Practicarea în online a celor șapte fapte ale milei sufletești
Sunt mulți cei care, conștientizând faptul că spațiile online pot fi ocazii pentru a păcătui, renunță la socializare prin media în timpul Postului Paștelui, îndepărtând astfel tentația autosatisfacției, voyeurismului, interferenței în treburile altora, cerșirii atenției, sarcasmului sau a lenei pur și simplu. Ei știu că ușurința cu care te poți ascunde pe internet în spatele unui profil, și de aici dificultatea tragerii la răspundere, pot scoate la iveală tot ce este mai rău din noi.
Întreruperea contactului online timp de 40 de zile poate oferi o foarte necesară pauză spirituală, dar dacă la sfârșit revenim la aceleași obiceiuri proaste, oare ce am realizat atunci? Pentru a cultiva deprinderi bune, putem învăța să folosim internetul pentru practicarea virtuții, aplicând tradiționalele fapte ale milei sufletești.
„Să îi învățăm pe cei neștiutori”. Adesea când oferim instruire creștină online, ne lipsește umilința și caritatea. În rețelele sociale se poate să nu cunoști persoana cu care vorbești, să nu știi nimic despre viața sa, și este ușor să îi presupui ignoranța. Dacă cineva nu este de acord cu tine, poate fi din cauză că tu știi ceva ce persoana cealaltă nu știe, dar la fel de bine poate fi și invers: celălalt să aibă informații despre ceva ce tu nu cunoști. Dacă ești deschis să înveți și tu, ceilalți vor vedea mai ușor învățătura pe care le-o oferi tu drept o contribuție prietenească, și nu un atac la persoană. Să ne amintim că ignoranța nu este un viciu care trebuie pedepsit sau disprețuit, prin urmare să nu presupunem niciodată o rea-voință din partea cuiva care poate că pur și simplu nu este conștient de anumite fapte. Să oferim informațiile într-o manieră respectuoasă, evitând umilirea celeilalte persoane. Oamenii sunt mai dispuși să primească bine învățătura atunci când nu sunt tratați drept proști sau nebuni.
„Să îi sfătuim pe cei care sunt în îndoială”. Catolicii evlavioși confundă adesea îndoiala cu părerea diferită. Când cineva ne adresează cu bună credință o întrebare, trebuie să îi răspundem cu un sfat, nu cu o mustrare. Îndoielile sunt de obicei complexe, implicând un amalgam intelectual, emoțional și de ordin practic. Dacă o persoană își exprimă îndoielile, să îi răspundem cu blândețe și amabilitate, recunoscând validitatea sentimentelor ei și abordând reținerile sale cu bunăvoință. Dacă nu suntem în stare să procedăm astfel, poate că nu suntem cea mai potrivită persoană pentru a da sfatul. În acest caz, oferiți în schimb rugăciuni, susținere și eventual îndrumați persoana către altcineva care ar putea-o ajuta. Dacă oferiți un sfat, fiți pregătiți să acordați timp ca să ascultați cu adevărat și încercați să fiți disponibil și în continuare. Ideal ar fi să folosiți mesageria personală sau emailul, pentru a proteja intimitatea persoanei.
„Să îi dojenim pe cei păcătoși”. Admonestarea pare cel mai entuziast mod în care este practicat creștinismul pe internet, dar am văzut că a adus roade bune doar o singură dată. În acel caz, persoana care a mustrat a arătat o înțelegere autentică, din inimă, și toată atenția pentru persoana pe care a corectat-o, și a fost evident că această persoană a fost deschisă spre a fi călăuzită. Astfel de condiții se întâlnesc rareori online. Aceasta este una dintre cele mai periculoase fapte de milostivire sufletească, fiindcă există întotdeauna riscul fățărniciei, al lipsei de blândețe, al prezumției de vinovăție și al triumfalismului. În general, trebuie să evităm să corectăm în public o persoană – dacă nu avem acel gen de relație în care să putem să o contactăm în privat, probabil că atunci nu este treaba noastră.
„Să suportăm cu răbdare nedreptatea”. Internetul este un loc în care putem întâlni o mulțime de persoane care să spună lucruri ce ne scot din minți. Poate fi tentant să răspunzi cu o insultă usturătoare, să iei în derâdere persoana respectivă sau chiar să te oferi în mod pasiv-agresiv să te rogi pentru ea (sugerând astfel că se situează în afara posibilităților omenești de ajutorare). În loc de aceasta, puneți un înger de pază la tastatură. Înainte de a posta textul, gândiți-vă un minut dacă, fiind la celălalt capăt al internetului, ați dori să primiți comentariul respectiv. Dacă nu, mai bine ștergeți-l și treceți mai departe.
„Să iertăm pe cei care ne-au supărat”. Monitoarele noastre fac să ne fie ușor să uităm că există o persoană reală care citește ceea ce scriem, astfel încât putem da dovadă ușor de cruzime sau insensibilitate. Rugăciunea lui Cristos pe cruce „Iartă-i, Tată, că nu știu ce fac” este răspunsul perfect pentru tot felul de troli și diverși agresori de pe internet. Este important totuși să nu transformăm iertarea într-o armă, oferind-o ostentativ ca dovadă a înălțimii noastre morale. Dacă o persoană își exprimă deschis părerea de rău, este potrivit să spui apoi: „Te iert”. Altfel, iart-o în tăcere în intimitatea inimii tale.
„Să îi mângâiem pe cei mâhniți”. Internetul este plin de persoane singure și rănite care caută susținere și confirmarea că nu sunt singure. Pare prostesc, trivial chiar, dar realmente este ușor să apeși butonul „like” sau să trimiți cuiva „îmbrățișări” și <3 (care online apare ca o inimioară)… și toate acestea pot conta. Sunt echivalentul online al unui surâs, al unui cuvânt bun, al unei mâini puse pe umărul cuiva. Dacă vreunul dintre “prietenii” dvs de pe internet își varsă nervii în postările de pe Twitter sau suferința în cele de pe Facebook, gândiți-vă să îi trimiteți un mesaj personal ca să îl întrebați ce se întâmplă. Fiți gata să îi acordați timp să îl ascultați, chiar dacă nu aveți soluții. Pur și simplu a-l face pe celălalt să știe că nu este invizibil, nu este singur, că este susținut, poate conta extrem de mult. „Să ne rugăm pentru cei vii și pentru cei morți”. Există atât de multe modalități de a folosi internetul pentru a ne ruga, de la grupurile/comunitățile de rugăciune, la Rozariile online și la Sfânta Liturghie. Parcurgând peretele de pe Facebook sau noutățile din cine știe ce sursă ne putem ruga pentru unul sau pentru altul. Metoda aceasta este eficientă în special atunci când urmărim să corectăm o serie de deprinderi rele, fiindcă schimbă modul în care privim subiectele care ne trec prin fața ochilor. În loc să vedem internetul drept o oportunitate pentru controverse, orgolii, laude, jigniri grosolane, bârfe, judecăți etc., le vom considera pe toate drept situații care necesită vindecarea și harul lui Dumnezeu.
http://lumea.catholica.ro/2016/02/practicarea-in-online-a-celor-sapte-fapte-ale-milei-sufletesti/
