Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Ce îndatoriri ai dacă eşti naş de cununie?

nasŢi s-a propus să cununi religios un cuplu. Pentru a face acest lucru trebuie ca şi tu să fii căsătorit religios. Apoi, trebuie să faci faţă mai multor sarcini care ţin de organizarea cununiei, de plata anumitor taxe sau de achiziţionarea unor lucruri necesare la ceremonie. Pregăteşte-te sufleteşte şi financiar.
Din momentul în care aţi convenit că veţi năşi un cuplu prieten, trebuie să le fiţi alături celor doi şi să-i sprijiniţi pe tot parcursul organizării nunţii. În timpul ceremoniei religioase, veţi fi cele mai importante persoane, după miri, dar rolul vostru nu ia sfârşit odată cu terminarea slujbei…
Iată ce aveţi de făcut:
– Naşa ajută mireasa să-şi aleagă rochia şi îi cumpără voalul. Este prezentă la “gătitul miresei”, iar când aceasta iese din casă, rupe o turtă deasupra capului ei.

– Naşul conduce mireasa la altar, în absenţa tatălui ei, iar naşa conduce mirele.

– Naşii ţin, de o parte şi de alta a mirilor, lumânările – simbol al luminii sau căii pe care trebuie să meargă viitorii soţi.

– Împreună cu preotul, naşii pun inelele pe degetele mirilor şi le iau cununiile de pe capete.

– Naşii părăsesc biserica braţ la braţ imediat după miri.

– La petrecere, dacă mireasa e furată până la miezul nopţii, naşul trebuie să negocieze cu “răpitorii” şi să o răscumpere.

– La “spartul nunţii”, spre dimineaţă, naşa îi scoate miresei voalul şi îl aşază pe capul domnişoarei care a prins buchetul miresei. Apoi îi leagă proaspetei neveste pe cap o basma şi îi oferă oglinda care îi arată, pentru prima dată, cum îi stă în noua postură.

 
După nuntă

La o săptămână după nuntă, naşii merg la biserică, din nou, cu finii lor, pentru o scurtă slujbă de binecuvântare a noii familii. Proaspeţii însurăţei trebuie să aducă cu ei lumânările de la cununie, ornate cu flori proaspete.

 
Câţi bani scoţi din buzunar

Repartizarea cheltuielilor ocazionate de ceremonia nunţii diferă în funcţie de tradiţia respectată în diferite zone. De aceea, în zilele noastre, funcţionează o regulă de bun-simţ: mirii şi naşii stabilesc împreună ce cheltuieli suportă fiecare, dar, în principiu, celor din urmă le revin următoarele:

– taxa pentru cele două slujbe (cununia şi mersul la biserică la o săptămână după nuntă);

– achitarea lumânărilor, a buchetului miresei şi a buchetului naşei;

– achiziţionarea voalului, a parurei, a basmalei, a oglinzii şi a turtei miresei.

http://www.libertatea.ro/utile-si-servicii/utile/ce-indatoriri-ai-daca-esti-nas-de-cununie-1287317

Lasati un raspuns