DRAGOBETELE, sărbătoarea iubirii, la români. De ce astăzi nu ai voie să plângi, iar bărbații nu trebuie să supere nicio femeie
În mitologia românească, Dragobete era zeul tinereţii, al veseliei, dar şi al iubirii. Ziua în care rom\nii sărbătoresc Dragobetele coincide cu sărbătoarea Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Totuşi, această sărbătoare este puternic înrădăcinată în cultura română. Dragobetele este un personaj transmis din generaţie în generaţie de la vechii daci, transformat mai apoi într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii.
Conform unor legende populare, Dragobetele este chiar fiul babei Dochia, un tânăr chipeş şi iubareţ care obişnuia să seducă toate femeile care îi ieşeau în cale. Totuşi, în zilele noastre, Dragobetele reprezintă pentru romani simbolul suprem al dragostei autohtone.
Celebrarea Dragobetelui se bucura de o simbolistică aparte, extrem de bogată şi interesantă. Acesta reprezintă atât începutul, cât şi sfârşitul, începerea unui nou anotimp, moment în care natura începe să prindă viaţă, dar şi sfârşitul desfrâurilor lumeşti deoarece începe Postul Sfânt al Paştelui. În vremurile de demult, iar în unele zone chiar şi în prezent, de Dragobete tinerii îmbrăcaţi în faine frumoase obişnuiau să se adune în păduri şi să culeagă buchete cu primele flori ale primăverii. Culesul floilor se făcea cu voie bună, dar şi cu cântece şi un fel de joc numit zburătorit. La ora prânzului fetele obişnuiau să fugă către sat în timp ce băieţii le fugăreau în încercarea lor de a le prinde şi de a le săruta. Dacă băiatul era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă şi sărutată. Semnificaţia sărutului în acest caz era un echivalent al logodnei şi al înfiripării iubirii dintre cei doi. Seara logodna se anunţă celor două familii şi în cadrul comunităţii satului. Participanţii la sărbătoare, în concordanţă cu tradiţia, erau consideraţi binecuvântaţi în acel an, bucurându-se de toate din belşug și fiind feriţi de boli. O superstiţie din popor spune că persoanele care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an.
Acum mult timp, exista obiceiul conform căruia tinerele necăsătorite să strângă zăpada puţină care se mai găsea, numită şi „zăpada zânelor”. Apa apărută în urma topirii acestei zapezi ar fi avut proprietăţi magice când venea vorba de iubire, de descântece de iubire, dar şi de ritualurile de înfrumuseţare. Mai mult, conform datinilor străvechi, aceasta zăpadă a apărut un urma surasului zânelor. Tocmai de aceea feţele obişnuiau să îşi clătească chipul cu această apă, pentru a deveni la fel de frumoase precum zânele.
De asemenea, conform tradiţiei, în această zi bărbaţii trebuie să fie în relaţii cordiale cu toate femeile. În această zi bărbaţilor nu le era permis să necăjească femeile sau să se certe cu ele. În caz contrar aceştia ar fi avut parte de o primăvară plină de ghinion şi un an greu. Pentru că iubirea dintr-un cuplu să rămână vie de-a lungul anului, tinerii trebuie neapărat să se sărute în ziua de Dragobete.
În ziua de Dragobete atât flăcăii, cât şi tinerele nu au voie să plângă. Conform tradiţiei, persoanele care plâng în această zi vor avea parte de necazuri şi supărări în lunile care vor urma.
Tot în această zi, lucrul capului, ţesutul, cusutul şi toate treburile grele de pe lângă gospodărie nu sunt permise. Totuşi, în această zi este permisă curatienia deoarece se consideră că aceasta este aducătoare de prospeţime şi de spor.
În unele regiuni din ţară, ajunul de Dragobete este tratat la fel ca şi noaptea de Boboteaza. Tinerele care doresc să îşi afle ursitul îşi pun sub pernă busuioc sfinţit, sperând că Dragobetele le va ajuta să-şi găsească ursitul.
