencii.ro/editorial/ingeri-si-gradati/

Lasati un raspuns