Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Pedeapsa primită de un poet care a îndrăznit să scrie împotriva Coranului

ashraf-fayadhFayadh s-a declarat nevinovat.
Un tribunal saudit a anulat pedeapsa capitală primită de poetul palestinian Ashraf Fayadh, condamnat pentru scrierile sale blasfematoare la adresa Coranului, ordonând, în schimb, condamnarea acestuia la opt ani de închisoare şi aplicarea a 800 de lovituri de bici, informează CNN.
Iniţial, Fayadh a fost condamnat la moarte de tribunalul din Abha, sud-vestul Arabiei Saudite, în luna noiembrie a anului trecut în baza unor acuzaţii de blasfemie transmisă prin opera sa, ceea ce a stârnit indignare la nivel internaţional.
Poetul nu va mai primi pedeapsa capitală, dar în schimb, i se vor aplica 800 de lovituri de bici în 16 sesiuni, pe lângă cei opt ani pe care urmează să-i petreacă în închisoare, a precizat avocatul său Abdulrahman al-Lahim.

O altă condiţie impusă de tribunal este să-şi exprime căinţa în mod public.

Al-Lahim a precizat că urmează atace în instanţă verdictul dat de tribunal, argumentând că Fayadh este nevinovat şi ar trebui eliberat.

http://www.descopera.ro/dnews/15032825-pedeapsa-primita-de-un-poet-care-a-indraznit-sa-scrie-impotriva-coranului-video

Lasati un raspuns